O vizită dificilă

Uniunea Social Liberală a fost în ultimul an foarte critică la adresa guvernului Viktor Orban, căruia i-a reproşat că pledează prea făţiş şi insistent pentru autonomia teritorială a secuilor. Dar punctul culminant al antipatiei politice a fost atins în clipa în care premierul Ungariei i-a îndemnat pe cetăţenii României să nu se prezinte la urne: „Aş dori să urez românilor şi maghiarilor din România să ia decizii corecte, adică să nu ia nicio decizie”, a spus Viktor Orban cu o zi înaintea referendumului de demitere. Premierul Ungariei se adresase tuturor românilor, dar toată lumea a înţeles că îndemnul său viza mai ales comunitatea maghiară.

După un asemenea îndemn, dialogul dintre Titus Corlăţean, un dur militant anti-prezidenţial, şi Viktor Orban nu poate fi, la prima vedere, decât foarte dificil.

Ministrul român de externe nu mai este însă în situaţia de a face reproşuri. Diplomaţia română a părut să piardă, subit, un avantaj, acela pe care i-l conferea, prin comparaţie, imaginea proastă pe care regimul Orban o dobândise în Europa occidentală. Un politician german spunea, la un moment dat, că situaţia din România este chiar mai rea decât în Ungaria, ceea ce exprimă o percepţie cu consecinţe însemnate. E mai puţin important dacă această comparaţie era adecvată. Cert este că România a pierdut ascendentul pe care la începutul acestui an spera, pesemne, să-l utilizeze în relaţia sa cu Ungaria.

Un analist din România, Dan Dungaciu, director al Institutului de Relaţii Internaţionale al Academiei, spunea în luna martie, într-un interviu acordat publicaţiei maghiare Népszabadság, că România nu ar trebui să se asocieze prea strâns cu Ungaria, căci s-ar contamina de criticile care sunt adresate acestei ţări, odată cu instalarea regimului Orban. Dar, atenţiona analistul, nu ar trebui nici să se asocieze nelimitat criticilor de la Bruxelles, aşa cum făcuseră social-democraţii şi liberalii români din Parlamentul European. El recomanda, în consecinţă, o cale de mijloc, una care ar oferi României o platformă mai puternică în relaţia cu Ungaria.

Guvernele României s-au străduit mereu de-a lungul timpului să inhibe revendicările autonomiste care au fost tot mai insistent sprijinite de Budapesta după instalarea guvernului conservator. Or, poziţia internaţională slabă a Ungariei ar fi fost în favoarea politicii tradiţionale a Bucureştiului, care a deplâns dintotdeauna faptul că nu se bucură de aceeaşi susţinere pe plan extern.

E adevărat că politica cu dus şi întors a preşedintelui Băsescu a complicat puţin perspectiva aceasta tradiţională. Politicienii de la Budapesta şi alţii din România ca Laszlo Tokes au sugerat mereu că au în preşedintele Traian Băsescu un aliat important, dar nu a fost mereu clar în ce constă această alianţă. De aceea s-a presupus că preşedintele Traian Băsescu a cultivat mereu faţă de revendicările fierbinţi ale maghiarilor o anumită ambiguitate.

Pe de altă parte, atitudinea aparent mai favorabilă a maghiarilor din România faţă de preşedintele Băsescu ar putea fi explicată prin poziţia ex-centrică a minorităţii maghiare. O largă majoritate a USL în parlament ar fi cu siguranţă în primul rând în dezavantajul UDMR. Nici alianţa PDL-PSD din cursul anului 2009 nu a fost un moment favorabil şi am văzut atunci că UDMR se alăturase cu destulă energie proiectului Johannis. Aşadar nu USL ca atare îi face pe maghiari circumspecţi, ci o majoritate care nu ar mai avea nevoie de sprijinul lor.

Cu toate acestea, USL a reuşit să sporească şi mai mult circumspecţiile prin poziţia avută în cazul Facultăţii de Medicină şi Farmacie de la Târgu-Mureş.

În aceste împrejurări, dialogul pare într-adevăr dificil. În august, ministrul de externe al Ungariei, János Martonyi, spunea că în ultimii doi ani relaţiile româno-ungare au fost foarte bune şi că revine Bucureştiului să confirme acum dacă doreşte să continue această tendinţă.

Aşadar, Budapesta aşteaptă ca ministrul român de externe să vină cu o ofertă de colaborare care nu poate evita însă subiectul minorităţii maghiare din România.