1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

România

Observaţii preliminare despre audierea procurorilor

Audierile publice organizate astăzi de CSM nu au fost întru totul concludente mai ales pentru cei neavizaţi, dar au arătat avantajele inestimabile ale transparenţei.

Astăzi a avut loc în plenul CSM audierea publică a candidatului Ioan Irimie, pentru funcţia de şef al DNA. Au participat toţi membrii CSM, inclusiv Daniel Morar care exercită interimatul la Parchetul general, şi ministrul de Justiţie Mona Pivniceru. E greu de evaluat ce s-a întâmplat acolo fără o cunoaştere intimă a sistemului judiciar, dar câteva observaţii pot fi făcute. Fostul şef al DNA, Daniel Morar, manifestă faţă de Ioan Irimie o antipatie pe care, în ciuda străduinţelor, nu o poate ascunde. De altfel din stilul întrebărilor sale a reieşit intenţia de a-l prezenta pe Irimie ca pe un eşec absolut şi dinainte previzibil. E adevărat că acesta a căutat să minimalizeze adversitatea fostului său şef, pretinzând că se stimează reciproc şi că sunt „prieteni”.

Poate din instinct, poate din calcul, Irimie a adoptat o poziţie menită să amorţească loviturile adversarilor. Partida „Morar”, dacă îi putem spune aşa, dintr-o nevoie provizorie de simplificare, a asistat la interviu cu nesfârşite zâmbete ironico-caustice. De pildă, vicepreşedinta CSM, Oana Schmidt Hăineală a trădat, doar prin zâmbete şi înclinări ale capului, întreaga sa reticenţă şi dezaprobare. Se vedea de la o poştă că opiniile sunt constituite dinainte şi că nimic nu le poate schimba, ceea ce este de altfel firesc. Singura întrebare care se pune şi pe care a formulat-o, de altfel, şi ministrul de Justiţie, este de ce CSM a programat audierile atât de târziu, dacă membrii săi erau de multă vreme perfect avizaţi?

În sfârşit, ce impresie a lăsat procurorul Ioan Irimie asistenţei neprevenite? A convins sau nu? E greu de spus, dar am putea în schimb arăta că procurorul care doreşte să-i ia locul lui Daniel Morar, pare mai puţin un tehnocrat abil, capabil să nevigheze uşor printre documentele Uniunii Europene său să converseze cu ambasadorul american, cât „un meseriaş” aspru cu o bună cunoaştere a practicii de teren. Un om care ştie „să facă”, chiar dacă nu ştie să explice. S-a descifrat în postura sa un soi de candoare rurală, dublată de o mare îndărătnicie profesională. Poate totuşi şi o viclenie de „om de la ţară”, o modestie imprimată pe chip şi în toate gesturile menită să abată loviturile „celor de sus”.

Iar Daniel Morar a făcut cu prisosinţă figura unui înalt birocrat gelos, caustic şi „superior”, care a demonstrat cu uşurinţă asistenţei că Ioan Irimie habar nu are de statisticile Băncii Mondiale şi că este incapabil să pună munca sa în context european. În acest punct am simţit, în fine, o mică revoltă a procurorului de la Cluj, care a declarat cu francheţe că nu dă doi bani pe statistică şi că este omul gândirii concrete, pentru care fiecare caz se judecă după reguli proprii. Cu siguranţă că o astfel de declaraţie, poate imprudentă, este ambiguă. Căci a ignora statistica înseamnă uneori a pierde din vedere imaginea de ansamblu, deşi a ignora aceste abstracţiuni reductive înseamnă alteori un veritabil discernământ.

Ştim însă că birocraţia din toate timpurile şi din toate locurile preferă, de regulă, oameni de tipul lui Morar, capabili să asume „pierderi colaterale” în scopul unui obiectiv „de stat major” şi să respingă persoane cu ezitări sentimentale. Chiar dacă această descriere nu corespunde întru totul, ea sugerează totuşi cam ce tipologii de oameni s-au înfruntat astăzi în şedinţa CSM.

În sfârşit am descifrat în audierile de astăzi şi „linia” care separă frontul prezidenţial de USL. „Partida Morar” îi adună pe procurorii care aşează spontan Comisia Europeană ca autoritate superioară, în timp ce USL invocă pe mai departe nevoia de a răspunde unei exigenţe naţionale. În faţa rapoartelor globale evocate de Morar, Irimie a declarat iarăşi, încurcat şi cu emoţie în voce că scopul său este o justiţie adevărată în România. Din nou ambiguu, desigur, ca toată dezbaterea politică din ultima vreme, care tinde uneori să confunde subsidiaritatea cu localismul miop sau invers.