1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

GLOBAL

O lecţie de creştinism

Comunitatea creştină din Taize îi spune astăzi adio fondatorului său, fratele Roger. După cinci zile de pelerinaj la capela bisericii ecumenice din Taize, acolo unde a fost depus corpul neînsufleţit al fratelui Roger, părintele spiritual al ecumenismului va fi însoţit pe ultimul drum de cei care l-au iubit atât de mult.

Tinerii şi clericii şi-au luat adio de la fratele Roger

Tinerii şi clericii şi-au luat adio de la fratele Roger

Taize, un mic sat un sat ascuns între colinele Burgundiei, ar fi rămas într-un dulce anonimat dacă Roger Schutz, un elveţian de religie evanghelico-protestantă nu ar fi ajuns aici, în august 1940, într-o zonă aflată la acel timp aproape de noua graniţă trasată de nazişti. Roger, pe atunci în vârstă de 25 de ani, a ascuns mulţi refugiaţi, în special evrei, scăpându-i de la o moarte sigură. Riscându-şi viaţa, acest ţăran cu inimă mare a fost până la urmă descoperit de nazişti însă a avut noroc, scăpând doar cu o exilare în tara natală. După război, Roger s-a întors la Taize, fondând o comunitate in care toate riturile creştine au trăit împreună, in pace, reconciliere si iertare. Despre personalitatea sa am vorbit cu fratele Wolfgang, reprezentatul comunităţii Taize: „Fratele Roger era foarte aproape de sfârşitul vieţii. Desigur, ca fiinţe umane nu ştim cât mai avem de trăit, însă viaţa părintelui Roger reprezenta deja un destin împlinit, un superb fruct copt oferit comunităţii în care trăia. Ideea lui era de a trăi alături de cei năpăstuiţi sau de cei care au nevoie de ajutor. Oamenii care vin la Taize din toate părţile lumii, simt că a trăi într-o autentică comuniune este un fapt posibil. Tinerii care ajung aici se roagă împreună, indiferent de religia creştină de care aparţin, cântă aceleaşi imnuri, într-un spirit de solidaritate umană si meditaţie. Suntem foarte fericiţi că din România avem mereu tineri de toate confesiunile religioase, ortodocşi, catolici sau protestanţi, demonstrând astfel că solidaritatea este posibilă. Acesta este marea noastră speranţă în Taize: o singură comunitate creştină, reconciliată pe deplin. De asemenea, suntem foarte fericiţi că Vestul şi Estul Europei, despărţite în trecut de cortina de fier pot fi împreună în Taize”.

Din păcate, în ciuda purităţii părintelui Roger, răul a ajuns şi la Taize, luând chipul unei pelerine venite din România: „Singurul lucru pe care îl pot spune este că nu ne-am simţit niciodată atât de aproape de tinerii veniţi din România decât în aceste zile. Este foarte dificil pentru o naţiune, pentru membrii săi de a accepta că printre ei se află oameni care pot săvârşi mult rău”.

Din cate ştiu, Luminiţa Solcan suferă de boli psihice severe...: „Într-adevăr, suferea de paranoia, ceea ce înseamnă că se simţea mereu persecutată. Credea că viaţa religioasă la o mănăstire i se va potrivi. Ştim că a încercat în diferite comunităţi religioase româneşti să fie acceptată însă nu a reuşit. Ca sa fi primit trebuie să trăieşti o viaţă în iubire dar starea in care se afla Luminiţa Solcan nu permite aşa ceva. Luminiţa a vrut să vorbească cu fratele Roger însa acesta era atât de bătrân şi slăbit încât nu putea avea o întâlnire privată cu fiecare pelerin. I-am spus că fratele Roger este în biserică câteodată să binecuvânteze şi să rostească câteva cuvinte însă nu este posibil să discute cu el în mod personal. Din păcate, Luminiţa a vrut să fie în atenţia părintelui şi a forţat acest lucru, sub o presiune psihică uriaşă. Pentru ea, a se elibera de toate aceste obsesii a însemnat a-l ucide pe fratele Roger. Pentru noi, această crimă nu are de a face cu naţionalitatea celei care a săvârşit-o. Era posibil să vină din orice altă ţară, din Germania de exemplu...Le-am spus atunci tinerilor din România: toate inimile noastre sunt cu voi, fiindcă voi trebuie să induraţi amarul acestei crime. Întotdeauna vom primi cu aceeaşi căldură pe toţi romanii care vor veni la Taize. Ei trebuie să înţeleagă că noi, aici în Taize, am iertat această crimă oribilă”.

Dar cum se simt românii aflaţi la Taize si cum au fost trataţi după acest eveniment tragic?

Martiş Cătălin, un tânăr venit din Oradea, ne-a declarat: „Pentru mine, aici este raiul pe pământ, oamenii ne-au primit foarte bine şi chiar după cele întâmplate s-au comportat foarte bine cu românii, fapt la care nu mă aşteptam. Noi ne simţeam vinovaţi dar ei ne-au încurajat şi au zis că acum vom fi iubiţi şi mai mult chiar pentru că femeia respectivă a fost o româncă..”.

Drama pe care au trăit-o cei din Taize îşi are originea într-o altă istorie tristă, derulată la Iaşi, acolo unde Luminiţa Solcan se îndrepta, încet dar sigur spre un destin eşuat în crima oribilă de marţea trecută. Maladia sa psihică s-a transformat într-o maladie de destin. După ce şi-a dorit atât de mult să trăiască la o mănăstire, în pace şi iubire creştinească, sfârşeşte, iată, la 36 de ani, într-o închisoare din Franţa, unde îşi va petrece pesemne cei mai mulţi ani din viată. Nimeni nu a acceptat-o atunci când bătea la porţile mănăstirilor iar singurul om care ar fi putut să o înţeleagă, fratele Roger, era deja prea bătrân şi bolnav. Stigmatizarea Luminiţei Solcan de către propria-i naţiune, un destin deja înfrânt de singurătate, boală si disperare ar fi o altă tristă eroare.

Fratele Wolfgang: „A urâ, a răspunde cu violenţă, nu este modul creştin de manifestare. Isus nu a predicat violenţa. Când ceva violent se îndreaptă asupra noastră, avem în noi puterea interioară de a rămâne liberi de tentaţia săvârşirii oricărei violenţe. Nu ne vom trăda credinţa noastră, care înseamnă reconciliere. Fratele Roger a spus că în fiecare om există o posibilitate de a face rău iar unii îl săvârşesc, dar în faţa lui Dumnezeu, nu există oameni mai vinovaţi decât alţii. Dumnezeu nu poate fi decât iubire, el nu ne poate decât iubi...Ne rugăm pentru sufletul Luminiţei şi pentru cel al mamei sale, Maria”. Crima săvârşită la Taize, a zguduit comunitatea ecumenică de aici, fără însă a-i zădărnici ritualul de zi cu zi, stabilit cu ani în urma de fratele Roger. Când am părăsit mica aşezare, creştinii din Taize, intonau un cântec de rugăciune pentru fratele Roger, care se întoarce astăzi, 23 august 2005, la Dumnezeul său atât de iubit.

  • Data 23.08.2005
  • Autoare/Autor Victor-Iulian Tuca, Taize
  • Imprimaţi Imprimaţi pagina
  • Permalink http://p.dw.com/p/B1U9
  • Data 23.08.2005
  • Autoare/Autor Victor-Iulian Tuca, Taize
  • Imprimaţi Imprimaţi pagina
  • Permalink http://p.dw.com/p/B1U9