1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

"O tehnică de tortură nemaiîntâlnită"

30 noiembrie 2011

Fostul ofiter de Securitate Marian Romanescu a republicat la „Pro Editura“ cartea „USLA in stare de hipnoza - Enigmele revolutiei“.

https://p.dw.com/p/13JPf
*
Imagine: Pro Editura

Marian Romanescu a fost incadrat cu gradul de locotenent major. Pana in anul 1986 a lucrat la Securitatea Municipiului Bucuresti, urmand ca din acel an, pana la trecerea directa in retragere, sa fie numit ofiter de contrainformatii, in cadrul Unitatii Speciale de Lupta Antiterorista (USLA).

Lavinia Pitu a stat de vorba la Bucuresti cu cel care povesteste cum a fost torturat fizic si psihic de catre fostii colegi, in 1989, cat si cu generalul si magistratul Dan Voinea, procurorul care a instrumentat dosarele revolutiei.

DW: Domnule Romanescu, ne aflam la Bucuresti, la relansarea cartii dumneavoastra „USLA in stare de hipnoza“. De ce v-ati hotarat sa faceti aceste dezvaluiri? Sau, pentru cititorii care nu cunosc cartea dumneavoastra, despre ce e vorba in volumul de fata?

Marian Romanescu: Sa multumim ascultatorilor si cititorilor dumneavoastra si domnului general Voinea pentru prilejul oferit, de a avea aceasta discutie. Cartea, asa cum se prezinta, este incadrata de editura la categoria „Istorie“. Tot ce se afla in aceasta carte este istorie adevarata, este o parte a Serviciilor Secrete, din care am facut parte, si care a putut iesi la iveala dupa 1990, aspectele semnalate in carte fiind sustinute cu documente si inscrisuri oficiale, care emana de la Sectia Parchetelor Militare, condusa pana in urma cu doi ani de domnul general magistrat Dan Voinea, conferentiar universitar, decan al unei facultati de drept.

DW: Domnule general Voinea, dumneavoastra ati scris prefata acestei carti. Ce reprezinta ea, care e mesajul ei, la peste doua decenii de la evenimentele din 1989?

Dan Voinea: Asa cum spunea si Marian Romanescu, este o carte-document. Este de fapt un dosar, care demasca anumite aspecte, petrecute in timpul revolutiei din decembrie 1989, in Romania. Necazul romanilor este ca, nici pana in prezent, aceste dosare nu s-au desecretizat; si crimele comunismului, care nu s-au desecretizat; si crimele Securitatii. Crimele comunismului au ramas inca ascunse in arhivele acestei institutii, care a continuat si dupa 1989 cu aceiasi oameni sa functioneze, fara ca ei sa fie deranjati in activitatea lor. Insa pe plan social, pe plan politic, populatia nu si-a regasit linistea. Victimele din decembrie 1989 nu si-au gasit dreptatea, nici pana in prezent. Mai mult decat atat, in Romania, victimele comunismului nu au fost numarate nici pana in prezent. Ele sunt de ordinul milioanelor.

DW: Am citit recent o declaratie a dumneavoastra, in care spuneati ca daca procesul sotilor Ceausescu ar fi durat mai mult, ar fi avut loc intr-adevar ulterior si acel proces al comunismului.

Dan Voinea: Da, datorita acestui fapt nu a avut loc procesul lui Ceausescu, pentru ca ar fi insemnat ca acel proces sa fie primul proces al comunismului. Cu ocazia judecatii celor doi dictatori, ar fi fost demascate o parte din crimele comunismului. Or Ceausescu a fost pur si simplu sacrificat de fostii lui colegi de partid, tocmai pentru ca administratia comunista sa poata sa-si continue activitatea si dupa 1989, dar cu alta fata.

DW: Cum e posibil, ca un sistem sa fie atat de bine organizat, incat sa impiedice aceste demascari, despre care vorbeati putin mai devreme, pe o perioada de peste doua decenii?

