1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

Societate şi cultură

O zi ca toate celelalte?

Festivismul cu iz comunist, amabilităţile de circumstanţă de care au parte femeile în unele ţări ale lumii nu pot şterge cu buretele cutremurătoarele dovezi ale brutalităţii şi violenţei îndreptate împotriva lor.

Persistenţa discriminărilor de tot felul este confirmată de decretarea unei zile, mai mult sau mai puţin oficiale, de luptă împotriva lor. Este înţelesul pe care l-ar putea avea şirul de date fixe în calendar, cînd comunitatea internaţională este decisă să combată cîte una din interminabilele rele ale acestei lumi.

Darurile, complimentele şi felicitările cu care în estul fost comunist al Europei, femeile sunt copleşite de partenerii lor de viaţă, de colegii de serviciu, de şefi şi subalterni, de copii, în ziua de 8 martie, micile şi marile petreceri cu acest prilej, ocultează de fapt temeiurile reale pentru care în 1977 Naţiunile Unite s-au decis să confere pomenitei zile, statutul de sărbătoare. Este adevărat că începuturile luptei de emancipare a femeilor, în preajma primului război mondial, stau sub zodii socialiste şi că această ascendenţă a fost din plin instrumentalizată ideologic în perioada dictaturii comuniste.

Dar cum ar putea fi uitat însuşi faptul că motivele originare ale discriminării femeilor în lume, a celei de-a doua jumătăţi a omenirii, a celui de-al doilea sex, sunt ele însele de natură ideologică şi religioasă? Că ele persistă sub diverse măşti şi pretexte, pînă în zilele noastre, sub forme, ce-i drept mai puţin ofensive, pînă şi în solidele şi mai vechile democraţii europene?

Nu cotele impuse de reprezentare feminină în guverne, la conducerea instituţiilor publice, firme, concerne, universităţi, rezolvă problema inegalităţii. Nici ziua de 21 Martie, în Germania cunoscută sub denumirea anglofonă Equal Pay Day, nu va duce, de azi pe mîine la obţinerea de către femei a unor salarii egale cu cele ale bărbaţilor, pentru o muncă egală cu a lor.

Însă fără aceste însemne în calendar, este posibil ca în accelerarea cu fiecare zi a ritmului vieţii cotidiene, în regimul multitasking în care partea activă a populaţiei s-a obişnuit, de voie de nevoie, să lucreze, în vîrtejul grijilor zilei de azi şi de mîine, legitimele revendicări ar pierde din stringenţa cu care se cer formulate, din tenacitatea cu care merită să fie susţinute.

Mai gravă decît inegalităţile existente pe piaţa muncii între femei şi bărbaţi, este (şi din păcate va rămîne şi pe mai departe) violenţa împotriva femeilor. Deşi trece drept o gravă încălcare a drepturilor omului, totuşi în societăţile în care ea are un caracter endemic, şansele eradicării ei sunt slabe cîtă vreme femeia este considerată o fiinţă umană de categoria a doua, inferioară bărbatului.

Statisticile vorbesc de la sine. Astfel Fundaţia pentru Demografie Mondială, semnalează că peste 600 de milioane de femei trăiesc în lume în societăţi în care violenţa domestică nu este considerată un delict. Zilnic 37.000 de fete sub 18 ani sunt forţate să se căsătorească, fiind astfel expuse violenţelor sexuale. Şapte din zece femei sunt de-a lungul vieţii lor, violate, abuzate, brutalizate, relevă organizaţia internaţională de ajutor CARE, solicitînd responsabililor politici un angajament ferm şi măsuri concrete de combatere a acestor fărădelegi. Lista grozăviilor rămîne, din păcate, deschisă.

Şi este de temut că pe fundalul unei recrudescenţe a fundamentalismului, mai ales în ţările islamice, unde situaţia femeii este din start dintre cele mai precare, a excesului de pornografie şi violenţă în internet, soarta sexului frumos în lume va fi o bună bucată de vreme şi de acum înainte, mai degrabă amară decît dulce.

Atenţia galantă, accesele de generozitate cu care sunt copleşite femeile în unele regiuni ale lumii, doar într-o singură zi a anului, nu pot face uitate nedreptăţile, discriminările şi necazurile la care ele sau suratele lor sunt supuse, de-a lungul a 365 de zile, a unor decenii sau chiar a unei vieţi.