1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

GLOBAL

Ocazii ratate în Orientul Apropiat

În ultimul său discurs despre starea naţiunii, preşedintele Bush a acordat prea puţină atenţie unui capitol fundamental al politicii internaţionale: situaţia din Orientul Apropiat şi Mijlociu.

default

Discursul preşedintelui Bush despre starea naţiunii, pe micile ecrane

Omisiunile nu par întîmplătoare. Deşi stringente, conflictele din amintitele regiuni au fost fals abordate ori pur şi simplu trecute cu vederea de Şeful Casei Albe.

În mod tradiţional, discursul despre starea naţiunii rostit de preşedintele Bush focalizează aspecte ale politicii interne. Prin forţa împrejurărilor, Irakul a devenit o problemă de politică internă. Afirmaţiile făcute deunăzi de Şeful Casei Albe despre situaţia care domneşte în ţara de pe Tigru şi Eufrat au fost ambalate într-un optimism de circumstanţă: starea securităţii s-ar fi ameliorat peste aşteptări şi în curînd 20 de mii de militari americani se vor întoarce acasă. Că efectivul acestora este acelaşi cu cel al trupelor suplimentare trimise abia anul trecut în Irak, nu i s-a părut preşedintelui Bush a fi demn de menţionat.

Irakul însă ar fi trebuit să împlinească exemplar visul lui Bush de a democratiza şi pacifica o întreagă regiune. Din păcate, socotelile de acasă nu s-au potrivit cu cele din tîrg. Violenţa nu a fost eradicată iar staţionarea trupelor americane în zonă se va prelungi ani mulţi şi de acum înainte.

Nici Libanul nu oferă un real temei de mulţumire Washingtonului. În pofida sprijinului oferit preşedintelui Siniora ales democratic, „ţara cedrilor” suferă de pe urma terorismului şi a crizei politice interne.

Palestinienii care şi ei şi-au votat democratic conducerea, nu au făcut-o însă conform aşteptărilor occidentului, în fîşia Gaza. Victoria organizaţiei radical islamice Hamas, înscrisă pe lista organizaţiilor teroriste, a declanşat lupte intestine pentru putere şi a compromis şansele unei păci cu Israelul.

Ce-i drept, spre finele mandatului său, Bush şi-a dat seama şi a recunoscut că abţinîndu-se de la a interveni în procesul de pace din Orientul Apropiat, a comis o eroare. Conferinţa de pace de la Annapolis, apoi prima sa vizită în regiunea de conflict, nu au modificat situaţia şi nici nu au netezit calea spre atingerea ambiţiosului obiectiv al încheierii unui tratat de pace pînă la finele acestui an.

Deocamdată nici preşedintele Abbas nu dispune de libertatea de a acţiona şi nici premierul israelian Olmert, de disponibilitate de compromis.

Litigiul cu Iranul, generat de politica nucleară a Teheranului , nu promite nici el să fie curînd soluţionat iar dialogul cu Siria şi la nevoie cu Iranul, în vederea dezamorsării situaţiei din regiune, recomandat de comisia Baker- Hamilton, rămîne pe mai departe cu bună ştiinţă ignorat.

Ceea ce lasă Bush moştenire succesorilor săi este foarte departe de ţelurile pe care şi le-a fixat în Orientul Apropiat şi Mijlociu .Noi conflicte par deja dinainte programate şi fiindcă în ultimele luni ale mandatului său, Şeful Casei Albe nu va mai putea schimba fundamental lucrurile.