1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

Economie

O nouă fabrică de bere a Romaqua Group la Sebeş

Producătorul de apă minerală Romaqua Group din Borsec intenţionează să aloce anul acesta aproximativ 15 de milioane de euro pentru promovarea mărcii de bere.

default

Producătorul a început deja anul trecut construcţia unei fabrici de bere la Sebeş, pe un teren de 27 de hectare, îmbutelierea propriu-zisă a berii urmând să înceapă la sfârşitul lunii mai.

Octavian Cretu, preşedintele companiei a precizat că investiţiile de anul acesta în marca de bere a companiei se vor ridica la 15 milioane de euro. Suma reprezintă costurile dezvoltării ambalajelor, costurile de publicitate în mass-media, precum şi materiale promoţionale sau sponsorizări.

Compania va produce iniţial un sortiment de bere pentru segmentul de preţ mediu, disponibil în ambalaj PET şi la doză. Chiar daca unitatea de la Sebeş este specializată în producerea de bere, grupul Romaqua ar putea muta pe această platformă şi o parte a producţiei de băuturi răcoritoare, asigurata în prezent de fabrica de la Buşteni, a cărei extindere este imposibilă.

Investiţia totală realizată la noua fabrica de bere din Sebeş depăşeşte suma de 38 de milioane de euro, şi ar putea ajunge la peste 60 de milioane de euro, a mai precizat preşedintele Romaqua.