1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

GLOBAL

O nouă strategie pentru Irak?

Întruniţi la Camp David, preşedintele american George Bush junior şi consilierii săi apropiaţi au luat în discuţie viitorul Irakului. Deşi convorbirile au fost purtate cu uşile închise , intenţia unei reduceri a efectivului militarilor americani staţionaţi în Irak este vădită. Tendinţa pozitivă a fost consolidată şi de uciderea liderului Al Qaida, El Zarkawi.

Preşedintele Bush şi consilierii săi la Camp David

Preşedintele Bush şi consilierii săi la Camp David

Reuniunea de la Camp David fiind una cu uşile închise, rezultatul primei zile a consultărilor preşedintelui american George Bush cu consilierii săi apropiaţi a avut un caracter confidenţial.A doua zi însă, în discuţiile purtate la reşedinţa campestră a Sefului Casei Albe au fost antrenaţi şi lideri ai guvernului irakian.Pe marginea conferinţei, consilierul guvernamental irakian în materie de securitate Muwaffak al Rubai a făcut deja senzaţie anunţînd că doar în acest an circa 30.000 de militari americani ar putea fi retraşi.Tot el a mai adăugat că pînă la finele anului viitor majoritatea trupelor multinaţionale staţionate în Irak vor părăsi ţara şi pînă la mijlocul anului 2008 în oraşele şi satele irakiene aproape că nu vor mai putea fi zăriţi militari străini.

Este evident că atari declaraţii sunt menite să-i facă pe americani să se obişnuiască cu gîndul că Irakul se va putea apăra de unul singur, o ipoteză pe care deja duminică comandantul trupelor multinaţionale staţionate în Irak, generalul George Casey, nu o excludea atunci cînd afirma că atîta vreme cît forţele de securitate irakiene vor face progrese , cît guvernul de unitate naţională va funcţiona ca atare ducînd ţara pe calea progresului, se va putea constata în următoarele luni şi în anul viitor o diminuare constantă a forţelor militare internaţionale în Irak.

La Casa Albă este subliniată şi ideea că o retragere a trupelor străine este condiţionată de stabilizarea situţiei în Irak.Premizele există şi ele s-au consolidat mai ales după uciderea liderului terorist al Zarkawi şi fireşte după crearea guvernului de unitate naţională.Cu toate acestea, preşedintele Bush a ţinut să tempereze optimismul excesiv.Apreciind

că uciderea lui al Zarkawi a fost un act de vitejie prin care s-a făcut dreptate, el a menţionat că nu doreşte ca America să-şi închipuie că un război poate fi cîştigat din cauza unui om.

Armata americană a dat publicităţii luni rezultatele autopsierii cadavrului lui Zarkawi. In baza acestui raport, liderul organizaţiei teroriste al Qaida ar fi decedat în urma unor răni interne, la 50 de minute după bombardarea din aer de către forţele militare americane a ascunzătorii în care se afla împreună cu garda sa de corp.Relatările ptorivit cărora Zarkawi ar fi fost ucis în bătaie de militarii americani au fost repsinse şi considerate drept absurde.

In consultările de la Camp David, care constituie de fapt o reevaluare a strategiei americane în Irak, au fost angrenaţi şi experţi străini.Printre recomandările făcute de aceştia figurează stringenţa ameliorării securităţii mai ales în Bagdad şi reconstrucţia în forţă a infrastructurii.

Bush a readus în discuţie crearea unui trust la ale cărui fonduri cetăţenii irakieni să participe în baza profiturilor obţinute din industria petrolieră. Printre noile iniţiative luate în calcul de administraţia Bush figurează şi constituirea unui fond internaţional de reconstrucţie a Irakului.Bush a apelat mai ales la ţările arabe învecinate cu Irakul, solicitîndu-le să se angajeze mai intens în procesul de reconstrucţie şi să contribuie la fondul de ajutor preconizat în valoare de 13 miliarde de dolari , fond în care pînă acum au fost vărsate doar 4 miliarde.

  • Data 13.06.2006
  • Autoare/Autor Daniel Scheschkewitz / Rodica Binder
  • Imprimaţi Imprimaţi pagina
  • Permalink http://p.dw.com/p/B1Mo
  • Data 13.06.2006
  • Autoare/Autor Daniel Scheschkewitz / Rodica Binder
  • Imprimaţi Imprimaţi pagina
  • Permalink http://p.dw.com/p/B1Mo