1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

România

O istorie a comunismului în România

"Estalgia", nu este un fenomen specific fostei RDG. Dimpotrivă. Nu este un secret pentru nimeni că şi mulţi oameni din România se gândesc cu nostalgie la zilele „mai bune“ ale regimului ceauşist.

default

Colegiul Gheorghe Lazăr din Bucureşti, clasa a 12-a, secţia umană. Profesoara de istorie Rodica Mihăilescu îi salută pe elevi. În această zi, le-a adus ceva special. Scoate o carte din geantă, o ţine sus. Titlul ei: „O istorie a comunismului din România“. „Deci, manualul este acesta, este scos de Institutul de investigare a crimelor comunismului din România, ei sînt specializaţi în studii de istoria comunismului.“

Manualul prezintă, cu multe texte explicative, cu documente şi fotografii, toate aspectele importante ale comunismului din România – de la istoria Partidului Comunist pînă la viaţa de zi cu zi din ultimii ani ai regimului ceauşist. Devine repede evident că elevii Rodicăi Mihăilescu au nevoie de un astfel de manual. La întrebarea profesoarei ce ştiu despre viaţa cotidiană din timpul dictaturii, cei mai mulţi elevi rămân tăcuţi. Unii răspund, nesiguri, că au existat dificultăţi de aprovizionare cu alimente şi n-a fost libertate de exprimare. Alţii recunosc că au doar cunoştiinţe fragmentare şi o imagine contradictorie despre dictatura comunistă. De exemplu Raluca Ilie, 18 ani:

“Nu mi se pare un sistem total rău, adică, poate a adus şi nişte avantaje României. Nu ştiu foarte multe despre acea perioadă, deci, n-aş putea să spun, dar în mare nu am o viziune foarte negativă, adică, într-adevăr, în ultimii ani deja era foarte rău, dar, prin faptul că, poate, a plătit datoriile, şi a construit, totuşi, nişte clădiri importante şi nişte canale şi, mă rog, eu cred că a făcut lucruri Ceauşescu pe care noi n-am reuşit să le facem de atunci pînă acuma, de exemplu metroul.“

Cînd aude astfel de opinii, profesoara este, uneori, puţin iritată. Pentru ea, dictatura a însemnat umilinţe cumplite. Povesteşte elevilor despre ultimul deceniu al erei ceauşiste pe care l-a trăit ca mama unui copil mic. Povesteşte despre sistarea apei si curentului, despre apartamente friguroase, despre raţionarea alimentelor şi despre cum a stat la coadă 30 de ore pentru o bucată de carne, o sticlă de ulei, un kilogram de zahăr. Unii elevi sunt îngroziţi, alţii puţin impresionaţi. Alexandru Evangelidis, 18 ani, spune că parinţii lui sunt nostalgici şi el i-ar inţelege foarte bine.

„Sincer, din punct de vedere economic, din ce articol am citit eu, am înţeles că a fost relativ bine, adică, noi acuma obişnuiţi cu piaţa liberă şi cu foarte multe produse şi cu libertatea de a cumpăra absolut orice doreşti, ne-ar fi greu să ne adaptăm. Dar are şi valorile sale o piaţă mai restricţionată şi cu mai puţine bunuri de consum şi mai puţin consumerism şi toate fenomenele acestea care se întîmplă în capitalism. Problema este că foarte multe lume cînd se gîndeşte la comunism se gîndeşte la toate atrocităţile care au fost comise dintr-un exces de zel al conducătorilor. Socialismul in sine nu este..., nu foarte multe lume înţelege socialismul ca... ce?... un regim şi economic şi politic.“

Chiar dacă ceilalţi nu par încîntaţi de o astfel de viziune a unui socialism cu faţă umană – pentru foarte putini elevi dictatura comunistă sau era ceauşistă înseamnă ceva profund antiuman sau profund rău. Ana Rizescu, 19 ani, se numără printre acei puţini:

„Ştiu că sînt foarte mulţi care, în discuţile cotidiene, mai aruncă o propoziţie de gen, era mai bine pe vremea aia, lui Ceauşescu. Din ceea ce am perceput eu pînă la această vîrstă despre comunism din mai multe medii mi se pare o propoziţie pe care n-aş putea s-o spun niciodată şi cred că oamenii care o spun erau foarte limitaţi şi mulţumiţi în limitarea lor. Ceea ce pe mine nu mă caracterizează şi nu aş putea în nici un caz să trăiesc într-un astfel de regim cu o asemenea limitare.”

Profesoara îi ascultă pe elevii cu mare atenţie, din cînd în cînd, faţa ei este puţin tristă. După ce ora s-a terminat şi elevii au părăsit sala de clasă, spune că se bucură pentru faptul că, în sfîrşit, a apărut un astfel de manual. Pentru că, din păcate, memoria colectivă este scurtă şi selectivă.

„Aproape toţi, ca să nu spun că toţi, au cîte un tipar de genul acesta. Deci, e mitul locului de muncă şi mitul salariul asigurat. Pe urma: Toate lumea avea o casă. Toate lumea avea ce să mănînce. Clar, au nişte fixe din astea, care nu sînt întotdeauna în concordanţă cu realitatea sau le au fără să ştie ce plăteai pentru ele. Astea nu se mai ştiu sau... fie s-au pierdut, fie nu s-au simţit la nivelul adulţilor care nu le mai transmit copiilor, şi atunci, evident că imaginea e distorsionată.“

Vă mai recomandăm