1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

România

O reașezare a raporturilor de putere

Președintele Klaus Iohannis a reușit să schimbe raporturile de putere în favoarea sa, dar a continuat să acționeze cu moderație, evitând să destabilizeze scena politică.

Numirea lui Mihai Răzvan Ungureanu la SIE ar fi o mutare semnificativă în ecuația puterii de la București. Nu întâmplător premierul, aflat în concediu, a protestat atât de categoric. Dar nu doar pentru că M. R. Ungureanu este un vechi dușman politic, ci mai ales pentru că numirea acestuia în fruntea SIE i-ar diminua, în bună măsură, posibilitățile de comunicare externă. De fapt, din punctul de vedere al PSD nici nu exista o variantă mai proastă. Abia acum se vede cât de mult s-au schimbat raporturile de putere: PSD ar putea vota în Parlament contra lui M. R. Ungureanu, dar UNPR a anunțat deja că susține toate inițiativele președintelui legate de armată și servicii de informații. UDMR îl va susține la rândul său pe candidatul președintelui. Cu alte cuvinte s-a creat o majoritate prezidențială ad-hoc, care reprezintă un precedent neliniștitor pentru PSD. Liviu Dragnea a mărturisit cu sinceritate că partidul e anxios, deoarece se vede purtat într-o direcție politică nedorită.

Cel puțin în acest domeniu pe care îl cunoaște atât bine, să-i dăm crezare lui Traian Băsescu care aprecia că asistăm la o reașezare a raporturilor de putere. Vorbind în termenii președintelui Klaus Iohannis, ”primul pas” a fost să ceară demisia premierului Ponta, al doilea a fost lansarea Strategiei extinse de Securitate, care îi oferă un plus de autoritate în chestiunile guvernamentale, și al treilea desemnarea lui M. R. Ungureanu pentru șefia SIE. În mod progresiv autoritatea președintelui Iohannis a crescut asigurându-și, totodată, mijloace pentru consolidarea ei în viitor.

Premierul interimar Gabriel Oprea joacă acum cel mai mare rol al carierei sale. Interesant este că generalul UNPR este instrumentul puterii prezidențiale în șubrezirea puterii PSD, dar totodată și garanția stabilității guvernamentale. Se pare că echivocul acesta îi face mare plăcere. Unii s-au întrebat dacă președintele Klaus Iohannis nu ar fi trebuit să refuze candidatura generalului Oprea și să numească pe altcineva, eventual pe șeful diplomației, Bogdan Aurescu. Din păcate, prea multă lume gândește politica ca la cinema, unde sala trăiește empatic aventurile eroului preferat, urându-i din tot sufletul pe dușmanii acestuia. Din această perspectivă afectivă, președintele a decepționat, părând să facă concesii nepermise premierului Ponta. Există multă pasiune în acest mod de abordare, dar și o lipsă de responsabilite.

În realitate, președintele Iohannis nu a făcut nicio concesie, ci a luat cea mai bună decizie în această situație. Este ciudat să vezi că unii numesc complicitate, ceea ce este echilibru de judecată și realism. Gabriel Oprea se vădise singurul om cu influență politică care îi putea deveni aliat temporar și care îi împărtășise explicit vederile în câteva probleme delicate (de exemplu codurile judiciare). El era garanția că odată ajuns la conducerea Guvernului nu va depăși cadrul convenit și este posibil să fi existat înțelegeri prealabile. Dacă ar fi numit un militant PSD (unii au sugerat candidatura Rovanei Plumb), Gabriel Oprea și-ar fi putut retrage spirjinul de care are nevoie în primul rând pentru instalarea lui M. R. Ungureanu și apoi pentru tot ce ar mai putea să urmeze.

Dacă ar fi chemat, în schimb, un ministru fără partid ca Bogdan Aurescu ar fi riscat să paralizeze activitatea adminstrației, căci șeful diplomației este lipsit de autoritate asupra grupurilor politice. În plus un conflict de autoritate cu Victor Ponta (așa cum își dorea Traian Băsescu) nu ducea nicăieri, creând doar o agitație inutilă. În fine dacă președintele urmărește cu adevărat schimbarea guvernului înainte de alegeri, atunci cu atât mai mult se impune să conserve alianța cu Gabriel Oprea. Prin urmare președintele Klaus Iohannis a jucat bine, preferând să nu facă paradă de putere atunci când nu avea nevoie de ea.