1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

Europa

O singură istorie, drumuri diferite

În urmă cu 25 de ani era decisă soarta a două state: Cehoslovacia şi Iugoslavia. Deşi naşterea ambelor state a fost asemănătoare, finalul a fost cu totul diferit. 

default

Vaclav Klaus şi Vladimir Meciar în Tugendhat Villa (Brno) negociind soarta Cehoslovaciei

26 iulie 1992. O zi caniculară. În grădina vestitei Villa Tugendhat, la umbra bătrânilor platani, se răcoreau premierii Cehiei şi Slovaciei, Vaclav Klaus şi Vladimir Meciar. Căutau o soluţie paşnică în vederea dizolvării statului cehoslovac. În seara aceleiaşi zile, cei doi politicieni au susţinut o conferinţă de presă comună. Conform declaraţiilor, de la 1 ianuarie 1993, Cehia şi Slovacia urmau să devină două ţări indepenente.

26 iulie 1992. O zi la fel de fierbinte şi la Sarajevo, dar nu numai din cauza soarelui. De aproape 5 luni oraşul era asediat de trupele sârbilor bosniaci. S-a tras asupra caselor din vale, iar în noaptea de 25 spre 26 august a fost atacată şi Primăria care găzduia Biblioteca Naţională şi Universitară a Bosniei-Herţegovina. A doua zi, miercuri, întreaga clădire era în flăcări. Au rămas numai pereţii exteriori din ea.  

În doar câteva ore focul a mistuit la Sarajevo o mare parte din moştenirea culturală naţională - peste 2 milioane de cărţi şi documente vechi. Odată cu ele au dispărut numeroase dovezi privind tradiţiile seculare ale unei societăţi multiculturale, un simbol al convieţuirii paşnice a mai multor popoare, culturi şi religii. Arderea Bibliotecii Naţionale din Sarajevo a transformat în scrum şi speranţa că destrămarea Iugoslaviei ar fi posibilă fără prea multe lupte.

În aceeaşi zi, la Londra, premierul britanic John Major a deschis conferinţa privind conflictul din Iugoslavia. Principala provocare era încetarea imediată a violenţelor în Bosnia-Herţegovina.  

Karte Jugoslawien vor 1991 (englisch) Flash-Galerie

Iugoslavia înaintea anului 1991

State noi din cenuşa monarhiei

Cehoslovacia şi Iugoslavia - cele două ţări care, în vara anului 1992, au părăsit scena lumii pe căi diferite - au apărut în 1918 din cenuşa monarhiei austro-ungare, la sfârşitul Primului Război Mondial. În cazul ambelor, obiectivul era acelaşi: popare diferite şi, totuşi, asemănătoare în multe privinţe, minorităţi etnice unite într-un singur stat independent.   

Cu o industrie de vârf şi o cultură bogată, Cehia a jucat un rol important încă din timpul monarhiei habsburgice. La începutul anului 1918, când a devenit limpede că monarhia nu va rezista războiului, Tomas Masaryk şi Edvard Benes - liderii mişcării naţionale cehe - au cerut independenţa ţării într-o nouă Europă. Împreună cu reprezentanţii mişcării naţionale slovace s-au înţeles asupra fondării unei federaţii.

Republica Cehoslovacia şi-a declarat independenţa încă dinaintea încheierii primei conflagraţii mondiale. Masaryk  a devenit primul preşedinte al ţării. Acest nou stat comun nu avea, însă, omogenitate. Din aproximativ 14 milioane de locuitori, 7 milioane erau cehi, 2,5 de milioane erau slovaci şi peste 3 milioane erau germani din regiunea sudeţilor. Acestora li se adăugau maghiari, ucraineni şi polonezi.

Dorinţa de independenţă a slovacilor

Cu toate că scopul principal era înfiinţarea unui stat comun, iar minorităţilor le-au fost promise anumite drepturi, cele două obiective au rămas la stadiul de ideologie. În realitate, cehii cei superiori numeric, cultural şi economic erau cei care dominau.

După căderea Cortinei de Fier, mai ales Slovacia şi-a exprimat dorinţa de independenţă. După alegerile parlamentare din iunie1992 a fost format numai un guvern de tranziţie în timp ce Klaus şi Meciar au început negocierile în vederea unei scindări paşnice a Cehoslovaciei.

Deutschland Gedenktag für die Opfer von Flucht und Vertreibung

Germani sudeţi alungaţi din Cehoslovacia după cel de-al Doilea Război Mondial

Dezmembrare în locul dizolvării

Chiar dacă a început la fel, istoria Iugoslaviei a urmat un alt curs. Şi în acest caz tot crearea unui stat comun s-a dorit. Şi Iugoslavia a reunit popare - unele care au avut un rege, ca Serbia, altele care n-au fost niciodată constituite într-un stat sau de a cărui existenţă nici nu-şi mai aminteau, ca slovenii sau croaţii. O construcţie asimetrică ce, teoretic, asigura drepturi egale pentru toţi cetăţenii şi garanta drepturile minorităţilor.

Însă, de-a lungul istoriei, şi în acest stat care a experimentat trecerea de la monarhie la republică socialistă s-au simţit mulţi dezavantajaţi. În ciuda eforturilor, crearea unei naţiuni iugoslave a eşuat. Iar în momentul în care o criză constitutivă a zdruncinat ţara, Iugoslavia s-a dezmembrat politic în mai multe entităţi etnice. Ulterior, harta ţării a fost redesenată cu o brutalitate ieşită din comun. 

Drumuri diferite

Rezultatul este cunoscut. Pe 26 august 1992, când Vaclav Klaus şi Vladimir Meciar, au apărut în faţa jurnaliştilor pentru a face cunoscută dizolvarea Cehoslovaciei, premierul ceh a declarat: "Dacă plănuitul proces va fi iniţiat paşnic, eu cred că putem avea relaţii mai bune şi pe o perioadă mult mai lungă cu Slovacia decât cele de acum." Într-adevăr, în prezent, relaţiile la nivel politic, economic şi cultural între cele două state independente sunt exemplu pozitiv în Europa.

În schimb, Iugoslavia a fost spulberată într-un război brutal cu sute de mii de morţi, milioane de familii strămutate şi pagube materiale uriaşe. La două decenii de la încheierea războiului, Bosnia şi Herţegovina este o ţară săracă, disfuncţională, profund divizată în plan intern. Biblioteca Naţională din Sarajevo a fost reconstruită. Din nefericire, cărţile şi documentele istorice mistuite de flăcări au dispărut pentru totdeauna. 

Autor: Zoran Arbutina / Claudia Ştefan