1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

România

Ofensiva integrităţii: "Lecţia Watergate" şi România

Când îi vom vedea oare pedepsiţi pe cei vinovaţi de aducerea minerilor în 13-15 iunie 90? Nu-i trebui oare şi României" Watergate-ul ei"? De pildă procesul comunismului şi al postcomunismului? Mai mult decât oricând România are nevoie de o ofensivă a integrităţii...

Mark Felt după o tăcere de 3 decenii

Mark Felt după o tăcere de 3 decenii

Ştim în fine cine a fost cel supranumit „Deep Throat”, o poreclă deocheată, extrasă din titlul fără perdea, fireşte, al unui porno. Dar cursul imprimat istoriei universale de acţiunea lui Mark Felt, fostul şef-adjunct al poliţiei federale americane FBI, rămâne un subiect de meditaţie deloc trivial. Felt livrase în anii 70 informaţiile esenţiale permiţând suspendarea din funcţie a lui Richard Nixon. Spre a-şi asigura realegerea în funcţia supremă fostul preşedinte politizase parţial serviciile secrete americane, ordonându-le să-i spioneze adversarii politici.

Recent, nonagenarul pensionar al statului american s-a deconspirat singur. Eroii timpului îşi puseseră lacăt la gură, păstrând timp de decenii unul din cele mai straşnic păzite secrete din istoria presei. Că Bob Woodward şi Carl Bernstein, ziariştii de la Washington Post informaţi de Felt despre tentativa lui Nixon de a corupe instituţii cheie n-au suflat atâta amar de vreme nici o vorbă despre identitatea reală a lui Deep Throat e în sine remarcabil şi spune mult despre profilul moral al unor jurnalişti. Cine ar mai rezista azi tentaţiei de a face bani mulţi sau de a-şi spori celebritatea şi puterea prin darea în vileag a izvorului unor informaţii ultrasensibile, după ce dispare necesitatea protejării sursei?

Mai ştim că, în urma dezvăluirilor lor persistente, rezultate din investigaţii curajoase, justiţia americană şi instituţiile cele mai importante ale statului, precum Congresul, s-au pus pe treabă şi au făcut o înverşunată curăţenie. Nixon a fost silit să demisioneze, ciracii lui au înfundat puşcăria. Democraţia americană s-a salvat, chiar dacă preţul plătit indirect de slăbirea decisivă a Statelor Unite într-un moment crucial s-a soldat cu un lanţ de năpaste.

S-a produs mai întâi dezastrul aşa-zisului acord de pace vietnamez, în fapt o înclinare jalnică a lumii libere în faţa imperiului comunist. A urmat catastrofala eră Carter, a cărei anemie cronică a condiţionat succesul revoluţiei islamice iraniene, eşuata invazie sovietică în Afganistan şi edulcorarea treptată, în occident, a imaginii terorismului palestinian reprezentat de Yasser Arafat. Toate aceste calamităţi s-au constituit în tot atâtea trepte ale ascensiunii globalului terorism islamic purtând încă dinainte de 11 septembrie 2001 chipul şi amprenta lui Bin Laden.

A atribui însă vina pentru tot acest prăpăd (aşa cum fac acum unii conservatori americani) lui Mark Felt sau jurnaliştilor pe care fostul şef adjunct al FBI i-a alimentat cu ştiri înseamnă a nu înţelege nimic din mecanismele istoriei. Pentru Gulag nu sunt responsabili americanii, ci sovieticii, în ciuda Yaltei. Iar vina pentru Holocaust o poartă naziştii şi aliaţii lor fascişti, nu anglo-saxonii sau ruşii care, din păcate, n-au bombardat căile ferate hrănind cu oameni cuptoarele din Auschwitz.

