1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

O nouă strategie pentru Schengen

Medana Weident9 februarie 2012

Ministrul Afacerilor Europene Leonard Orban anunță o schimbare de strategie în privința dosarului Schengen.

https://p.dw.com/p/13zzQ
A road sign on the exit side of the road border crossing point between Romania and Moldova in Sculeni, Romania, Tuesday, Jan. 18, 2011. Romania has accused France and Germany of "discrimination" after the EU's two most powerful countries joined forces to block the Balkan country from joining Europe's Schengen open borders zone. (AP Photo/Vadim Ghirda)
Imagine: AP

România și-a concentrat în ultimul an toate eforturile pentru a convinge Germania și Franța să renunțe la rezervele inițiale, dar nu s-a așteptat ca Olanda să-și mențină cu atâta fermitate obiecțiile. Finlanda s-a alăturat și ea la un moment dat grupului de țări care se opun admiterii României în spațiul de liberă circulație. Astăzi Germania și Franța conced totuși României accesul în două trepte, dar Olanda refuză compromisul și așteaptă două rapoarte succesive ale CE.

În viața publică românească s-a insinuat însă un fals. Admiterea în două trepte, la care mai sperau oficialii români în toamna anului trecut, echivala deja cu un eșec și totodată cu un compromis îndoielnic. În situația echivocă a admiterii parțiale, călătorii care au bani să-și cumpere un bilet de avion ar circula perfect liber între toate aeroporturile europene, în timp ce călătorii modești, care aleg autocarele cu opriri în periferie, ar fi controlați cu multă acribie. Ceea ce nu s-a spus este faptul că o admitere parțială este de fapt o separare pe clase economice, una cu valoare simbolică, dar nu mai puțin importantă.

Faptul că administrația românească ar fi gata să accepte un asemenea compromis arată nu doar disperarea ei de a pierde toate atuurile politice într-un an electoral, dar și faptul că este condusă de o categorie de persoane gata să sacrifice criteriul elementar al echității sociale în beneficiul unei minorități prospere. Cine are bani circulă liber, cine nu, își desface bagajele și își expune intimitatea în fața vameșilor a căror brutalitate implicită nu poate fi cu adevărat disimulată. S-ar putea obiecta că există aici un adevăr indiscutabil, fie el și unul cinic, căci dincolo de reglementările europene libera circulație este condiționată mereu în primul rând economic. Cu toate acestea este nefiresc ca statul însuși să ofere bonusuri simbolice unor persoane care se bucură oricum de o situație privilegiată.

Ar fi corect ca statul român, dacă nu are deocamdată argumente suficiente, să aștepte până când dosarul Schengen va fi clarificat în toate aspectele sale și să nu opereze el însuși distincții pe bază de clasă economică. Admiterea în trepte este un compromis ininteligibil în termenii statului democratic și cu totul ineficace prin raportare la scopurile propuse.

Oficialii români, deși par cu totul imuni la aceste considerente, s-au arătat însă dispuși să-și modifice strategia. În cursul audierilor pentru investirea noului Cabinet, Leonard Orban, propus să preia în continuare ministerul afacerilor europene, a declarat că ”în paralel cu demersurile diplomatice, trebuie inclusiv să începem să ne gândim dacă nu cumva varianta de compromis, soluţia de compromis la care am ajuns (n.red. aderarea la Schengen în două trepte) nu mai e de actualitate şi dacă nu cumva va trebui să venim cu altă opţiune”.

Nu a fost foarte clar ce propune în cele din urmă diplomația română, deoarece nici contextul european nu este foarte clar, dar cu siguranță graba nesocotită de a atinge un obiectiv de ”interes național” ar putea pune sub semnul întrebării temeiul însuși al solidarității naționale.

Autor: Horațiu Pepine, DW-Bucureşti
Redactor: Medana Weident