1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

România

O prezenţă masivă la urne ar salva imaginea României

Referendumul din 29 iulie pentru demiterea preşedintelui pretinde, mai mult ca altădată, o prezenţă mare la urne, de natură să ofere deciziilor populare o legitimitate de necontestat.

Sondajul IMAS, realizat pentru EUROPA FM, prezintă date categorice: 64,3% dintre românii care se vor prezenta la referendum vor vota pentru demiterea preşedintelui, Traian Băsescu, 27,4% vor vota împotriva demiterii, iar 8,3% nu ştiu sau nu răspund. Dar informaţia cea mai importantă se referă la prezenţa la urne. Chiar admiţând că, din diferite motive, sondajul nu este foarte exact şi tot avem în faţa ochilor o imagine convingătoare: la referendum vor participa 79,8%.

Nu putem şti dacă până în 29 iulie se va păstra această stare febrilă. Dar faptul că mai mult de trei sferturi dintre alegătorii din România şi-au exprimat intenţia de a participa la referendumul de demitere este profund semnificativ. Este evident că evenimentele recente suscită un mare interes. Cu toate că societatea este în ansamblul ei foarte liniştită, altfel spus, nu este cutremurată de mişcări violente, pare să existe o puternică voinţă de participare politică. Această mobilizare calmă este indiciul cel mai sigur al faptului că asistăm la un proces democratic.

S-ar putea obiecta, bineînţeles, că rareori mobilizările de mase sunt dezirabile şi că există mereu un pericol disimulat în voinţa nebuloasă a majorităţilor. Dar ar trebui să se remarce, în prealabil, că dictatura majorităţilor nu se manifestă niciodată decât în urma unor campanii agitatorice violente, că nu se iveşte cu adevărat decât în stări de intensă surescitare colectivă, provocată de mari pericole reale sau imaginare şi că, de fiecare dată, în asemenea situaţii critice, apare un lider providenţial care întreţine neliniştea şi lansează mesaje mesianice. Se vede cu ochiul liber că aceste condiţii nu sunt întrunite şi că, departe de a asista la o surescitare a maselor manevrate şi iresponsabile, ne aflăm în cazul mult mai modest al unui preşedinte discreditat.

Am remarcat că destui dintre aceia care au simţul măsurii şi care au evitat să adopte ideea extravagantă a loviturii de stat, au dezaprobat cu energie mijloacele utilizate şi care ar fi limitat în mod dramatic prerogativele Curţii Constituţionale. În realitate şi imaginea acesta a Curţii Constituţionale ”castrate” este la fel de greşită. Prerogativele Curţii Constituţionale au fost stabilite prin Constituţia din 2003, care a oferit acestui organism puteri mult sporite faţă de cele acordate prin Constituţia din 1991. În preajma încheierii negocierilor de aderare la UE, România revizuia Constituţia în aşa chip, încât organismul ei de jurisdicţie constituţională să poată emite decizii definitive. Or, tocmai atunci, în 2003, ca preambul la integrarea europeană, a fost instituită discret şi fără prea multe dezbateri publice o frână în calea majorităţilor excesive aşa cum fusese FSN după 1990. Înainte de 2003, deciziile Curţii Constituţionale puteau fi înfrânte în Parlament cu 2/3 din voturi, dar după această dată, deciziile forului constituţional au devenit definitive şi au rămas aşa până astăzi. Absolut niciuna dintre prerogativele atribuite prin Constituţia din 2003 nu a fost limitată prin modificările de ultimă oră aduse legii Curţii Constituţionale. Cine analizează acest subiect, fără mânie şi orbire politică, ar putea constata că abia acea prevedere privind dreptul Curţii Constituţionale de a cenzura hotărârile parlamentului ar fi creat o gravă contradicţie în arhitectura juridică a Constituţiei înseşi.

Imaginea aceasta greşită s-a răspândit atât de mult din cauza unor confuzii lexicale. Multă lume fără pregătire juridică înţelege prin ”hotărâre” orice act emis de Parlament. Propoziţia ”Hotărârile parlamentului” este înţeleasă la fel ca ”Hotărârile lui de o viaţă l-au condus la ruină”. În realitate, ”hotărârea” parlamentului nu este orice act de voinţă parlamentară, ci un act juridic specific, care se deosebeşte de ”lege”, ”ordonanţă”, ”acord” sau ”tratat”. Partizanii preşedintelui au utilizat copios această confuzie ca să creeze o imagine mult exagerată a ceea ce s-a petrecut în ultima săptămână.

Toată această dezbatere publică va influenţa însă prezenţa la urne. Dacă publicul larg nu mai înţelege bine ce se petrece şi dacă este aruncat cu bună ştiinţă într-o stare de confuzie, atunci este posibil ca dorinţa de participare să scadă în următoarele trei săptămâni. Interpretările acestea incorecte, spaimele întreţinute prin alerte mediatice, ar putea limita numărul participanţilor la referendum. Dar tocmai acest lucru nu este de dorit în împrejurările critice prin care trece România. O prezenţă masivă la vot ar fi de natură să ofere deciziei populare, oricare ar fi aceea, o legitimitate necesară.