1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

România

O lume fara Geo Bogza

O populatie saracita si derutata, politicieni rapace si iresponsabili, afaceristi verosi, intelectuali duplicitari - "Sa vedem cum evolueaza lucrurile, apoi ne dam si noi cu parerea!" - ziaristi timorati, O.N.G.-uri ce par picate din luna, televiziuni surpate sub propria lor vulgaritate si minciuna, satrapi de provincie îmbatati de miasmele norocului ce-a dat peste ei - cam asa arata societatea româneasca la finele anului 2003. Totul, fireste, înmuiat în sosurile râncede ale unei totale absente a onoarei. Peisajul e terifiant: e ca si cum douazeci si ceva de milioane de oameni ar fi fost înlocuiti de tot atâtea mici, firave fiinte fojgaitoare, fara proiect limpede si fara urma a demnitatii. Cum s-a ajuns aici? Cine e de vina pentru nenorocirea abatuta asupra României? Raspunsul imediat ar fi: conducatorii. Fara îndoiala. Dar ce e un conducator? El poate - si adeseori chiar este - un nimeni. Un nimeni a fost Ceausescu în clipa când, scos din tancheta, cusma i-a alunecat pe-o ureche. Un nimeni, Saddam-cel-napadit-de-paduchi. Un nimeni, Noriega-cel-asudat, îngrozit de moarte de asaltul soldatilor americani. M-am rezumat doar la trei monstri cazuti într-o luna decembrie din motive strict simbolice. Dar acesti neica-nimeni n-au ajuns la puterea absoluta singuri-singurei, prin propria forta. Ei s-au catarat pe umerii unor indivizi care le cunosteau slabiciunile, ambitiile si eventualele secrete santajabile. În spatele fiecarui dictator se afla câte un "Ali Comicul", un monstrulet ridicol, imun la batjocura, opac la ironie si completamente nesimtit. Astfel de comici - mai mult sau mai putin vestiti - prolifereaza mai ales în vremuri tulburi si în spatii de eterna neasezare politica. Adica atunci când, din calcul, din frica sau ticalosie, putinii oameni credibili tac. Rândurile de mai sus sunt inspirate de-o scena relatata în ultima sa carte, "Amintiri si portrete literare", de catre Gabriel Dimisianu. Evocând o vizita, la sfârsitul anilor '60, a unor scriitori la conducatorul partidului, discutia scoate la iveala un Ceausescu brusc recazut în dogmatismul stalinist. Pentru ca într-o revista literara se publicase o poezie cu tema religioasa, "secretarul general" simte nevoia sa arate cine e stapânul: "Dar unde era redactorul care a publicat poezia, cum raspunde el de ce publica? Trebuie dat afara imediat!" Stupoarea - ne aflam în perioada asa-zisei "liberalizari" - asternuta pe chipurile celor prezenti e întrerupta de-o singura voce, aceea a lui Geo Bogza: "Lent, solemn, se ridica din scaun si, dupa executarea deplina a miscarii, de acolo de sus, s-ar fi putut spune, privind în dreapta sa peste umar, pronunta fara graba, rotunjind linistit fiecare cuvânt, urmatoare fraza: - Asa ceva nu se cuvenea sa spuneti, tovarase Ceausescu, asa ceva am auzit de prea multe ori în anii '50." Nici situatia, nici personajele n-au disparut. Astazi, cuvintele lui Ceausescu sunt preluate de nepotii sai aflati exact în aceeasi faza, a însfacarii puterii absolute. Ca ei s-au îndesit, e în ordinea catastrofica a lumii. Dar de ce s-au împutinat - pâna la disparitie - "geo-bogzii"?!
  • Data 23.12.2003
  • Autoare/Autor Mircea Mihaies
  • Imprimaţi Imprimaţi pagina
  • Permalink http://p.dw.com/p/B3AK
  • Data 23.12.2003
  • Autoare/Autor Mircea Mihaies
  • Imprimaţi Imprimaţi pagina
  • Permalink http://p.dw.com/p/B3AK