Dan Voinea: Sistemul a functionat. Noi nu am avut bucuria pe care au avut-o germanii dupa 1989, de a intra in dosarele Stasi. Imi aduc aminte, ca am lucrat cu procurori din Germania. Am lucrat cu domnul procuror Mellis la un dosar de terorism. Este vorba de dosarul lui Carlos Sacalul, Ramirez Ilich Sanchez. Am lucrat impreuna cu magistratii din Germania, ca sa putem demasca o parte din crimele comunismului, crime savarsite prin aceste agenturi teroriste. Sigur ca, justitia germana a beneficiat de informatii foarte bune, din moment ce l-au avut pe pastorul Gauck (Joachim Gauck, primul director al Oficiului Federal pentru administrarea arhivelor fostei Securităţi, Stasi - n. red.), care a stiut la timp sa actioneze si sa salveze acele informatii necesare, daca vreti, insanatosirii morale a societatii. Pentru ca fara lucrul acesta, fara indepartarea raului, nu putem nici noi sa ne vindecam. Ma refer la victimele comunismului, victimele Securitatii, victimele terorismului, din perioada aceasta comunista.

DW: In Germania continua dezbaterea privind prezenta anumitor fosti informatori Stasi in functii publice, in noile landuri, in fosta Germanie de Est. Revin la domnul Romanescu: Aceasta carte pe care ati publicat-o se numeste „USLA in stare de hipnoza“. Dumneavoastra va considerati o victima a fostului sistem represiv, din care ati facut parte...

Marian Romanescu: Am fost recrutat de organele de securitate din aviatia civila si incadrat in aceasta institutie, in ultima parte din activitate in aceasta Unitate Speciala de Lupta Antiterorista. Mi s-au incredintat directiile economice si in special reprezentantele Tarom. Calificarea mea de economist permitea controlul si desfasurarea unei activitati operativ-informative complexe, avand si calificarea si experienta necesare. Am scris aceasta carte ca un semnal asupra unor fapte nedorite care s-au petrecut in sistemul din care, din pacate, am facut si eu parte. Dar am facut parte din generatia de ofiteri, in care lupta impotriva abuzului si a coruptiei nu a fost bine vazuta, astfel incat fostii comandanti implicati in tot felul de combinatii murdare si urate nu aveau nevoie de oameni care sa iasa din front. Eu am iesit din front, am anticipat caderea lui Ceausescu, in baza unor ordine foarte clare, cu doi ani inainte, am actionat in baza acelor ordine. Desconspir in fata dumneavoastra, asa cum am scris si in carte, o persoana de mare incredere care m-a gazduit, am transmis semnale din locurile in care se trage, tipul de tragere. Si am sa revin in seara de 22 (decembrie 1989, n. red.), cand un coleg ‚de bine’ m-a scos din aviatie. Puteam sa fac revolutia la Otopeni, erau si acolo televizoare. Nu, a fost nevoie de mine sa fiu scos, pentru ca ii deranjam. Intr-un moment de maxima presiune am cerut protectia armatei, care avea unitati dizlocate la Ministerul Transporturilor si Telecomunicatiilor. Acestia, in loc sa ma protejeze m-au arestat, desi am invocat prevederile internationale in materie. N-a fost mare lucru. A fost pe viata si pe moarte. Atunci cand generalul Vlad a ordonat trecerea noastra de partea revolutiei, m-am prezentat la acel comandant si i-am zis „domnule, cu experienta mea ma pun la dispozitia...’ ‚Nu, unitatea dumitale e suspecta, esti suspect.’ M-au aruncat in strada ca pe un caine, lipsindu-ma de orice fel de aparare. Doua zile si doua nopti am incercat sa ajung in mijlocul colegilor, ca sa evit capcanele si diversiunile, facute impotriva noastra. N-am avut unde sa stau, ca m-au cautat acasa, m-au cautat in alte locuri deja cunoscute. Am stat la aceasta persoana de incredere, care a confirmat discutia purtata in fata organelor de cercetare penala si din locul acela m-am pus in slujba revolutiei. Cand am ajuns la unitate, am fost supus unor practici ilegale, de tortura psihica in stare de lipsire de libertate, care mi-a adus o vatamare deosebita a sanatatii. Am avut sansa sa-l cunosc personal pe domnul general Voinea si asa, din aproape in aproape, am reusit sa demascam tehnica de tortura, sa identificam multi faptuitori, impotriva carora s-au pronuntat decizii cu nuanta penala. S-au retinut aspecte de tortura, de lipsire de libertate, de vatamare corporala grava. Din pacate, actiunile intreprinse in justitie nu au fost suficient de bine primite, nu s-au acordat nici un fel de reparatii. As merge pana intr-acolo, incat sa spun ca tortionarii au fost avansati in grad si functii, inlcusiv la gradul de general de divizie. Unul dintre tortionari s-a prapadit recent, fie-i tarana usoara. In fata judecatii supreme ne plecam cu totii. Aceasta carte dezvaluie o tehnica de tortura nemaiintalnita, necunoscuta publicului larg si dorinta de a spune adevarul despre ce a fost si ce nu a fost acel decembrie 1989. Teza revolutiei este usor nuantata, date fiind nucleele de putere, care figurau in fisetele USLA, suspecte de atentat la siguranta statului. Il am in vedere pe Ion Iliescu, gruparea KGB Militaru (Nicolae Militaru, primul ministru al apararii dupa revolutia din 1989 - n. red.)si asa mai departe. Inclusiv Magureanu (Virgil Magureanu, seful SRI 1990-1997 - n. red.) a fost suspect de atentat la siguranta statului. Aspecte pe care le-am cunoscut si pentru care am deranjat. Ca am deranjat e una, dar ca sa fii torturat, lipsit de aparare in acele conditii, incalcand legile pacii si legile razboiului este nedrept, este inuman.

