1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

Cultură

O maestră de neuitat - Adina Caloenescu

"Adina Caloenescu şi discipolii ei" – este titlul expoziţiei găzduită de Gerhart Hauptmann Haus din Düsseldorf, pînă pe 27 august, sub patronajul Fundaţiei cu acelaşi nume şi a Forumului german est european.

Orice sfîrşit este şi un început. Formula este banală dar tocmai de aceea, compatibilă cu cele mai diverse întîmplări ale vieţii. Cînd galerista Emilia Suciu i-a readus la Ettlingen, la sfîrşit de iarnă, la finisajul unei expoziţii consacrată artiştilor din străinătate, originari din România, pe prietenii şi expozanţii Peter Jacobi, Ingo Glass, Diet Seyler, Mirela Anura, Ion Isaila şi alţii, să-şi recupereze operele şi să-şi împărtăşească impresiile, printre invitaţi se afla şi un bărbat între două vîrste, reţinut, atent la cei din jur şi la spusele lor: Günter Schnug. Am aflat că tablourile Adinei Caloenescu se află în custodia lui, că este unul din elevii artistei, stinsă din viaţă în 2011, că stabilită la Düsseldorf, după ce a părăsit România comunistă, a transmis discipolilor nu numai secretele tehnice ale desenului şi picturii.

Adina Caloenescu le-a insuflat o extremă exigenţă faţă de sine şi faţă de actul creator, i-a făcut să vadă lumea cu alţi ochi, să conceapă şi să recepteze valoarea estetică a unui tablou şi în registru filozofic. Ceea ce, cunoscînd datele biografiei artistei, nu putea fi decît rezultanta firească a unor studii şi preocupări ce transgresează natura pur materială şi caracterul strict iconografic al creaţiei picturale sau grafice. Adina Caloenescu a studiat şi filozofia, a reflectat asupra ordinii matematice a naturii, a frecventat teoria fractalilor. A fost nu numai un artist deosebit ci şi o persoană cu totul ieşită din comun. Aflînd toate acestea şi văzîndu-i ulterior şi lucrările, mi-am dorit să o fi cunoscut personal.

Tablourile realizate după desprinderea de faza figurativă a evoluţiei sale, trădează cu prisosinţă această ascensiune spre valorile intelectului. Textele teoretice ale Adinei Caloenescu sunt formulate în stilul unor teoreme, au cadenţa unor axiome care se dispensează, prin limpezimea articulării ideii, de necesitatea vreunei demonstraţii. Toate acestea aveam să le aflu atît din spusele lui Günter Schnug, cît şi din albumele şi materialul documentar pe care cu generozitate fostul discipol al Adinei Caloenescu mi l-a pus ulterior la dispoziţie. Şi fireşte, din vizionarea celor circa 40 de tablouri, incluse în expoziţie.

Intre documentele care mi-au fost încredinţate, figurează şi manuscrisul unei cronici difuzată de două ori, în 1980, pe programul în limba română la Deutsche Welle. Este un text nesemnat, dar stilul m-a ajutat să intuiesc autoarea. Manuscrisul este curat dactilografiat, redactat empatic, cu dăruire şi cunoaştere temeinică. El însumează magistral impresiile lăsate de expoziţia intitulată „Imperfecţiunea sferei”, găzduită de Haus des Deutschen Ostens, din Düsseldorf. Este comentat titlul expoziţiei, un citat din Marin Sorescu, reprodus şi în catalogul vremii, este semnalată ideea lui Plotin că punctul este tatăl cercului, este citat şi un vers din Scrisoarea I „Dar deodată un punct se mişcă, cel dintîi şi singur, iată...”. Nu lipsesc din cuprinsul cronicii nici trimiterile, fie şi indirecte, la Oul dogmatic al lui Ion Barbu. Pe lîngă descrierea laborioaselor, savantelor tehnici pe care artista le stăpîneşte, rezultatul aplicării lor fiind pe măsură, există un pasaj în care unul din tablourile din expoziţia "Imperfecţiunea cercului" este asociat, la nivelul impresiei pe care o lasă privitorului, cu celebra „Bătălie a lui Alexandru” de Albrecht Altdorfer din Vechea Pinacotecă müncheneză. Într-o epocă în care emisiunile Deutsche Welle erau difuzate şi ajungeau în România doar pe unde scurte, audiate fiind pe furiş, de teama Securităţii, lectura cronicii la microfon trebuia să potenţeze forţa descriptivă a textului menită să-l facă pe ascultător să vadă cu ochii minţii expoziţia. În 1980 ofertele multimedia ţineau încă de un viitor aproape utopic.

