1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Oamenii de afaceri fug de Voronin în România

15 mai 2009

În campania electorală, Guvernul comunist de la Chişinău le-a cerut agenţilor economici să vireze în avans plăţi la buget, pentru a putea afirma că „Moldova nu este afectată de criza mondială”.

https://p.dw.com/p/Hr55
Vladimir VoroninImagine: AP

Preşedintele în exerciţiu, Vladimir Voronin, a recunoscut în sfârşit că Moldova a fost lovită de criza mondială, dar a menţionat că Guvernul dispune de un program anticriză. El a subliniat că „o sarcină primordială a Guvernului este achitarea la timp a salariilor şi neadmiterea disponibilizărilor în masă”. În realitate se întâmplă, însă, exact invers: Guvernul a cerut autorităţilor locale să reducă cheltuielile cu 20%, iar întreprinderile industriale se închid una câte una, trimiţând oamenii în şomaj. Mai mulţi primari şi preşedinţi de raioane au declarat că vor fi nevoiţi să închidă grădiniţele, iar elevii nu vor fi hrăniţi la şcoală. Ex-ministrul moldovean al Finanţelor, Mihai Manole, ne-a comunicat că există bănci moldoveneşti în prag de faliment:

„Într-adevăr sunt situaţii, sunt şi bănci concrete, bănci problematice. În condiţiile noastre eu cred că oficialităţile nu trebuie să nege. Nu trebuie să iasă în fiecare zi ca să recunoască, dar e nevoie de un plan concret pentru depăşirea situaţiei”.

Liderul Partidului Liberal Democrat din Moldova, Vladimir Filat, a acuzat guvernarea comunistă că a ruinat pe termen lung economia şi a alungat agenţii economici din ţară. VLADIMIR FILAT:

„După alegeri a început un adevărat război împotriva celor care activează în sectorul real al economiei. Sancţiuni peste sancţiuni, controale de care nici nu ne putem imagina... Să stoarcă cât mai mulţi bani din agenţii economici. Pentru că înaintea campaniei electorale şi în timpul acesteia foarte mulţi agenţi economici au fost impuşi să vireze în Bugetul de Stat, în avans, diferite sume, ca (Guvernul – n.n.) să aibă bani să arate că totul e bine în această ţară”.

Conform datelor oficiale, numai în ultimele 9 zile, în urma controalelor operative efectuate la 156 de depozite angro şi centre comerciale din Republica Moldova au fost împărţite amenzi şi sechestrate bunuri în valoare totală de aproape 600.000 de euro. Potrivit lui Vladimir Filat, businessmenii nedreptăţiţi de regimul de la Chişinău îşi transferă afacerile în România:

„După cum cunoaşteţi, anul trecut România a fost principalul partener al Republicii Moldova la capitolul export. Tendinţa este foarte negativă. Exporturile către România scad... Mai mult, se atestă o tendinţă – cei care produceau în Republica Moldova şi exportau în România încep să-şi transfere afacerile productive în România”.

Potrivit datelor Oficiului Naţional al Registrului Comerţului din România, moldovenii au investit, în primul trimestru al anului curent, în capitalul social al firmelor înregistrate în România 11,4 milioane de euro, cu peste 50% mai mult faţă de nivelul înregistrat la 31 decembrie 2008.

Fostul şef al Misiunii OSCE în Republica Moldova, Luis O’Neill, scrie, într-un articol publicat pe site-ul Fundaţiei Moldova, că "criza economică va lovi din plin Moldova şi pentru că a fost neglijată în mod deliberat de un partid comunist care dorea să rămână cu orice preţ la putere”. El susţine, însă, că recesiunea ar putea fi o şansă de soluţionare a diferendului transnistrean. “Robinetul ajutoarelor ruseşti pentru Transnistria s-ar putea închide, iar moldovenii şi transnistrenii s-ar putea să înţeleagă că împreună ar duce-o mai bine din punct de vedere economic graţie proiectelor de infrastructură şi dezvoltare, finanţate de donatori”, conchide Luis O’Neill.

Autor: Vitalie Călugăreanu, Chişinău

Redactor: Medana Weident