DW: Nu v-ati temut de anumite repercusiuni, odata cu dezvaluirea a ceea ce spuneti ca vi s-a intamplat in 1989?

Marian Romanescu: In conditiile in care am fost supus unei executii sub hipnoza, am inregistrat fenomenul de moarte aparenta, mai rau decat mi s-a intamplat atunci nu mi se putea intampla. Am avut curajul, am iesit in presa, am iesit la radio, la TV si am fost un luptator. Din pacate, am fost cam singuratic in lupta asta. Fostii colegi, care ar fi trebuit sa vorbeasca, sa spuna mai multe, si-au aparat posturile, si-au aparat stelele, si au ajuns la pensii, care depasesc o suma considerabila.

DW: Domnule Voinea, ce v-a determinat sa fiti alaturi de domnul Romanescu, in acest demers?

Dan Voinea: M-a determinat misiunea mea de magistrat. Eu plec de la convingerea ca justitia e facuta pentru victime. De aceea exista justitie in lume, pentru ca intr-un stat de drept, nu au voie sa-si faca drepate singure, ci trebuie sa se adreseze justitiei. Ca procuror, aveam obligatia sa primesc plangerea victimelor. Asta a fost atitudinea mea pe tot parcursul carierei mele ca procuror si am reusit sa ma implic in cauzele complexe privind crimele din decembrie 1989 si am reusit sa stabilesc in proportie de 80% autorii fizici, pentru o parte din victimele de la revolutie. Am fost nevoit sa fac acest lucru, ca sa pot inlatura acele zvonuri, care au fost vehiculate in timpul revolutiei, diversiunea creata de serviciile secrete, cum ca Romania era atacata de bande de teroristi care trageau din toate pozitiile. Si in felul acesta se acopereau adevaratii criminali, care existau in momentele acelea pe strazi si faceau parte din dispozitivele militare, instalate in institutii, in centrele comerciale, in marile orase, in sediile fostului Partid Comunist, in primarii, in cosiliile judetene. Si care aveau misiunea aceea de a apara administratia comunista. Asa cum de fapt s-a plecat deja din 22 decembrie 1989, ca urmare a unei intalniri care a avut loc la Ministerul Apararii Nationale, intre generalii de armata si grupul de putere condus de Ion Iliescu, care a format prima structura politica post-decembrista.

