1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

GLOBAL

Obiectivele ONU privind dezvoltarea umană în noul mileniu

În septembrie 2000, statele membre ale Organizaţiei Naţiunilor Unite au semnat o convenţie în care s-au stabilit opt obiective majore privind dezvoltarea umană la nivel mondial, care trebuie atinse până în 2015.

Sigla Organizaţiei Naţiunilor Unite

Sigla Organizaţiei Naţiunilor Unite

Obiectivul numărul unu şi cel mai cunoscut este reducerea la jumătate a sărăciei în lume. ONU îşi propunea pentru noul mileniu eradicarea foametei şi sărăciei extreme, ţări foarte sărace fiind considerate cele în care un individ este nevoit să supravieţuiască cu mai puţin de un dolar pe zi. Aceasta este însă o definiţie formală şi unilaterală, deoarece exclude probleme precum accesul la educaţie, sănătatea, implicarea socială şi politică. Lupta împotriva sărăciei este însă obiectivul principal, fără de care celelalte nu pot fi luate în discuţie.

Al doilea obiectiv îl constituie asigurarea accesului la educaţie, condiţie necesară pentru dezvoltarea potenţialului individual şi înlesnirea participării active la procese sociale şi politice. Deşi în ultimii 30 de ani cifra şcolarizărilor s-a dublat în întreaga lume, numărul copiilor care nu au acces la educaţie primară este estimat în continuare la peste 113 milioane. ONU şi-a propus ca până în anul 2015 copiii din întreaga lume să aibă posibilitatea de a termina ciclul primar de învăţământ. În Germania fondurile pentru programe educative în cadrul învăţământului primar se vor majora în următorii 5 ani cu 120 de milioane de Euro.

Obiectivul numărul trei este promovarea egalităţii dintre sexe. Guvernul german sprijină diverse programe care facilitează implicarea socilă, politică şi economică a femeilor, accesul nediferenţiat la educaţie şi resurse, militează pentru combaterea violenţei domestice şi a traficului cu femei precum şi pentru interzicerea circumciziei femeilor.

Următoarele 3 obiective se referă la îmbunătăţirea stării de sănătate la nivel mondial, reducerea mortalităţii infantile şi protejarea mamelor. Obiectivul cu numărul 6 are în vedere combaterea unor boli precum SIDA şi malaria. Deşi în ultimele decenii s-au înregistrat progrese notabile privind creşterea speranţei de viaţă, malaria, tuberculoza, complicaţiile la naştere şi SIDA provoacă încă milioane de victime la nivel mondial – ceea ce înseamnă că obiectivul privind sănătatea este departe de a se putea realiza în viitorul apropiat. ˝În loc să stabilească obiective şi să prezinte explicaţii, şefii de guverne ar trebui să întreprindă măsuri concrete pentru a realiza progrese reale˝, este de părere Secretarul General al ONU, Kofi Annan.

Protecţia mediului constituie un alt ţel al ONU. În timp ce în ţările puternic industrializate distrugerea mediului este cauzată de producţia şi consumul neraţionalizat, în ţările în curs de dezvoltare aceasta este urmare a sărăciei, a creşterii demografice, a condiţiilor de trai proaste şi a necunoaşterii metodelor de prevenire. Guvernul german şi-a adus contribuţia la finanţarea proiectului multilateral ˝Facilităţi Globale pentru Mediu˝ încă din 1991.

Ultimul obiectiv stabilit la summitul ONU din 2000 îl constituie construcţia unui parteneriat de dezvoltare mondială care are în vedere realizarea unui sistem financiar comercial deschis şi echitabil, ştergerea datoriilor statelor în curs de dezvoltare, majorarea ajutorului financiar pentru proiecte de dezvoltare, precum şi cooperarea în cadrul acestor proiecte, cu sectorul economiei private. Începând din anul 1999 Ministerul german al Dezvoltării a contribuit cu peste 8 miliarde de Euro la proiecte de parteneriat, dintre care 5,5 miliarde au fost mobilizate din sectorul privat al economiei.

Politica de dezvoltare din ultimii ani include nu doar acodarea de ajutoare financiare, ci şi metode de planificare, monitorizare şi evaluare a diverselor proiecte. ˝Ţările în curs de dezvoltare trebuie să-şi asume bineînţeles responsabilitatea printr-o guvernare competentă, prin combaterea corupţiei, asigurarea unui cadru legal, respectare a drepturilor omului˝, afirmă ministrul german pentru dezvoltare, Heidemarie Wieczorek-Zeul.

Se urmăreşte o armonizare a proiectelor pentru dezvoltare în ţările partenere, pentru a se evita realizarea în paralel a unor proiecte similare. ˝Este important ca mijloacele disponibile să fie folosite în mod eficient, de aceea coordonarea acţiunilor statelor ONU participante la proiect este de importanţă majoră˝ a precizat Wieczorek-Zeul. Se încearcă în plus aplicarea la nivel naţional a proiectelor locale care s-au bucurat deja de succes. Rezultate importante şi rapide se pot obţine doar dacă statele ONU îşi armonizează strategiile globale privind protecţia mediului şi liberalizarea comerţului internaţional.

  • Data 12.09.2005
  • Autoare/Autor Rolf Wenkel / Mădălina Ababei
  • Imprimaţi Imprimaţi pagina
  • Permalink http://p.dw.com/p/B1Ta
  • Data 12.09.2005
  • Autoare/Autor Rolf Wenkel / Mădălina Ababei
  • Imprimaţi Imprimaţi pagina
  • Permalink http://p.dw.com/p/B1Ta