1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

România

O reformă nehotărâtă şi lipsită de viziune

Potrivit acordului cu FMI, Guvernul de la Bucureşti are de înfăptuit până la sfârşitul anului un program precis de restructurare şi privatizare a sectorului public din economie.

Christine Lagarde - şefa FMI

Christine Lagarde - şefa FMI

Marea problemă a României, aşa cum reiese din analizele FMI, este nivelul mare al facturilor neplătite de companiile de stat. Adunate, aceste facturi neonorate ajung la 3,6% din PIB. Or, dacă boala aceasta rămâne netratată, datoriile vor lua cu siguranţă proporţii şi mai mari. De aceea, punctul central al programului cu FMI constă în restructurarea societăţilor administrate de stat. Fie ele vor fi privatizate, fie vor primi un management privat, care să aibă tăria de a tăia în carne vie. În esenţă, e vorba ca un manager care nu este angajatul statului să restructureze o companie fără să ţină seama de considerente politice sau sentimentale şi la rigoare să dea şi mulţi oameni afară.

Dar programul guvernului, aşa cum reiese el nu din dezbaterile parlamentare, aşa cum ar fi firesc să se întâmple, ci din documentele FMI, pare destul de confuz şi nehotărât. De pildă, partea română se angajează faţă de creditorii săi să privatizeze 20% din compania aeriană Tarom, deşi iniţial acceptase privatizarea ei integrală. De fapt nu va cumpăra nimeni 20% din acţiunile unei companii nerestructurate care lucrează în pierdere, dar ar putea cumpăra peste 50% cu speranţa de a o exploata mai profitabil. Guvernul a părut însă să manifeste intenţia de a păstra compania aeriană ca pe un element strategic de reprezentare naţională, dar o face ezitant. Nici nu asumă până la capăt păstrarea companiei printre activele statului, nici nu privatizează cu adevărat. E neclar ce vrea guvernul care anunţă şi faptul că îşi vinde participaţia la Petrom, care este deja privatizată şi nu produce pierderi la bugetul statului.

În ciuda aparenţelor poate cea mai mare ezitare şi lipsă de viziune strategică se manifestă în cazul căilor ferate. Intrate în criză cronică, societăţile de transport feroviar produc pierderi continue, ceea ce ar pretinde o decizie politică majoră. Fie se închid o parte din linii, păstrându-se doar traseele profitabile, fie se fac mari investiţii pentru modernizare şi recâştigarea clientelei, care a migrat astăzi către transportul rutier sau aerian. Marea Britanie este ţara prin excelenţă a căilor ferate, care a dezvoltat cea mai vastă reţea de transport feroviar încă din secolul al XIX-lea, dar care a început tot prima contracţia, renunţând treptat la o mare parte din traseele iniţiale. În anii 70 ai secolului trecut, 53% din reţeaua feroviară creată de-a lungul timpului era deja sacrificată.

Cazul britanic poate fi considerat şi trist, dar el exprimă cu siguranţă nevoia de a depăşi trecutul şi de a accepta cu mai mult curaj schimbările inevitabile. Astăzi au apărut o serie întreagă de proiecte care caută să ofere o altă utilizare vechilor linii ferate, fie prin transformarea lor în “linii verzi” cu destinaţie preponderemt turistică, fie prin crearea, pe tronsoane scurte, a unor piste de biciclete.

Desigur, nu este teoretic exclusă nici variata investiţiilor şi modernizării aşa cum au făcut francezii şi germanii care au creat trenuri de mare viteză, dar în condiţiile economie româneşti, ea pare mai curând himerică.

Guvernul, aşa cum se vede din documentele FMI optat însă pentru formule “slabe” şi de compromis, care nu spun nimic cu limpezime despre intenţiile de viitor. Compania CFR Marfă va fi privatizată, iar CFR Călători va administrată privat. Reforma nu are nici o direcţie strategică, fiind pur şi simplu impusă de nevoia de a face cât mai multe economii într-un interval de timp cât mai scurt. Deşi se iniţiase la un moment o dezbatere privind viitorul transportului feroviar în concurenţa sa cu celelalte tipuri de trasnport, Guvernele nu au preluat nici argumentele şi nici concluziile acelei dezbateri. Primul ministru, Emil Boc, repetă neîncetat că guvernul său a făcut “ce trebuie”, dar acest imperativ (“trebuie”) rămâne el însuşi neclar. Guvernul a respectat într-adevăr, cea mai mare parte din angajamentele luate faţă de creditorii săi, a făcut cu siguranţă economii necesare, dar nu a reuşit să-şi definească el însuşi cu claritate obiectivele reformei şi să le îmbrace într-un program politic.

Autor: Horaţiu Pepine
Redactor: Rodica Binder

Vă mai recomandăm