In fond, ca reacţie la abulia şi nevolnicia administraţiei Carter (şi a eşecului ei de a-i elibera pe ostatecii americani deţinuţi în Iran) a apărut pe scenă conservatorul Ronald Reagan, a cărui victorie în alegerile americane a determinat în bună măsură înfrângerea şi destrămarea imperiului sovietic. Iar bin Laden n-ar fi ce este, dacă demolării zidului berlinez nu i-ar fi urmat erorile proarabiste ale lui Bush senior precum şi, mai ales, destinderea vigilenţei democraţiei americane materializată în excesiv de relaxata şi relativista administraţie Clinton, care şi-a amputat propriile servicii secrete. Mutată cu arme şi bagaje în tabăra stângii, partea cea mai influentă a massmediei de peste ocean a blocat orice tentativă de a i se veni de hac şi lui Clinton, deşi nici acest preşedinte nu s-a dat în lături să-şi mintă electoratul şi să inducă în eroare justiţia. Dar până şi el a fost forţat să-şi asume public erorile.

Incontestabil este, pe de altă parte, că românii şi ceilalţi central şi esteuropeni nu şi-ar fi obţinut libertatea fără ajutorul democraţiei americane. După decenii de sclavie, naţiunile tiranizate dispun de sisteme imunitare prea dereglate pentru a-şi elimina fără sprijin extern torţionarii. Dar cui îi revine meritul salvării sistemului american? La prima vedere unui funcţionar public din Washington, care, indiferent de posibilele sale supărări personale s-a vădit incapabil să admită coruperea în profunzime a statului de drept şi şi-a riscat pensia pentru a o combate. La un nivel mai profund, perpetuarea acestei democraţii i se datorează în egală măsură presei americane şi unei justiţii viguroase. Nici una nici alta n-ar fi fost posibile, dacă electoratul american n-ar fi pus mare preţ pe onestitate şi dreptate, virtuţi esenţiale nu doar în viaţa publică, fără de care libertatea n-are sens şi până la urmă dispare.

Duşmanul lor principal e relativismul moral care face ravagii şi în România. Mutând ce-i de mutat, lecţia Watergate poate fi aplicată eforturilor Monicăi Macovei de a decapita monstrul corupţiei din justiţia românească. Ea nu va izbuti doar sub conjuncturala presiune a satisfacerii criteriilor de integrare în Uniunea Europeană. Ea va reuşi doar dacă presa, preşedinţia şi majoritatea naţiunii române vor sprijini curajos, consistent şi nu doar formal demersurile ministrului justiţiei. Dacă vor impune de jos, de sus şi din părţi herculeana curăţare din temelii a grajdurilor lui Augias.

In acest scop e nevoie în România de măsuri ample, cvasiconcomitente, care se intercondiţionează. E nevoie de alegeri anticipate, care să asigure legislativ ofensiva anticorupţie. Obligatorie este adoptarea grabnică a unei severe legei a lustraţiei, predarea integrală şi imediată a arhivelor poliţiei politice comuniste, schimbarea instantanee din funcţie a şefilor serviciilor secrete şi a magistraţilor compromişi, precum şi pedepsirea în justiţie a tuturor demnitarilor vinovaţi de fărădelegile comuniste şi postcomuniste ale ultimelor decenii. Mai mult decât oricând ţara are nevoie de oameni integri. Miza e pe măsura uriaşelor eforturil necesare. Fiindcă orice derogare de la aceste imperative riscă să compromită mai mult decât simpla integrare a ţării în UE în 2007. Minată ar fi, simultan, strategia de ansamblu a administraţiilor din Washington şi Bucureşti, care, cu şanse mai mari decât oricând, urmăresc secarea surselor actuale de conflict prin extinderea democraţiei spre răsărit şi sud. Torpilată ar fi însă, înainte de toate, însăşi ireversibila ieşire la lumină a României.

  • Data 03.06.2005
  • Autoare/Autor Petre Iancu
  • Imprimaţi Imprimaţi pagina
  • Permalink http://p.dw.com/p/B33u
  • Data 03.06.2005
  • Autoare/Autor Petre Iancu
  • Imprimaţi Imprimaţi pagina
  • Permalink http://p.dw.com/p/B33u