Dar se pare că Adina Caloenescu a izbutit să-şi farmece realmente discipolii şi criticii de artă care i-au vizionat expoziţiile şi i-au cunoscut îndeaproape activitatea. Fiindcă iată, în catalogul actualei expoziţii de la Düsseldorf, "Adina Caloenescu şi discipolii", de la Gerhart Hauptmann Haus, Dr. Roland Held semnează la rîndul său o prezentare aproape lirică dar în acelaşi timp erudită, a evenimentului.

Şi mai lămuritor, mai vibrant este elogiul adus artistei şi spiritului ei în discursul rostit cu prilejul inaugurării expoziţiei. Este un text de mare frumuseţe nelipsit de o perfectă cunoaştere a tehnicilor folosite de artistă pentru a face vizibilă alianţa dintre spirit şi materie, enunţată programatic. Autorul evocă şi asociaţiile pe care unele dintre tablourile artistei i le favorizează, de pildă chiar cu schiţe ale lui Leonardo da Vinci, ceea ce ar proba din nou veracitatea formulei „la pittura è una cosa mentale”.

Evocată este în discursul de inaugurare a expoziţiei şi personalitatea artistei: Adina Caloenescu a fost prea înţeleaptă prea inteligentă spre a fi vanitoasă, ea a convins prin valoarea intrinsecă a operelor, ceea ce elevii ei trebuie să fi preţuit în mod cu totul deosebit cu atît mai mult cu cît maestra nu s-a erijat printre profeţii şi misionarii scenei artelor plastice şi nici printre aşa zişii şamani ai acesteia.

Ca şi expoziţia,catalogul documentează faţetele creaţiei Adinei Caloenescu, textual şi iconografic: Lumile fractale, cele modelate şi cele naturale, litografiile, lito-obiectele, non-obiectele, ideograme misterioase, dispuse matematic pe suprafeţe rugoase sau pe hîrtie Bütten ori evidenţiate prin tehnica de frottage, toate, în pofida materialităţii lor, rămîn în esenţă creaţii meta-fizice, invitaţii irezistibile la meditaţie şi reflecţie.

Catalogul include, pe lîngă „învăţăturile” Adinei Caloenescu, şi o prezentare a elevilor ei Christa M. Ackermann-Schopf, Jacqueline Eskandari, Julie Fassbender, Jakob Phillippsen, Günter Schnug, Peter Schutz, Jakob Richter.

In prefaţa catalogului, Dr.Winfrid Halder, după ce evocă destinul artistei, precum şi găzduirea din nou, în 1999, a unei expoziţii Adina Caloenescu, îşi exprimă bucuria de a putea readuce creaţiile artistei, la numai doi ani de la trecerea ei în nefiinţă, în 2011, în atenţia cunoscătorilor şi amatorilor de frumos. Mulţumirile adresate discipolilor Adinei Caloenescu se îndreaptă în mod deosebit către Günter Schnug.

Fără a cărui fidelă, tenace şi dezinteresată strădanie de a nu face uitată în Germania, creaţia şi personalitatea de excepţie a Adinei Caloenescu, nici expoziţia de la Gerhard Hauptmann din Düsseldorf , deschisă de-a lungul întregii veri, al cărei finisaj a fost programat la finele lunii august, nici revelaţiile estetice şi intelectuale pe care ea le-a oferit celor avizaţi şi interesaţi, nu s-ar fi produs.

Rămîne deocamdată lipsită de răspuns întrebarea: care este sau ar putea fi destinul postum al creaţiei Adinei Caloenescu, în România ? Fidelitatea cu care nu numai elevii ei germani cultivă memoria maestrei, conservîndu-i cu veneraţie tablourile, este impresionantă şi exemplară.