1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

O sărbătoare sobră

14 iulie 2009

Promotor al schimbării, iconoclast, Nicolas Sarkozy, preşedintele Franţei, a modificat pînă şi ritualul celei mai mari sărbători naţionale a ţării - 14 iulie, ziua căderii Bastiliei, de la care se împlinesc 220 de ani.

https://p.dw.com/p/IpAC
Preşedintele Franţei, Nicolas Sarkozy, şi invitaţii săi: Preşedintele federal Horst Köhler şi primul ministru al Indiei, Manmohan Singh (Paris, 14 iulie 2009)Imagine: AP

Deja cînd, cu cîteva săptămîni în urmă, s-a decis să-şi rostească discursul despre starea naţiunii la Versailles, ceea ce nici unul din predecesorii săi republicani nu îndrăznise să o facă, Nicolas Sarkozy a spart canoanele şi a contrariat vădit unele spirite.

De astă dată „inovaţia” adusă ritualurilor sărbătoririi zilei naţionale a Franţei a fost „stratificată.” Tradiţionalul interviu pe care şeful Palatului Elysée îl acordă în fiecare an presei cu prilejul marii sărbători a fost difuzat de astă dată nu pe 14, ci pe 13 iulie la televiziune.

Pentru prima oară un preşedinte german, în ocurenţă Horst Köhler, a asistat ca invitat la marea paradă militară de pe Champs Elysées, şi încă la dreapta omologului său francez. Onoarea făcută preşedintelui german se datorează atît importanţei pe care Sarkozy o dă bunelor relaţii cu vecinii de peste Rin, cît şi unui jubileu: împlinirea a 20 de ani de la constituirea brigadei franco-germane. La paradă, au participat militarii Bundeswehrului, aparţinînd unităţilor de brigadă care se vor instala în Franţa.

Dialogul oficial franco-german a fost purtat deja pe 13 iulie în jurul dosarului economic european. Ambii interlocutori au fost întru totul de acord că o monedă unică europeană reclamă o politică europeană comună.

O altă surpriză la parada "uneia din cele mai bine puse la punct armate” a constituit-o defilarea a circa 400 de soldaţi indieni aparţinînd celui mai vechi regiment de infanterie, Maratha, creat în 1768, care a luptat şi în Europa în cel de-al doilea război mondial.

Prezenţa militarilor indieni ca şi cea a premierului Manmohan Singh este expresia parteneriatului strategic franco-indian, dar şi un gest de reciprocitate: în 2008, Nicolas Sarkozy a asistat în calitate de invitat de onoare la parada militară din New-Delhi.

Televiziunea din India a retransmis întreaga ceremonie de pe Champs Elysées. O altă expresie a parteneriatului strategic franco-indian, mai discretă dar mai consistentă, o constituie volumul uriaş al livrărilor franceze de armament şi echipament militar.

Masivă a fost şi mobilizarea forţelor de ordine înaintea şi în timpul ceremoniei, iar numărul interpelărilor poliţieneşti s-a dublat explicabil faţă de anul trecut, devreme ce în ajunul zilei de 14 iulie şi numărul automobilelor incendiate a fost mai mare.

Dacă ziariştii acreditaţi la sărbătoarea „marii naţiuni” au fost de trei ori mai puţini decît în 2008, la fel ca şi numărul invitaţilor la garden-party (circa 5000 în acest an), a sporit prezenţa reprezentanţilor unor organizaţii şi asociaţii ca şi cea a aşa ziselor „victime ale vieţii” (a se citi a persoanelor defavorizate.)

Dar, în climatul festiv şi în nonşalanţa ce precede marile vacanţe, Nicolas Sarkozy pare a fi pus deja la punct cu maximă discreţie, la adăpost de curiozitatea „maladivă” a ziariştilor, următoarea „ajustare” a unor posturi de secretari de stat, al căror număr se ridică deja la 39.

Autor: Rodica Binde

Redactor: Robert Schwartz