O treime dintre germani şi-ar dori o altă profesie
21 mai 2008Publicitate
Studiul reflectă că o treime dintre salariaţii germani regretă calea profesională pe care au ales-o după şcoală. Fiecare al şaptelea german fără studii superioare declară că şi-a ales meseria greşită, care nu corespunde în nici un fel propriilor aptitudini, talente şi preocupări. Dintre cei care au absolvit o facultate, aproape 40 la sută ar fi preferat să studieze o altă materie, iar jumătate dintre cei intervievaţi au precizat că şcoala şi universitatea nu le-au oferit pregătirea necesară pentru viaţa profesională. Potrivit acestui studiu, în special femeile germane sunt nemulţumite de activitatea lor profesională.