DW: Cine raspunde totusi pentru aceste fapte? Stiu ca domnul Romanescu a depus acest dosar la CEDO. Exista sanse reale ca el sa fie acolo solutionat favorabil domnului Romanescu?

Dan Voinea: S-a ajuns pana la CEDO, pentru ca guvernele post-decembriste au dat dovada de inumanitate vis-à-vis de victime, si sistemul judiciar nu a fost primenit. Au continuat sa practice activitati judiciare, atat in politie, cat si in justitie si in parchet, aceleasi persoane, care au facut inainte de 1989 procesele, dictate de regimul totalitar comunist. Si atunci victimele au fost nevoite sa se planga la persoane care erau legate ombilical cu regimul de represiune. Pentru ca justitia lui Ceausescu era una represiva, ea reprezenta actul final, daca vreti, al represiunii impotriva unei persoane: justitia, care il condamna si il trimitea la inchisoare pe viata, sau chiar la moarte, in functie de incadrarea juridica stabilita de instanta.

DW: Domnule Romanescu, partea in care povestiti episodul torturii constituie de fapt un singur capitol din carte. Ce gaseste cititorul in restul volumului?

Marian Romanescu: Fata de editia precedenta, am identificat prin mijloace specifice - ca sa revin la un termen consacrat deja, un ordin de linie, care statua ce trebuie sa faca si ce nu trebuie sa faca Unitatea Speciala de Lupta Antiterorista. Este important pentru cititori, pentru ca pentru multa lume, pe fondul diversiunii de atunci, lansata la televiziune, nu conta ca noi eram antiteroristi, noi eram ‚teroristii de serviciu’. Si ce s-a intamplat atunci putea sa aiba consecinte si mai grave, existand in nucleele puterii nou constituite dorinta aceasta acerba de sange. Noi si Directia a 5-a urma sa fim dusi la o asa-zisa revista de front pe Ghencea si sa fim executati, rezolvand astfel, pentru noua putere instalata, asa-zisa problema a teroristilor. Teroristi care nu au existat. Au fost nuclee bine conturate, au fost persoane inarmate in mod nelegitim - pentru ca o arma se foloseste fie in poligon, fie pentru aparare pe granitele tarii. Atunci cand civili neinstruiti pun mana pe arma si trag la nesfarsit... de aici s-a creat ceea s-a creat. Si din pacate avem peste 1.000 de victime, avem lipsiti de libertate, avem raniti si tot felul de victime.

Dan Voinea: La revolutie au fost, potrivit unor cercetari pe care le facem la Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului, peste 8.500 de victime. Asta insemnand morti, raniti si lipsiti de libertate in mod ilegal. Ca si cei care au fost retinuti si dusi la unitatile militare au suferit violente, unii au ramas cu urmari pe viata. Altii au si decedat, ca urmare a loviturilor primite atunci la revolutie.

DW: Daca v-ar intreba un tanar din generatia post-1989 ce au insemnat comunismul si securitatea, ce i-ati raspunde?

Marian Romanescu: Si eu si alti ofiteri ca mine am fost pacaliti - ca sa zic asa - cu titulatura de ‚activisti de partid cu sarcini speciale’. Ceea ce ni se cerea in mod demagogic de aparare a valorilor materiale si spirituale, s-a transformat intr-o unealta in slujba dictaturii si multi dintre ofiteri au fost nevoiti sa faca ceea ce n-ar fi trebuit sa faca. Ar fi trebuit sa se abtina. Deci, din acest punct de vedere, fosta securitate merita blamul de rigoare. Dar a judeca dupa antet absolut toate cadrele care au compus fosta securitate este o mare eroare. O natiune nu poate sa ramana fara protectie informativa. Dat fiind profilul antiterorist, mai ales in lumea actuala, cand acest fenomen a capatat o amploare deosebita, este bine ca tinerii sa fie animati de acest spirit antiterorist. Este un lucru nobil. Si maine as fi gata sa fac ceva pe acest profil de activitate, fara nici un fel de remuscari, fata de ceea ce mi s-a intamplat. Putem depasi aceste momente si sa gandim la o anumita varsta, sa punem in evidenta ceea ce nu trebuie facut si mai ales ceea ce trebuie facut, in doctrina apararii nationale.

