1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

GLOBAL

Ofensivă rusă şi precara apărare a est-europenilor

La 25 de ani de la eliberarea republicilor baltice, tancurile ruseşti agresează din nou state vecine. Victima, o dată în plus, e Ucraina.

Blindate ruseşti la Rostov

Blindate ruseşti la Rostov

La ce anume a servit întâlnirea de la Minsk dintre preşedinţii Rusiei şi Ucrainei, Putin şi Poroşenko? "La nimic", spun unii. "La escamotat pregătirile în vederea marii ofensive militare declanşate de ruşi în Ucraina răsăriteană", ar putea afirma alţii.

La 25 de ani de la eliberarea republicilor baltice şi a ţărilor îngenuncheate de bolşevici, la 7 decenii de la încheierea celui de-al doilea război mondial şi la 100 de la declanşarea celui dintâi, tancurile ruseşti agresează din nou state vecine. Victima e Ucraina. O dată în plus.

Joi, Consiliul de Securitate ucrainean a anunţat cucerirea, de către trupele ruseşti, a oraşului Novoazovsk, o localitate strategică, situată pe drumul care leagă Rusia de Crimeea. Trei zile la rând, localitatea fusese bombardată. Anterior, Statele Unite acuzaseră Rusia că şi-a trimis tancurile şi lansatoarele de rachete peste graniţă, dislocându-le la 50 de kilometri de frontieră, în interiorul teritoriului ucrainean.

Purtătoarea de cuvânt a Departamentului de Stat american, Jen Psaki, a dezvăluit, ceea ce, din unghiul Washingtonului, e prezumtiva raţiune a acestor dislocări. Ele ar fi menite, probabil, „să servească unei mari contraofensive ruseşti în zona oraşelor Doneţk şi Lugansk”, a spus Psaki.

Concentrările ruseşti din sudul Ucrainei au fost operate în pofida convorbirilor telefonice frecvente, purtate de cancelarul Angela Merkel cu Vladimir Putin, căruia Germania i-a cerut "să lămurească rapoartele cu privire la prezenţa militarilor ruşi pe teritoriul ucrainean".

Berlinul îi solicitase Kremlinului să-şi asume „marea responsabilitate” şi să-şi facă datoria întru aplanarea „tensiunilor în zona de frontieră şi un mai eficient control al graniţei”.

Mişcările de trupe şi blindate ruseşti au amplificat temerile legate de soarta oraşului ucrainean Mariupol, unde s-au repliat parte din forţele ucrainene retrase din Novoazovsk, după căderea strategic plasatului oraş sub control rusesc.

Kievul a acuzat Rusia joi de a fi declanşat „invadarea regiunii de sud-est” a ţării, iar preşedintele Ucrainei şi-a contramandat o vizită în Turcia. Dar, în răspăr cu declaraţiile unor separatişti pro-ruşi, precum Alexander Zaharcenko, autoproclamatul premier al aşa-zisei „republici populare Doneţk”, declaraţii admiţând că aproximativ 3000 de militari ruşi luptă în rândurile secesioniştilor, Moscova continuă să afirme contrariul. Potrivit Kremlinului, Rusia n-ar fi intervenit militar în conflict.

Capturarea unor militari ruşi de către forţele ucrainene ar fi fost consecinţa unei „erori”, o greşeală din pricina căreia soldaţii Moscovei ar fi pătruns pe teritoriul statului vecin, susţine Rusia. Grotesca afirmaţie i-a determinat pe canadienii delegaţi la NATO să le ofere ruşilor o mână de ajutor geografic, astfel încât să se orienteze mai lesne în zona de graniţă cu Ucraina.

Conform unui purtător de cuvânt al armatei ucrainene, peste 100 de autovehicule ruseşti se deplasează în estul Ucrainei. Aceste informaţii sunt, ce-i drept, greu de confirmat ori dovedit. Cu atât mai mult cu cât militarii ruşi nu ştiu adesea nici ei înşişi unde urmează să fie expediaţi de comandanţii lor din capitala Rusiei. Ceea ce, potrivit lui Psaki, demonstrează că „Moscova acţionează netransparent şi îşi minte şi propria populaţie”.

Minciuna este aici cuvântul cheie. Regimul Putin nu se dă înapoi de la nici o manipulare şi escrocare a opiniei publice interne şi internaţionale ca şi a cancelariilor lumii libere. Care, după tipice metode KGB-iste, sunt înşelate periodic, între două tentative de a le trezi speranţe deşarte legate de o imaginară dezescaladare.

Că în condiţiile discreditării complete a Rusiei a luat masiv amploare frica naţiunilor cândva captive, comunizate de sovietici după război şi eliberate abia acum un sfert de veac, de o proximă destabilizare şi reocupare rusească, se înţelege de la sine. Agresivitatea imperială şi intervenţionismul practicat de regimul Putin sunt fără egal în Europa, de la ultimul război mondial încoace.

Multe priviri se îndreaptă ca atare spre apropiatul summit NATO, care va avea loc săptămâna viitoare în Ţara Galilor. La Newport ar urma să li se livreze est-europenilor ceea ce popoarele ameninţate cer de mult, zadarnic: sporirea prezenţei militare permanente a trupelor pactului defensiv occidental în răsăritul continentului.

Se preconizează ca, pe viitor, NATO să contribuie "la modernizarea armatei Kievului şi la sporirea securităţii ucrainene". Dar alianţa nordatlantică a refuzat până acum să acorde ajutor militar Ucrainei, deşi e limpede că Moscova trişează, aşa cum este neîndoielnic că Rusia n-are de gând să respecte vreun angajament postbelic sau postsovietic ori să se lase convinsă prin sancţiuni să-şi abanondeze imperialismul.

Mai grav decât atât, spre deosebire de SUA şi Marea Britanie, unele ţări europene ale alianţei nordatlantice sunt refractare şi la ideea satisfacerii cererilor de asistenţă militară permanentă avansate de statele răsăritene membre ale NATO.

Secretarul general demisionar al NATO, Rasmussen, a sugerat, ce-i drept, că, în reacţie la „criza ucraineană”, pactul defensiv occidental proiectează crearea unor „baze permanente” în est şi accelerarea notabilă a vitezei de reacţie printr-un „Readiness Action Plan”.

Acest plan de amplificare a operativităţii şi capacităţii de acţiune a truepelor NATO în caz de conflict e, fără îndoială, necesar şi benefic, de vreme ce unităţile ar urma să fie în stare să reacţioneze la o agresiune rusă în răstimp de câteva ceasuri. Dar nu e şi suficient.

Cu toate acestea, deşi ar trebui să ştie că doar o politică hotărâtă ar mai putea, eventual, stopa Rusia, ţări ca Franţa, Spania şi Italia continuă să dea dovadă de miopie sau de laşitate, opunându-se creării unor baze militare permanente în răsărit.

Germania ezită. Spre a nu provoca Rusia, deşi le-a promis balticilor ajutor, Angela Merkel a refuzat la rândul ei noţiunea de baze „permanente”. Or, e cât se poate de clar că ele vor trebui înfiinţate, întrucât orice altă opţiune ar fi iresponsabilă, chiar dacă la Newport se va evita termenul litigios. Rămâne de văzut unde se vor edifica aceste baze. Şi dacă românii vor beneficia, alături de baltici şi de polonezi, de ele.