1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

GLOBAL

Occidentul şi crizele anului 2011

Perioada cuprinsă între Crăciun şi Anul Nou este de regulă un răstimp al bilanţurilor şi al perspectivelor de viitor. La finele anului 2011 tendinţele negative păreau a domina copios în raport cu şansele anului următor.

Multe speranţe ale începutului de an 2011 s-au spulberat rapid. Printre ele, credinţa, de nimic justificată, într-o rapidă liberalizare şi stabilizare a lumii arabe. Ca şi cea vizând relansarea economico-financiară a Greciei.

În schimb s-au ivit raze, fie şi firave, de nădejde unde nu se aştepta mai nimeni. În SUA economia dă semne să-şi revină durabil. La fel şi în Irlanda. Semne bune anul are şi pentru economia germană. Iar unii dintre cei mai sângeroşi dictatori ai lumii arabe s-au dus ori sunt pe ducă. Nici măcar Rusia nu mai e la adăpost de duhul libertăţii.

Pe acest fundal primejdiile cu care se confruntă Europa n-au dispărut defel. Nu e nevoie de-o perspicacitate ieşită din comun pentru identificarea marilor pericole ale anului 2012. Din perspectiva lumii libere ele se pot lesne enumera.

E vorba de bomba atomică iraniană, pe punctul de a fi produsă şi de cele din arsenalul Pakistanului, o ţară care s-ar putea re-islamiza galopant, cot la cot cu restul lumii arabe.

În cauză mai e ameninţarea reşutei în extremism a zonelor din care au fost evacuaţi americanii, hotărâţi, la începutul deceniului trecut să declanşeze în Afganistan, Irak şi aiurea mari campanii de democratizare a universului arab şi musulman

Printre celelalte riscuri, nu mai puţin acute, se numără sporirea inflaţiei pe Bătrânul Continent şi dezintegrarea zonei euro, cot la cot cu irepresibila ascensiune a Chinei comuniste şi cu tot mai pronunţatul declin politic al Americii.

Sub imperiul acestor evoluţii şi involuţii se întrevede în perspectivă şi modificarea marilor parteneriate strategice.

Europenii înclină în continuare să se îndepărteze de puntea transatlantică şi să se dea pe mână unor alianţe cu statele emergente, zise BRIC, cu Rusia şi mai cu seamă cu noul Everest economico-financiar al lumii, care este totalitara Chină.

Cât se va mai putea menţine însă autoritatea regimului de la Beijing - una clădită pe represiune şi frică? Primăvara arabă a demonstrat că nici o tradiţie autoritară, oricât de adânc înrădăcinată în societăţi care n-au preţuit niciodată, cu adevărat, libertăţile individuale şi drepturile civice, nu e veşnică şi nu poate spera să nu se vadă pulverizată la un moment dat în lumea globalizată a reţelelor de socializare.

Ceea ce scapă însă, de regulă, optimiştilor revoluţiilor contemporane este evidenta incapacitate a revoltelor iscate şi propagate via twitter şi facebook, de a obţine mai mult decât debarcarea regimurilor dictatoriale.

Mare nevoie ar fi tocmai de acel altceva, acel element constructiv obligatoriu, fără de care orice răzmeriţă, oricât de eroică, îşi ratează în mod necesar menirea.

Vor fi oare protestatarii ruşi, care s-au arătat sătui până peste cap de sistemul Putin şi şi-au manifestat în mod impresionant curajul, primii care să-l descopere? Greu de crezut, având în vedere că, după veacuri de intensă propagandă nu democraţia, ci naţionalismul, panslavismul şi fanatismul religios îi animă pe mult prea mulţi dintre ei, în vreme ce şi în Vest spiritul libertăţii şi al datoriei civice pare a deveni tot mai anemic.

Dacă Occidentul ar mai putea descoperi în adâncurile sale resursele care i-au conferit cândva măreţia, şi dacă le-ar putea reconverti şi utiliza fertil, nici una din problemele previzibile care-l vor confrunta în 2012 n-ar mai fi insolubilă. Le-ar dovedi chiar dacă şi-ar da toate mâna şi ar cotropi Apusul în formele lor cele mai grave.

Din păcate, însă, Vestul nu se vede pur şi simplu zguduit de o criză a datoriilor, ci de una a încrederii în capacitatea sa de a se redresa.

A se izbăvi de ea pare a fi o misiune imposibilă.

Autor: Petre M. Iancu
Redactor: Medana Weident