DW: Era securitatea, pana in 1989, cvasi omniprezenta, asa cum se credea?

Marian Romanescu: Securitatea dispunea de mijloace. Printre mijloace era reteaua informativa, erau persoanele care colaborau, voit sau mai putin voit, cu organele de securitate. Daca nu pica la mine informatia, pica la un coleg, pica la o alta unitate centrala, se controla totul. Poate domnul general ne poate spune mai multe, ca a identificat tot felul de situatii.

Dan Voinea: Ca sa va faceti o parere, asa, despre ce insemna securitatea, pentru societatea romanesca in 1989, am identificat un document, care era de fapt documentul sedintei de bilant a securitatii din Sibiu, care a avut loc in octombrie 1989 si in care seful securitatii din Sibiu era criticat pentru ca in orasul Sibiu ramasesera neacoperite informativ doua strazi si patru blocuri. In rest, totul era sub controlul securitatii. Nu trebuie rupta securitatea de aparatul politic comunist, pentru ca securitatea era insusi bratul inarmat al Partidului Comunist, erau cei mai zelosi comunisti, erau cei care ucideau pentru ideile comuniste, erau cei care se jertfeau pur si simplu si care jurau credinta. Daca vedeti juramantul depus de cei care intrau la securitate, puteti sa va dati seama exact ce a insemnat securitatea pentru societatea din Romania.

DW: Domanule Romanescu, ati perceput acest aspect, despre care vorbeste domnul general, in randul colegilor dumneavoastra?

Marian Romanescu: Da, din pacate. Eram o categorie de ofiteri, care aveau o anumita cultura generala, o anumita deschidere pentru cei aflati in raspundere. Din pacate, aveam si fosti colegi, care proveneau din structurile asa-zis muncitoresti, care nu depaseau un anumit nivel de cultura generala si care indoctrinati fiind, ajungeau pana la crima, sa stiti, numai ca sa arate ca erau devotati structurilor superioare de partid si de stat. Acesti indivizi ar trebui demascati si blamati. Nu stiu daca neaparat la varsta pe care o au, peste 70 de ani, sa-i bagam in inchisoare si sa le dam hrana, asistenta medicala. Nu. Dar ar trebui cineva sa demaste acele crime si practici inumane si mai ales ilegale, impotriva ordinelor de linie. Asta retin ei. Un militar se supune unui ordin. Daca tu, cu exces de zel, impotriva ordinului de linie, faci ceea ce nu trebuie sa faci... Ce treaba avea USLA sa se duca peste cei sase disidenti, care au trimis scrisoare la Europa Libera, sa le sparga usile? Deci nu era competenta Unitatii Speciale de Lupta Antiterorista. As mai dori sa fac o remarca: fostul comandant, aveam sa stabilesc spre finalul anului, ca figura pe statele de plata ale unei puteri straine si asta a fost unul dintre motivele pentru care m-a supus episodului de tortura. Intrase pe tehnica noastra si in conditii de deplina conspirativitate, cineva a tradat, i-au atras atentia ‚Vezi ca asta micu’ stie. Pe el!’ Si mi-au facut ceea ce mi-au facut.

DW: Cartea dumneavoastra a fost prezentata in cadrul targului Gaudeamus. Dati-ne mai multe detalii despre editura la care a fost publicata si unde poate fi gasita.

Marian Romanescu: Este la Gaudeamus, a fost editata de „Pro Editura“ si se bucura de apreciere.

Dan Voinea: As vrea, prin intermediul dumneavoastra, sa fac un apel si la politicienii si la unele autoritati germane, cu care noi intotdeauna am avut o relatie foarte buna (si o parte din populatia germana a trait si a contribuit la cultura din Romania, multi dintre ei fiind victimele comunismului) sa ne sustina in demersurile, pe care noi le facem, pentru un proces al comunismului, pentru toate victimele, din toate fostele tari comuniste europene.

Autorul interviului: Lavinia Pitu, DW- Berlin
Redactor: Robert Schwartz