1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

România

O lipsă a societății românești: voluntariatul

În România, sondajele de opinie arată că sub 20% dintre cetățeni au făcut vreodată sau sînt implicați în prezent în activități de voluntariat. Studenții și în general tinerii sînt mai prezenți în astfel de activități.

Solidaritatea și spiritul civic sînt lipsuri cu care trăiește și acum o mare parte a societății românești. Voluntariatul și implicarea în problemele comunității și ale celor aflați în suferință aproape că nu existau în anii '90.

Individualismul arțăgos, invidia, dorința să moară și capra vecinului, trufia libertinismului au pus încă o piatră la zidul monstruos al comunismului de către cei care l-au trăit și pe care mulți îl regretă și azi. Voluntariatul este un cuvînt necunoscul sau golit de conținut pentru prea mulți români.

Odată cu accesul românilor în Occident, cei care au avut ochi să vadă au văzut cum oamenii se ajută între ei fără a avea un alt beneficiu decît mulțumirea morală că oamenii în vîrstă aflați în suferință, copiii din categorii defavorizate nu sînt singuri pe lume în comunitățile lor. Au văzut cum cetățenii țărilor care au parcurs secole de civilizație se îngrijesc de orașele și de patrimoniul lor cultural, de parcuri, de orice loc public, în general de tot ce le-a oferit natura în grijă. Aceiași cetățeni din țările dezvoltate ale Europei se implică în activități de voluntariat în țările cele mai sărace ale lumii, chiar și în România. Unii dintre ei s-au stabilit aici, au luat în grijă bătrîni cărora le fac cumpărăturile, pe care îi scot la plimbare, copii din familii dezorganizate, copiii străzii, copii din familii de romi etc.

În România, studiile și sondajele de opinie arată că sub 20% dintre cetățeni au făcut vreodată sau sînt implicați în prezent în activități de voluntariat. Studenții și în general tinerii sînt mai prezenți în astfel de activități. Cei mai mulți fac parte din fundații și ONG-uri susținute din fonduri publice alocate din bugetul de stat sau din bugetul consiliilor județene, dar și din fonduri structurale europene. Fondurile private pentru susținerea activităților de voluntariat sînt aproape inexistente. În țările vestice, raportul este invers, dovedindu-se și prin acest aspect diferența de mentalitate dintre Vest și Est.

O situație aparte în România este implicarea extrem de redusă a susținerii și încurajării activităților de voluntariat de către Biserică. Preoții predică “Iubește-ți aproapele”, dar mulți dintre ei nu îi îndrumă pe enoriași cum să-și exprime iubirea prin faptele lor. Mai mult, preoții primesc fără nici o strîngere de inimă bani pentru acatiste și de la acei bătrîni săraci lipiți pămîntului, cocîrjați de boli, care vin în baston la biserică. Slujitorii lui Dumnezeu nu se îndură să-i ajute cu ceva, să le aline bătrînețea cu ajutoare pentru viața lor chinuită de zi cu zi. Nu generalizez, dar prea puțini preoți catadicsesc să-și rupă o mică parte din averea lor pentru a-i ajuta pe cei în suferință, fie bătrîni, fie copii care nu au ce mînca decît o dată pe zi, fie pe copiii din orfelinate etc.

Mulțumirea sufletească pe care ți-o aduce voluntariatul nu se învață la școală. Programa școlară nu include disciplina ajutorării celor în suferință, iar profesorii nu își folosesc timpul pentru așa ceva. La fel, mulți dintre părinți nu le “predau” copiilor lor lecția binefacerii și a implicării în problemele sociale ale comunității.

Cu toate acestea, rămîne speranța că tinerii vor contribui tot mai mult la mentalitatea că nu sînt singuri pe lume și că lîngă ei mai stă cineva, care are nevoie de ajutor.