1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Obama sub presiune

4 ianuarie 2010

Din clipa în care s-a stabilit în mod clar relaţia teroristului de la Detroit cu grupul yemenit al reţelei islamiste al-Quaida, în mass-media americană s-a tot pus o întrebare: Cum vor riposta oare SUA?

https://p.dw.com/p/LKk4
Obama a criticat "eşecul sistemic" al agenţiilor de securitateImagine: DPA

Cu puţin timp înaintea Revelionului s-a relatat că forţele armate americane se află în căutarea unor obiective teroriste în Yemen, pentru cazul în care preşedinte Obama va ordona efectuarea unor raiduri aeriene. Şi discursul rostit sâmbătă, 2 ianuarie 2010, de Obama a alimentat zvonurile circulând pe această temă.

Pe moment, discursul american pe marginea acestui subiect e relativ ponderat şi nu se concentrează cu precădere asupra posibilelor reacţii sau represalii militare ale SUA. Dar chestiunea e în discuţie.

Administraţia americană susţine de luni de zile în mod foarte activ eforturile antiteroriste ale forţelor militare yemenite. Acum se pune însă problema declanşării şi asumării oficiale a unor lovituri militare americane împotriva al-Quaidei, sau chiar a dislocării, în Peninsula Arabică, a unor unităţi terestre ale SUA. Ceea ce ar implica o escaladare majoră.

În favoarea acestei opţiuni s-au exprimat aproape 70 la sută din cetăţeni într-un sondaj efectuat de postul conservator de televiziune Fox News. In schimb, experţii situaţi la stânga spectrului politic au lansat avertismente. Gregory Johnson de pildă a declarat că, în opinia sa, o ofensivă americană împotriva reţelei al-Quaida în Yemen ar constitui o „greşeală catastrofală". Potrivit lui, „nu există soluţii simple sau soluţii minune în lupta contra al-Quaidei. Reţeaua nu va putea fi învinsă nici azi, nici mâine, şi nici la anul". Această luptă va fi deopotrivă lungă şi dură, a adăugat Johnson.

Barack Obama / USA / Washington
Barack ObamaImagine: AP

Dar Obama se află sub presiune. Chestiunea represaliilor îl va însoţi pretutindeni, de-acum încolo, pe şeful statului american, proaspăt revenit din vacanţa de Crăciun. Mâine şeful Casei Albe se va întâlni cu şefii serviciilor secrete, cărora le va cere să amelioreze în egală măsură comunicarea dintre diversele lor instituţii de profil precum şi măsurile de securitate adoptate pe aeroporturi. Urmează ca, pe viitor, mai mulţi pasageri să fie selectaţi spre a fi supuşi unor controale extinse.

Iar cetăţeni din 14 ţări vor fi supuşi oricum unor verificări suplimentare şi speciale. E vorba de resortisanţii unor state precum Iranul, Cuba, Sudanul, Siria, Somalia şi Yemenul. În fine, se vor utiliza mai intens aşa-numitele scannere corporale, iar serviciile de informaţii americane vor verifica modul în care se va proceda de-acum încolo pe aeroporturile internaţionale de pe tot globul. E limpede că peste tot se va trece la controale mai severe, fiindcă nici o societate aeriană nu doreşte să fie expulzată de pe piaţa americană.

Autor: Sabine Müller /Petre M. Iancu
Redactor: Robert Schwartz