1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

România

O reformă prea gravă ca să fie abandonată

Primul ministru a anunţat după decizia CCR de invalidare a referendumului de demitere a preşedintelui intenţia de a propune o amplă reformă constituţională.

Premierul român Victor Ponta

Premierul român Victor Ponta

După decizia de invalidare a referendumului, prim-ministrul, Victor Ponta, a făcut o declaraţie care obligă: ”Voi propune – a spus el – în cadrul guvernului o amplă reformă constituţională, care să asigure pe viitor că România de după 1989, aşa cum, iată, s-a întâmplat în 2012, nu mai poate fi o ţară la bunul plac al unei singure persoane, care îşi construieşte un regim represiv cu care poate lupta împotriva voinţei clar exprimate de poporul român”.

Daniel Barbu, profesor de ştiinţe politice şi consilier al preşedintelui interimar Crin Antonescu vorbise la rândul său despre necesitatea unei reforme constituţionale în contextul anchetelor declanşate de parchet după referendum: ”Viitorul Parlament trebuie să conceapă o nouă Constituţie, în care toate aceste probleme să fie puse la punct. Că Parchetul nu dă socoteală nimănui pe lume, este ceva inimaginabil în toate ţările democratice”. (după Inpolitics).

Premierul, Victor Ponta, a oferit acestei probleme particulare o expresie mai generală, care conţine însă şi o trimitere la anchetele stranii ale parchetului: ”Este foarte clar − a precizat el − că noul sistem constituţional trebuie să aibă atribuţii mai clare ale preşedintelui, ale guvernului, ale parlamentului, că trebuie să avem cu adevărat un sistem de control între puterile statului”.

Este poate prima dată când reprezentanţii USL vorbesc despre reforma Constituţiei cu atâta gravitate. Ei acceptaseră subiectul, dar nu cu toată convingerea mizând, probabil, în secret pe faptul că lucrurile vor rămâne aşa cum sunt. Argumentul potrivit căruia nu atât Constituţia cât defectele personale ale preşedintelui Băsescu sunt cauzele derapajelor a revenit atât de des, încât am fi putut presupune, cu temei, că odată ce preşedintele Băsescu va fi fost înlăturat, subiectul modificării Constituţiei va muri de la sine.

Este adevărat că oamenii, cu dorinţele, vanitatea şi egoismul lor, sunt cei care fac istoria, iar nu mecanismele impersonale, dar la fel de adevărat este că actuala Constituţie este un cadru care, prin nedeterminările lui, favorizează un semi-prezidenţialism abuziv. Este suficient să amintim modul în care preşedintele a căutat în toamna anului 2009 şi mereu după aceea să se opună unei schimbări de guvern prin mijloace care au excedat cadrul constituţional.

Dezbaterea aceasta nu mai poate fi evitată fără costuri imense aşa cum s-a văzut prea bine în această vară. Lucrurile au fost atât de brutal bulversate, încât sensul însuşi al democraţiei riscă să se destrame sub avalanşa unor interpretări sofistice. Ce este democraţia? Dar statul de drept? Ce rol joacă Curtea Constituţională? Rareori am văzut oameni inteligenţi şi bine informaţi dedându-se unui discurs profund distorsionat, în care toate conceptele liberalismului au fost răstălmăcite. Nimic nu a fost mai decepţionant decât să vezi persoane care în trecut cereau reforma radicală a CCR, pe care o acuzau de brutală părtinire politică, cum exaltă acum ”sacralitatea” acestui for. În realitate, şi aceasta este o problemă reală şi gravă a politicii româneşti, nimeni din România nu are încredere în Curtea Constituţională. USL a exprimat-o mereu în aceste zile, iar partizanii preşedintelui Băsescu au făcut recurs la instanţe externe, care au căutat prin declaraţii apăsate să revalideze rolul acestui for profund discreditat.

Niciodată avertismentele ţărăniştilor şi liberalilor din Constituanta anului 1990 nu s-au adeverit mai dramatic: semiprezidenţialismul şi autorităţile ”autonome” cum sunt Curtea Constituţională şi Avocatul poporului s-au dovedit un eşec. Reforma constituţională ar trebui, de aceea, să treacă printr-o relectură a dezbaterilor din anul 1990. Toate propunerile opoziţiei de la acea dată ar trebui să fie reevaluate acum în lumina experienţei decepţionante din ultimii 22 de ani. Dar există cel puţin un obstacol: politica românească nu pare să manifeste perseverenţă şi de prea multe ori anunţuri grave, emise în momente excepţionale, au fost repede date uitării.