1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

Germania

O incursiune în lumea Annei Frank

Jurnalul Annei Frank face parte din literatura universală. Elevii care ajung la Muzeul Anne Frank din Berlin nu pot să nu-şi pună întrebarea: "De ce i-a urât Hitler pe evrei"?

Centrul Berlinului. Hackesche Höfe, un ansamblu de clădiri în stil art nouveau, perfect restaurate, atrage zilnic prin localurile şi magazinele sale exclusive mii de vizitatori. Caţiva paşi mai departe, în direcţia cartierului Prenzlauer Berg, o pancartă discretă la intrarea principală îi opreşte din drum pe turiştii grăbiţi. Dar puţini intră în curtea întunecată. Cei mai mulţi studiază atmosfera mai degrabă studenţească de la distanţă: pereţi acoperiţi cu graffiti, zeci de biciclete şi tineri care vorbesc tot felul de limbi.

Centrul din Berlin nu se vrea un muzeu

Clasa de elevi, care s-a înscris pentru vizită astăzi, vine din landul Brandenburg, de lângă Berlin. Copii din provincie. Profesoara, doamna Herold, încearcă să le atragă atenţia. Încă şuşotesc şi chicotesc, sau sunt ocupaţi cu telefoanele mobile.

Intrarea în Centrul Anne Frank din Berlin, complexul Hackesche Höfe

Intrarea în Centrul Anne Frank din Berlin, complexul Hackesche Höfe

La etajul al doilea al clădirii, în aripa din spate, se ajunge pe o scară sumbră. Sus se deschide un spaţiu expoziţional luminat. Pe pereţi, multe fotografii şi puţine vitrine. Chiar la intrare se află obiectul cel mai de preţ: Jurnalul Annei Frank într-un facsimil cu copertă din stofă roşie în carouri şi cu un lacăt mic aurit. Anne l-a primit cadou la împlinirea vârstei de 13 ani.

Centrul Anne Frank din Berlin nu se vrea un muzeu, povesteşte Emre (26 de ani), unul dintre ghizii care lucrează aici voluntar. În total 20 de tineri, cei mai mulţi studenţi, se ocupă de însoţirea claselor de elevi. Cei mai mulţi dintre vizitatori sunt între clasele a 7-a şi a 9-a şi au ca materie principală istoria sau germana. Dar şi cei de scoală primară vin să viziteze centrul. În fiecare an vin aici 30.000 de oameni, mulţi dintre ei din străinătate.

Excursie în povestea ei de familie

"Ce cuvinte vă trec prin cap când vă gândiţi la Anne Frank"? întreabă Emre. "Fie legate de persoana ei sau de perioada în care a trăit". Toţi încep să scrie ceva pe cartonaşe.

Centrul Anne Frank din Berlin

Centrul Anne Frank din Berlin

Emre urmăreşte cu răbdare cum factorul de stres se diminuează încet. Cele mai simple lucruri trebuie încă explicate. "Toate cele patru grupe au avut gânduri asemănătoare. Jurnal au scris trei din patru grupe. Faptul că era evreică a fost scris în două grupe. Celelalte două au scris că era urmărită. Ceea ce înseamnă că lumea se gândeşte cam la aceleaşi lucruri".

Cultură generală

Runda a doua: "Aveţi întrebări"? "De ce îi ura Hitler pe evrei", întreabă un tânăr. "Ce ar fi făcut Anne Frank dacă ar fi supravieţuit lagărului de concentrare"?, întreabă o fată blondă cu părul lung. Emre işi notează atent întrebările, după care îi ghidează pe elevi mai departe. "Ce părere aveţi, mai există şi astfel de jurnale scrise de tineri"? Toţi rămân surprinşi când aud câţi tineri scriau jurnale în perioada nazismului. "Anne nu era singura. Atunci de ce a devenit tocmai jurnalul ei atât de cunoscut"? Nu ştie nimeni. Dar îi preocupă pe toţi.

Centrul Anne Frank din Berlin

Centrul Anne Frank din Berlin

Elevii se ridică de pe scaunele roşii care formaseră un cerc şi clasa se răspândeşte prin încăperea lungă, construită ca un tunel al timpului, din 1933 până în 1945; în stânga povestea familiei, viaţa de zi cu zi din Frankfurt şi emigrarea în Olanda; iar în dreapta viaţa politică paralelă - întâmplări dinaintea persecutării evreilor de către Germania nazistă până la ororile lagărelor de concentrare.

Viaţa Annei Frank

Elevii se adâncesc în lumea fotografiilor, discutând aprins. Din loc în loc sunt expuse câteva pagini din jurnal: Anne jucându-se în nisip, în 1937, Anne la plajă cu sora ei mai mare, Margot, clasa Annei la şcoala Montessori. Mai în spate, fotografii ale ascunzişului ei foarte îngust din Amsterdam. "Mă îngrozeşte şi mai tare să spun că nu avem voie să ieşim afară şi mi-e tare teamă că vom fi descoperiţi şi împuşcaţi", scrie pe o foaie pe perete, datată 28 septembrie 1937.

Anne Frank şi prietenele ei

Anne Frank şi prietenele ei

Conceptul acestei expoziţii e deosebit de atractiv. Elevii nu-şi mai iau ochii de pe fotografii. Casa Anne Frank din Amsterdam, organizaţia parteneră a Centrului din Berlin, a dezvoltat acest tunel al timpului ca pe o sursă redutabilă de cultură generală şi nu ca pe o expunere muzeală a istoriei. Între timp există mai multe centre Anne Frank: şi la Londra, Basel şi New York. Povestea vieţii Annei Frank (1929-1945) îşi găseşte un public peste tot, indiferent de vârstă sau de limba în care e relatată.

Simbol al Holocaustului

"Sper să pot să am încredere în tine, aşa cum nu am mai avut în nimeni", scrie în jurnal la data de 12 iunie 1942. Rânduri, care transmit incurajare şi disperare în acelaşi timp, rânduri care au transmis cele mai secrete gânduri şi dorinţe şi care impresionează şi în ziua de astăzi. Jurnalul a supravieţuit. Anne Frank în schimb - nu. Tânăra a murit de tifos la scurt timp după sora ei mai mare, în lagărul de concentrare Bergen-Belsen, cu numai două săptămâni înainte de eliberarea de către aliaţi.

Ascunzătoarea Annei Frank din Amsterdam

Ascunzătoarea Annei Frank din Amsterdam

"Imaginaţi-vă că nu putea să facă duş, nu avea pantofi. În lagăr nu era nimic de mâncare în afară de pâine uscată, tare ca piatra şi supă chioară". Linişte. Toţi îl privesc impresionaţi pe Emre, care încearcă să le redea prin poze viaţa copiilor evrei în timpul nazismului. "Cu siguranţă nu şi-a dorit să moară aşa", îi şopteşte o elevă colegei sale.

Spre ieşire, le sare în ochi un panou cu mici bileţele pătrate. "All the respect for you, Anne", se poate citi pe unul dintre ele. "Stop wars, Anne Frank lives. We'll never forget her", scrie Miguel din Panama. Toţi au înţeles ce vrea să transmită această poveste aici în Berlin: Anne Frank, un om tânăr, care le dă până şi în ziua de astăzi curaj altora. "Cu toţii trăim pentru a fi fericiţi, suntem cu toţii diferiţi şi totuşi la fel", scria ea pe 6 iulie 1944 în micuţul ei jurnal roşu cu carouri. Din fericire, acesta a rămas pentru posteritate.