1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

România

Occidentul şi ajutorul nădăjduit de români

Atenţia acordată declaraţiilor rostite miercuri în PE, între alţii de Gabriel Liiceanu, trădează speranţa multor români educaţi şi informaţi ca vestul să blocheze ori să frâneze demontarea statului de drept românesc.

Pe moment, această nădejde, comprehensibilă, dat fiind aplombul fără precedent al demersurilor antidemocratice ale cleptocraţiei suite pe grumazul naţiunii cu întreaga ei oştire de extremişti, analfabeţi, plagiatori, impostori, lichele şi năpârci calomniatoare şi conspiraţioniste, pare o iluzie.

Căci Vestul ştie despre ce e vorba. Motiv pentru care criticile unor români ca Liiceanu la adresa derapajelor PSD nu reprezintă o "trădare", sau o "pâră la Înalta Poartă", cum susţine, inervant, armata dezinformatorilor, spre a excita nervul ultranaţionalist al plebei. Dimpotrivă, dincolo de o aparentă inexactitate regretabilă, cea scăpată de Liiceanu, referitoare la o prezumtivă aserţiune a lui Liviu Dragnea pe care şeful PSD pare să n-o fi rostit, formal, aşa cum a fost redată, ele constituie o salutară confirmare a faptului că ţara mai dispune şi de reprezentanţi alfabetizaţi, oneşti şi demni.

Dar, deşi e la curent, Occidentul e ocupat până peste cap cu propria securitate şi coeziune. O parte a Uniunii Europene încearcă să frâneze expansiunea populismelor şi să pună capăt degringoladei comunităţii, manifestate în tendinţele ei centrifugale, care s-au văzut considerabil întărite de criza refugiaţilor şi Brexit, ca şi de conflictele dintre Germania şi ţările din grupul de la Visegrad.

N-a ajutat, în context, dispreţul, parţial justificat, afişat de şeful Eurogroup, Dijsselbloem. Într-un recent interviu acid comentat, olandezul a declarat, aparent la adresa meridionalilor din Comunitate, că ”nu e admisibil să-ţi cheltui toţi banii pe ţuică şi muieri, ca apoi să ceri ajutorul” (naţiunilor-furnică, mai harnice şi muncitoare din nord, de bună seamă).

Cum nu ajută integrării nici clişeele antinemţeşti dimpreună cu prejudecăţile foarte larg vehiculate în sudul Europei la adresa prea "austerilor",  "parcimonioşilor" şi "hrăpăreţilor" din nordul continentului.

Altă problemă conexă, poate chiar originară, pe care Uniunea e departe  de a o fi rezolvat, ba chiar de a o fi abordat cât de cât satisfăcător, deşi i s-a semnalat existenţa şi i s-a subliniat, în zadar, acuitatea, cu ani în urmă, e chestiunea propagandei antidemocratice a Rusiei.

Nesoluţionată rămâne şi ameninţarea teroristă, cuplată cu riscul propagandei islamiste turceşti şi arabe. Noul atac, soldat la Londra cu moartea victimelor unui terorist islamist notoriu, care n-a putut fi, totuşi, împiedicat să-şi transforme autovehiclul într-o armă, documentează neputinţa serviciilor de securitate britanice, indiscutabil cele mai eficiente din Europa, de a preveni astfel de atentate.

Nu mai puţin complexe se prefigurează, în fine, a fi relaţiile transatlantice atâta timp cât la cârma SUA va continua să se afle Donald Trump. Demnitarii germani, în frunte cu noul preşedinte al Republicii Federale, Frank-Walter Steinmeier nu şi-au ascuns dispreţul faţă de actualul şef al Casei Albe, pe care l-au făcut cu ou şi cu oţet încă din epoca în care candida la preşedinţie.

Mai nou, înaintea unor alegeri decisive, şeful diplomaţiei germane, social-democratul Sigmar Gabriel, pare să fi redescoperit virtuţile electorale ale populismului antiamerican. Căci fostul şef al SPD a sugerat utilitatea unei distanţări a Europei de SUA, de parcă securitatea Bătrânului Continent n-ar depinde aproape integral de NATO şi de americani. Al căror izolaţionism propus în campania sa electorală de un Trump vulnerabil şi din unghiul relaţiilor echipei sale cu ruşii nu e, desigur, mai puţin alarmant.

În aceste condiţii e greu de crezut că Vestul, deşi perfect conştient de cancerul care a cuprins România odată cu trecerea penalei alianţe PSD-ALDE la butoanele ţării, va găsi timpul, resursele şi energia necesare să convingă legislativul şi executivul dâmboviţean să nu pună pe butuci statul de drept. Şi să lase ţara să-şi trateze problema esenţială, care este vulnerabilitatea elitei ei politice la corupţie şi antimeritocraţie.

In plus, UE nu prea are instrumentele de care ar fi nevoie ca să obstrucţioneze eficace alunecările in iliberalism de tip sau de orientare putinistă.

Pe de altă parte, orice fatalism e deplasat. Depresia şi deznădejdea ar trebui evitate chiar dacă n-ar exista speranţe întemeiate de mai bine. Forţa Occidentului şi a democraţiilor rezidă în capacitatea lor de a învăţa relativ rapid, spre a-şi depăşi neajunsurile şi a-şi transcende, până la urmă, neghiobia şi poltroneria. Graţie sorocului scrutinelor regionale şi a scadenţei alegerilor legislative din toamnă, Germania a început să-şi modifice sensibil legislaţia. A înăsprit-o perceptibil spre a evita pe viitor atentate de genul celui comis la Berlin de tunisianul Anis Amri, care n-ar fi fost posibile în condiţii de control mai riguros al tentaţiei alunecării în prea mult relativism şi în excesivă corectitudine politică.

Totodată, occidentalii vor sfârşi prin a înţelege că politicile promovate după dezavuarea teoriilor neoconservatoare în infernul irakian, în speţă izolarea întru prezervarea libertăţii şi prosperităţii în ”cetatea Europa”, constituie iluzii extrem de pernicioase. Cu sute de milioane de oameni înfometaţi şi cu alte câteva miliarde bulversate identitar şi destabilizate politic de o modernizare dificilă, nicio "fortăreaţă Europa" nu va rezista îndărătul zidurilor şi hersei ei glisante luării cu asalt de către neobarbari. Democratizarea lumii răsăritene, arabe şi islamice pare  deci pe termen mediu şi lung singura scăpare durabilă a democraţiilor occidentale. Totul e ca statul de drept românesc să nu fie făcut zob până atunci.