1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

O sondare a viitorului european

Horațiu Pepine
29 decembrie 2017

Unii văd în identitate ceva real, alții o narațiune imaginară, dar cu toții reclamă înaintea oricărui proiect federator existența a ceva în care să se recunoască cu toții.

https://p.dw.com/p/2q76R
Flaggen vor dem Europäischen Parlament
Imagine: DW/B. Riegert

Liderul social democraților germani, Martin Schulz, a readus recent în primplan ideea Statelor Unite ale Europei, luându-i prin surprindere chiar și pe militanții propriului partid. Subiectul, mai ales în această versiune maximală, nu fusese dezbătut deloc în timpul campaniei elctorale și de aceea părea nepotrivit să fie afirmat atât de ritos înaintea negocierilor cu conservatorii (CDU-CSU)  pentru formarea unei noi coaliții de guvernare. Martin Schulz a propus ca până în 2025 să fie adoptată o nouă Constituție menită să fondeze o Europă federală: ”Această Constituție va trebui prezentată tuturor statelor membre, iar cei care nu o vor ratifica vor părăsi automat Uniunea Europeană...”

Ideea, deși nu a declanșat cu adevărat o dezbatere, a fost recent testată în 7 țări occidentale cu ajutorul unui sondaj de opinie realizat de YouGov pe un eșantion de 8138 de persoane. Deloc surprinzător, dacă ținem seama de ambianța europeană din ultimul an, ideea unei Europe federale nu se bucură, cel puțin în forma aceasta radicală, decât de o slabă susținere. În țările cele mai europrietenoase, adică Germania și Franța, abia câte o treime din cetățeni susțin ideea Statelor Unite ale Europei (SUE), în timp ce altă treime se opune, pentru ca restul să fie împărțit între atitudini neutre și non-răspunsuri. Ce-i drept unii ar putea spune că, dimpotrivă, rezultatul este încurajator pentru federaliști, căci procentele de neutralitate indică un spațiu de expansiune posibilă. Dar același lucru l-ar putea spune și euroscepticii.

În sfârșit entuziasmul federator primește un duș rece în țările scandinave, acolo unde SUE nu obțin decât puțin peste o zecime din sufragii: Suedia 13%, Finlanda 13%, Danemarca 12%, Norvegia 12%. Mai semnificativ chiar este că procentul celor care se opun depășește pe alocuri jumătate, în Finlanda 56% și în Norvegia 55%.

Probabil toată lumea va fi observat caracterul neobișnuit al sondajului. În primul rând, cercetarea include în mod misterios Marea Britanie, țară care va părăsi curând Uniunea Europeană și unde, firește, proiectele eurofile se bucură de cea mai mică susținere (10%). În al doilea rând include și o țară care nu face parte din Uniunea Europeană (Norvegia) și care a respins de mai multe ori propunerea de a adera la Uniune. Ce-i drept, Norvegia face parte din Spațiul Schengen și are relații comerciale privilegiate cu UE, fapt care o face, teoretic, eligibilă.

E destul de clar însă că selecția operată de sondajul YouGov descrie conturul unui spațiu economic și cultural mai omogen, ”Nordul bogat” care ar reprezenta arealul ideal al unui stat european federal. Dacă scopul unei Europe unite este să facă față competiției economice globale, atunci cu siguranță că doar decupajul de mai sus ar putea să-i asigure succesul. În plus e limpede că toate tesniunile legate de libera circulație a persoanelor ar dispărea de la sine, laolaltă cu problematica ”dumpingului social”, Sudul și Estul urmând să-și urmeze, separat, propriile destine.

Și totuși întrebarea formulată de YouGov se referă explicit la propunerea lui Martin Sculz, fără nicio adăugire sau explicație suplimentară, ceea ce face ca rezultatele să fie, aparent, cu totul inutilizabile. Ce relevanță are opinia britanicilor sau a norvegienilor? Și ce valoare are un sondaj care nu îi întreabă nimic pe italieni, spanioli sau greci, făcând totodată abstracție de țările din est?

În sfârșit este posibil ca sondorii să fi urmărit mai multe obiective simultan și relevanța întrebării privitoare la propunerea lui Martin Sculz să se restrângă la Germania și Franța, în contextul cunoscut al unei cooperări reînnoite între cele două țări, după ascensiunea lui Emmanuel Macron. Sau mai exact sondajul ar fi menit să pună în evidență cât de departe vor putea merge guvernele celor două țări pe calea unificării  în lunile care vor urma. Am văzut că Angela Merkel, fără să respingă proiectul lui Martin Schulz, a făcut totuși apel la prudență și moderație, pretinzând ca în prealabil să existe progrese pe diferite segmente bine definite. Sondajul nu poate decât să-i dea dreptate, căci este clar că nu este vremea ”revoluțiilor”.

Ideea Statelor Unite ale Europei nu doar că nu are mare atracție, dar după destule indicii tendința este mai curând de semn opus, comunitățile bine închegate și prospere, mai cu seamă, aspirând să dobândească mai multă independență. Un fapt remarcabil este că, după o intensivă campanie de intimidare purtată de la Madrid și încurajată copios de Comisia de la Bruxelles și de alte mari capitale europene, partidele independentiste din Catalonia au câștigat din nou majoritatea absolută. Prin urmare dorința de independență nu mai e o ”modă” trecătoare, ci o înclinație cu resorturi adânci.

Dar la fel cum catalanii nu se mai regăsesc în stindardul spaniol, tot așa nici națiunile UE nu par dispuse să se topească în amalgamul ”european”. Unificarea are nevoie întotdeauna de o poveste federatoare sau, poate, după cum spunea un eseist român, de ”o imagine-arhetip” a identității colective. Este profund semnificativ că la acest capitol se acordă cu toții, atât cei care gândesc în termenii anti esențialiști ai stângii liberale, cât și esențialiștii conservatori, cu diferența că acordă acestui liant al identității colective un statut diferit. Unii văd în identitate ceva real, alții o narațiune imaginară, dar cu toții reclamă înaintea oricărui proiect federator existența a ceva în care să se recunoască cu toții. Căci, dacă nu se recunosc, apare mereu, ca reacție la puseurile globalizante, tentația replierii pe realități mai intime și mai familiare.