O premieră furtunoasă

Rareori în istoria cinematografiei un film s-a putut transforma încă înaintea lansării sale pe marile ecrane ale lumii într-o adevărată bombă politică, morală şi emoţională - cum s-a întîmplat cu ultima creaţie a lui Steven Spielberg „München”. Regizorul a „ atacat” la jumătate de drum între ficţiune şi realitate, unul din cele mai dureroase episoade ale istoriei postbelice . În septembrie 1972, la Jocurile Olimpice de la München, un grup de terorişti palestinieni pătrund în satul olimpic şi iau ostateci 11 sportivi israelieni.In schimbul eliberării acestora ei cer eliberarea din închisoare a unor combatanţi arabi. Operaţiunea de salvare a ostatecilor de către forţele speciale ale poliţiei germane eşuează lamentabil , transformîndu-se într-o tragedie.

Premierul de-atunci al Israelului, legendara Golda Meir, încredinţează în cele din urmă unui grup de cinci agenţi ai Mossadului misiunea de a-i lichida pe membrii reţelei teroriste palestiniene care au pus la cale răpirea sportivilor israelieni, o misiune care începe în octombrie 1972 la Roma şi se încheie pe 8 iunie 1992 la Paris. Unii dintre aceştia scapă cu viaţă, alţii îşi primesc pedeapsa dar operaţiunea se soldează şi cu victime colaterale.

Filmul lui Spielberg , bazat pe cartea lui George Jonas „Răzbunarea” , focalizează evenimentele din perspectiva agenţilor Mossadului , tematizînd mai multe elemente: legitimitatea urmăririi şi uciderii teroriştilor într-o democraţie, morala răzbunării , spirala violenţei, punerea sub semnul întrebării a biblicului adagiu „ochi pentru ochi dinte pentru dinte”...

I se reproşează regizorului , între altele, absenţa unei poziţii clare, a unei linii nete de demarcaţie între ucigaşii răi şi cei buni, între bine şi rău, faptul de a nu fi evidenţiat existenţa răului absolut în militantismul palestinian, fanatizat şi islamist. Leon Wieseltier îl învinuieşte de Spielberg în publicaţia NEW REPUBLIC de o insuficientă înţelegere a „zionismului” . Ehud Danoch consulul general al Israelului în Los Angeles declară în paginile cotidianului NEW YORK TIMES că filmul lui Spielberg prezintă situaţia istorică de moment în Orientul Apropiat ca şi cum reracţia isareliană la atentatul din München ar fi fost cea care a provocat escaladarea terorii ceea ce este o „pură ficţiune” . Mai grav, crede Danoch , filmul lui Spielberg aşează în acelaşi plan moral teroriştii palestinieni şi agenţii Mossadului. Autorul controversatului „München” nu pare a-şi pune nici întrebarea dacă persoanele ucise de agenţii serviciului secret de informaţii israelian au fost cu adevărat terorişti...în timp ce Israelul nu a confirmat niciodată oficial uciderea de către agenţii Mossadului a celor care din umbră au pus la cale atentatul de la München din 1972.

Cert este că Spielberg se situează pe un teren foarte minat cu noul său film, asumîndu-şi acest risc. O primă concluzie ar fi că nici cineastul dar nici criticii săi nu respectă întotdeuna faptele.

In Germania, din motive lesne de înţeles, reacţiile presei la filmul lui Spielberg sunt mai nuanţate, mai prudente... dar copleşitoare. Ultimul număr al revistei DER SPIEGEL publică un adevărat „dosar” al filmului, titrînd deja de pe copertă, sub chipul regizorului , marile întrebări şi repere:” Au voie democraţiile să-i ucidă pe terorişti?” „ Morala răzbunării” .In cuprinsul revistei, un documentar al atentatului semnat de Aaron Klein, autorul celei mai recente cărţi consacrate subiectului , un interviu cu Steven Spielberg însuşi, sub titlul „Aş putea muri pentru Israel” , relatarea unei întrevederi avute de redactorii săptămînalului german cu doi din agenţii Mossadului care au participat la lichidarea teroriştilor , aduc noi elemente în mozaicul polemicilor pe care filmul nu încetează să le producă .De notat că DER SPIEGEL reuşeşte să facă conexiuni foarte plauzibile între filmul lui Spielberg şi actualul război împotriva terorismului.

Proastă dispoziţie, discuţii interminabile, critici timide, rostite cu jumătate de glas - sunt reacţiile pe care NEUE ZÜRCHER ZEITUNG le reperează în amalgamul de emoţii stîrnite de acest film care se doreşte nepărtinitor dar în acelaşi timp o pledoarie împtoriva terorii .

Numai că în loc să declanşeze o adevărată dispută în jurul legitimităţii unei astfel de „vendete” , a ripostei la violenţă prin violenţă, ordonate de către un stat democratic la actele şi provocările teroriste , filmul a „produs enervare” constată ziarul elveţian, recomandînd în final celor interesaţi de adevărul istoric, vizionarea documentarului realizat în 1999 de Kevin Mc Donalds, intitulat „O zi în septembrie” .

FRANKFURTER ALLGEMEINE ZEITUNG crede că Spielberg şi-a ratat proiectul tocmai fiindcă nu a respectat adevărul istoric iar DIE WELT întrevede în filmul lui Spielberg şi o diagramă a luptei împotriva terorismului tocmai cu mijloacele acestuia.

In interviul acordat revistei DER SPIEGEL , Steven Spielberg recomanda publicului să afle cauzele pentru care acest ultim film al său , cel mai „european” dar şi cel mai sumbru, a provocat atîta consternare, atîta nelinişte, revoltă şi teamă. Relatînd că pe stradă oamenii l-au oprit pentru a-i spune că preferau vechile sale filme, Spielberg refuză deocamdată să alimenteze speranţele de mai bine, mărturisind: „Privesc lumea în care copiii mei cresc şi dacă văd întuneric, nu pot face filme vesele”...