1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

GLOBAL

O vizită într-un context delicat

Preşedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Durrao Barroso, efectuează o vizită de două zile la Ankara. El a declarat în prealabil că Turcia trebuie să demonstreze că este o democraţie.

default

Preşedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Durrao Barroso

În Turcia situaţia este tensionată, iar Uniunea Europeană insistă asupra aplicării unor reforme esenţiale.

Principial, Uniunea Europeană sprijină în continuare aderarea Turciei la Comunitatea celor 27, în pofida reţinerilor critice ale Germaniei şi Franţei.

Înainte de a efectua vizita la Ankara, preşedintele Comisiei Europene a cerut în mod tranşant conducerii turce să depună eforturi în privinţa aplicării reformelor necesare.

Turcia trebuie să demonstreze de ce doreşte să adere la Uniunea Europeană, a afirmat Barroso. Preşedintele Comisiei Europene a salutat faptul că parlamentul turc acceptă să schimbe controversatul paragraf 301 din Codul Penal, care-i pedepseşte pe cei consideraţi că aduc jigniri naţiunii turce.

„Am cerut de mult legiuitorilor turci să schimbe acest articol. În formularea lui actuală el vine în contradicţie cu libertatea de opinie. Nu am văzut ultima propunere de schimbare, dar se pare că ea este în direcţia potrivită. Trebuie să văd exact cum arată ea”, a precizat Barroso.

Modificarea articolului 301, pe baza căruia a fost urmărit laureatul premiului Nobel pentru literatură, Orhan Pamuk, este nedorită de opoziţia din tabăra laică.

Premierul Recep Erdogan, membru al partidului islamisto-conservator al Justiţiei şi dezvoltării, AKP, a amânat din acest motiv modificarea paragrafului.

Curtea Constituţională de la Ankara verifică în prezent posibilitatea interzicerii partidului de guvernământ, AKP, acuzat de activităţi anti laice.

Preşedintele Comisiei Europene cere în mod expres Curţii să respingă plângerea prin care se cere interzicerea partidului premierului şi preşedintelui Turciei.

„Sunt nevoit să exprim îngrijorarea pe care ne-o facem în Europa. Nu este normal ca partidul ales de majoritatea turcilor şi ca principalii actori să fie aduşi în faţa instanţei. Sper ca tribunalul să ia o decizie bazată pe principiile standardelor democrate din Europa”.

O parte din presa turcă îl acuză pe Barroso că urmăeşte prin ameninţări să intimideze instanţa judecătorească turcă independentă.

Barroso se va întâlni însă şi cu forţele de opoziţie din Parlament. Comisarul pentru extindere Olli Rehn a declarat că felul cum va fi rezolvat acest caz va reprezenta un test pentru democraţia turcă.

Din punctul de vedere al Uniunii Europene, se pune problema dacă elementele naţionaliste din justiţie vor putea să se opună cu succes instituţiilor politice ale ţării. Despărţirea statului de religie este unul din criteriile de aderare cerute de Uniunea Europeană. Laicismul nu trebuie să înlocuiască însă religia, a precizat Barroso la Bruxelles.

El intenţionează să propună Turciei deschiderea în toamnă a altor capitole controversate de negociere în vederea aderării la Uniunea Europeană.

Franţa şi Cipru au reuşit în 2006 ca nici un capitol să nu fie încheiat până când problema Ciprului nu va fi clarificată. După alegerile din Cipru urmează să aibă loc noi negocieri între reprezentanţii greci din sud şi cei turci din nordul Ciprului, cu privire la reunificarea insulei divizate.

Turciei i se mai cere să acorde mai multă libertate religioasă minorităţilor şi să-i reprimească pe cetăţenii turci care se află ilegal în SUA. Până acum, autorităţile turceşti nu au dat nici un răspuns satisfăcător la aceste probleme.