1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Obama: "Merkel se află de partea bună a istoriei"

Sabine Kinkartz/ Claudia Stefan25 aprilie 2016

Inaugurarea Târgului din metropola saxonă, crizele politice actuale, promovarea Parteneriatului Transatlantic (TTIP) sunt principalele teme ale discuţiilor purtate cu cancelara Merkel.

https://p.dw.com/p/1Ic3S
Barack Obama și Angela Merkel la Hanovra
Barack Obama și Angela Merkel la HanovraImagine: Reuters/.Lamarque

Palatul Herrenhausen din Hanovra găzduieşte oaspeţi de seamă. Este ultima vizită oficială în Germania a lui Barack Obama pe timpul mandatului său. Înaintea alegerilor din SUA, ce vor avea loc în toamnă, Obama a mai întâlnit-o o dată pe cancelara Angela Merkel în Germania. Şeful Casei Albe se mândreşte că "Angela" îi este prietenă şi declară că are încredere în ea. Aprecieri pe care preşedintele SUA nu numai că le repetă ci le şi extinde: "Este cea mai importantă relaţie şi prietenie din timpul mandatului meu." Merkel este admirată pentru "mâna fermă" cu care conduce şi pentru "consecvenţă".

În criza refugiaţilor, Angela Merkel a acţionat corect, consideră Obama. Istoria îi va da dreptate, mai apreciază preşedintele american, fiindcă "Merkel se află de partea bună a istoriei". "M-am ocupat intens de crizele anului 2016 aşa că nu pot face un bilanţ al ultimilor ani", a afirmat Merkel la conferinţa de presă comună. În plus, mai e mult până în noiembrie aşa încât ocazii de a-l mai întâlni pe preşedintele Obama mai sunt destule. Mesajul comun al celor doi oameni politici: în vremuri tulburi, în perioade de criză ca acestea, SUA şi Germania sunt de aceeaşi parte.

Siria, NATO, TTIP

Siria şi Libia au fost principalele subiecte de discuţie ale reuniunii de la Herrenhausen. Cei doi lideri politici îşi fac griji în privinţa situaţiei din Siria şi regretă încălcarea armistiţiului. În opinia cancelarei Merkel singura soluţie în aplanarea conflictului ar fi numai procesul de pace de la Geneva. De pe agenda convorbirilor nu a lipsit viitorul NATO. Cu două luni şi jumătate înaintea summitului de la Varşovia, Barack Obama reafirmă necesitatea creşterii cheltuielilor pentru apărare la 2% din PIB în ţările Alianţei. Propunerea a fost lansată în 2014 la summitul de la Wales şi îi vizează mai ales pe partenerii europeni. "Ştim că va trebui să ne sporim eforturile în domeniul apărării, inclusiv în privinţa resurselor materiale, şi chiar ne străduim în acest sens", a spus Merkel.

Hannover Messe Siemens
Târgul de la Hanovra 2016Imagine: picture-alliance/dpa/J. Stratenschulte

Inaugurarea Târgului de la Hanovra

Cea mai mare expoziţie industrială la nivel mondial este, de fapt, motivul deplasării preşedintelui Obama în Germania. SUA sunt partenerul oficial al evenimentului de anul acesta. Desigur, Târgul de la Hanovra reprezintă şi ocazia ideală pentru cei doi lideri politici de a da un nou impuls negocierilor privind Parteneriatul Transatlantic pentru Comerţ şi Investiţii (TTIP). Merkel şi Obama încurajează semnarea acordului până la finele acestui an. "Este bun pentru economia germană, dar şi pentru întreaga economie europeană", este de părere Angela Merkel.

Acordul reprezintă o "şansă uriaşă" de consolidare a spaţiului transatlantic, de stimulare a creşterii economice şi a pieţei muncii. Cu toate acestea, "nu cred că acordul va fi ratificat până la sfârşitul anului", a afirmat preşedintele Obama, cu toate că divergenţele de opinie s-au mai redus. În cadrul ceremoniei de inaugurare a Târgului de la Hanovra, Angela Merkel a reiterat necesitatea informării populaţiei asupra avantajelor viitorului parteneriat.

Summitul G5

Preşedintele SUA s-a străduit să prezinte într-o lumină cât mai bună noul acord, în opinia sa, un parteneriat benefic ambelor părţi. Oficial, vizita lui Barack Obama la Hanovra ar fi trebuit să se încheie după inaugurarea târgului. Spontan s-a decis, totuşi, şi organizarea unui mini-summit. La reuniune au fost invitaţi să ia parte preşedintele Franţei, Francois Hollande, premierul britanic, David Cameron şi omulogul său italian, Matteo Renzi. Summitul are loc astăzi la Palatul Herrenhausen. Pe agenda întâlnirii figurează actualele crize politice internaţionale.