O terapie pentru combaterea bîlbîitului

Bîlbîitul nu este propriu-zis o boală, dar este un defect ce are deseori implicaţii neplăcute pe plan psihologic, social, profesional. O echipă de psihologi germani de la Universitatea din Kassel aplică o terapie cu rezultate foarte mulţumitoare.

Studiul de lungă durată efectuat de specialiştii din Kassel a arătat că 70 % din participanţi, chiar şi după 3 ani de la terapie, aveau un comportament verbal mult mai fluent. La studiu au participat cu totul 450 de persoane între 12 şi 65 de ani, dintre care 20 % femei. Terapia combină metodele logopediei în vederea unei emisiunii vocale fluente cu exerciţii de respiraţie şi corporale. O componentă esenţială a modelului este un software, care face posibilă exersarea sistematică şi controlabilă, precum şi o post-terapie precis structurată.
Pentru a verifica dacă efectul terapiei este de durată, autorii studiului au testat de-alungul unei perioade de 3 ani facultăţile verbale ale pacienţilor prin următoarele exerciţii: chestionarea / interviuri cu trecătorilor, convorbiri telefonice cu persoane străine, lectura unui text şi conversaţie cu terapeutul.
Înainte de începerea terapiei, persoanele participante la studiu se bîlbîiau în medie la 12 % din silabele articulate. Fireşte, cu diferenţe mari individuale, în cazurile cele mai grave ajungîndu-se la 40 de procente. După terapia, care a durat 3 săptămîni, mulţi pacienţi se poticneau numai la unul pînă la două procente din silabele rostite.

În prima jumătate de an, la cîţiva participanţi la studiu a avut loc o recidivă, după care, însă, ei s-au putut restabili datorită unor cursuri periodice de reîmprospătare. Pe termen lung, efectul terapiei s-a stabilizat la o valoare medie a bîlbîielii de 3 pînă la 4 % din silabele pronunţate. Rezultatul poate fi considerat foarte bun, dat fiind că pînă la graniţa de 3 procente defectul nu este perceptibil pentru interlocutor.

În paralel cu programul de ortofonie efectuat de psihologii de la Universitatea din Kassel, a fost întreprins şi un studiu neurologic. Nouă din pacienţi au fost examinaţi la Clinica universitară de Neurologie din Frankfurt înainte de începerea terapiei şi apoi după un an şi respectiv după doi ani. S-a constatat că perturbările puse în evidenţă în emisfera cerebrală stîngă au fost compensate după terapie prin activarea mai puternică a unor regiuni învecinate.