1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

O viaţă în slujba unei speranţe înşelate

Rodica Binder3 octombrie 2012

A cîştiga pariul cunoaşterii şi înţelegerii unei epoci a extremelor, rămînînd un marxist incorigibil – este doar una din performanţele paradoxale ale istoricului Eric Hobsbawm, stins din viaţă la 95 de ani.

https://p.dw.com/p/16Iz4
Eric HobsbawmImagine: picture-alliance/dpa

O bună parte a vieţii sale, probabil întreaga perioadă trăită conştient a fost dedicată unei speranţe înşelate, unui ideal spulberat – ar fi mărturisit cu cîţiva ani în urmă, Eric Hobsbawm, stins din viaţă la Londra la 1 octombrie curent.

Din varii motive, destinul şi cariera acestui prestigios istoric dau de gîndit.

Se spune despre Hobsbawm că ar fi fost cel mai influent istoric de limbă engleză din ultimele decenii, că ar fi fost şi prima vedetă internaţională în branşa sa.

Teza că naţiunile s-ar fonda pe invenţia, pe construcţia unei tradiţii şi nu ar fi entităţi naturale, cum susţine naţionalismul, îi aparţine dar a devenit un bun comun al istoriografiei moderne. A acreditat secolul XX ca fiind unul scurt dar concomitent, o eră a extremelor. I-a fost dat s-o trăiască din plin, nutrind convingeri marxiste.

Buch Zwischenwelten und Übergangszeiten von Eric Hobsbawm

A supravieţuit prăbuşirii socialismului real existent, a asistat la triumful universal al capitalismului, dar fără a renunţa la încrederea sa în marxism şi nici la adeziunea la mişcarea comunistă, chiar după ce partidul dispăruse în Marea Britanie, unde istoricul se stabilise de timpuriu şi unde şi-a dat şi obştescul sfîrşit.

Şi-a asumat dintru început „excentricitatea”. Nu a uitat niciodată, cum singur mărturisise, că este evreu, orfan şi „internaţionalist”. Faptul că a avut o viziune a istoriei marcată de marxism, de o percepţie sociologică „de jos” a marilor evenimente ale secolului XIX şi XX, fără a cădea în dogmatism, ţine nu atît de miracol cît de capacitatea de a asimila cu sagacitate cunoaşterea teoretică, combinînd-o cu experienţa unei vieţi în care s-au reflectat dramaticele meandre ale secolului XX.

Născut în 1917, anul revoluţiei bolşevice, într-o familie cosmopolită, mama a fost fiica unui bijutier evreu, tatăl un fabricant de mobilă din Londra, Eric Hobsbawm şi-a petrecut copilăria în mediul burgheziei vieneze. Şi-a pierdut de timpuriu ambii părinţi. Împreună cu sora, în 1931 se mută la Berlin, la nişte rubedenii. Acolo îi va fi dat să trăiască vremuri de maxime tensiuni sociale şi ideologice. Se strămută la Londra în 1933, după ce a asistat la primele excese ale naţional-socialismului. Se înscrie în 1936 în partidul comunist, de care va rămîne legat sufleteşte pînă la sfîrşitul vieţii chiar şi după ce aflase de ororile comise în numele ideologiei roşii, chiar şi după ce în Anglia, unde îşi va desăvîrşi strălucit cariera profesorală şi academică, partidul comunist încetase să mai existe, chiar şi după ce zidul Berlinului s-a prăbuşit iar capitalismul a triumfat la nivel planetar.

După ce îşi începe cariera universitară, după ce publică o serie de studii şi articole, numărîndu-se şi printre fondatorii revistei „Past an Presents”, lui Hobsbawm îi apare prima carte voluminoasă în 1959, „Primitive Rebels”, o istorie a banditismului întrevăzut ca o formă timpurie a revoltei sociale. Urmează trilogia secolului XIX "The Age of Revolution” , "The Age of Capital", "The Age of Empire”, scrieri în care se lasă identificată o interpretare a istoriei de pe poziţii marxiste. Două lucrări tîrzii îl consacră însă pe Eric Hobsbawm în plan internaţional: "The Invention of Tradition” şi istoria secolului XX ca epocă a extremelor.

La fel cum nu s-a putut împăca cu ideea triumfului universal al capitalismului, Hobsbawm nu a putut abandona nici „utopia” marxistă în pofida eşecului „socialismului real existent”.

Această fidelitate dusă la extrem faţă de o ideologie nu doar falimentară, ci una care a generat imense suferinţe umane lăsînd în urma ei adevărate hecatombe şi destine frînte, stîrneşte cel puţin mirare. O nedumerire pe care nici măcar mărturisirea făcută de Eric Hobsbawm, citată în paginile ziarelor care i-au consemnat trecerea în nefiinţă, nu o poate spulbera: Ştiu că drumul ce duce în infern este pietruit cu idealuri şi totuşi idealurile comuniste fac oamenii mai umani. Cred că oameni ca mine, care au încercat odată să facă mai bună viaţa semenilor lor, fără a vrea să obţină un profit pentru ei înşişi, sunt cei care acţionează firul roşu ce traversează istoria omenirii.