1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

România

O frumoasă vizită de palmares diplomatic

În ciuda unor frumoase declarații reciproce, subiectele europene sensibile care ar putea opune România și Franța au rămas fără nicio soluție.

Francois Hollande și Klaus Iohannis la București

Francois Hollande și Klaus Iohannis la București

Vizita președintelui François Hollande la București a fost un frumos spectacol de lumini cu rezultate practice incerte. În primă instanță a părut o vizită ”reușită”, marcată de o mulțime de amabilități reciproce. François Hollande a vorbit, cum nu a făcut-o niciun președinte francez până acum, despre originea latină a românilor, ceea ce este o premieră semnificativă, căci Franța s-a arătat mereu hautaine față de ”sora” ei mai săracă. De astă dată însă, François Hollande a știut să-și cucerească gazdele total, pretinzând chiar că înțelege perfect limba română.

Au fost și alte reverențe reciproce (”latinul” Hollande l-a întrecut la acest capitol pe ”germanul” Iohannis) care s-au adăugat afirmației comune cu privire la dezvoltarea ”parteneriatului strategic” congelat pînă acum din motive insuficient explicate. Pe scurt, s-a vorbit mult despre cooperarea științifică, în legătură cu laserul de la Măgurele, despre cea culturală, fiind proiectate mari manifestări comune timp de doi ani de aici înainte, până când România va prelua președinția Uniunii Europene. Dar subiectele delicate au rămas nerezolvate.

Primul dintre ele este, desigur, Schengen. Președintele României, în cursul declarației sale, a anunțat doar că subiectul a fost discutat, fără nicio altă precizare, pentru ca președintele Franței să spună ceva cu totul neconcludent despre faptul că România aspiră să devină membră Schengen. Nimic altceva, nicio declarație angajantă, spre deosebire de mulți alți lideri politici din Italia, de exemplu, Ungaria sau Polonia, printre alții, care au declarat ferm că susțin admiterea României în spațiul de liberă circulație.

Subiectul a revenit însă grație unui ziarist francez, care l-a întrebat pe președintele României dacă se consideră susținut de François Hollande în demersurile sale. Am asistat la un răspuns lung, neobișnuit de lung, pe care nici nu îl putem reproduce și din care s-a înțeles că, din punctul de vedere al României, admiterea în Schengen ar fi în beneficiul UE și al tuturor, aducând un plus de securitate pentru toți europenii. După care a afirmat ritos: ”Da, ne simțim sprijiniți de Franța”. Atât doar că președintele Hollande nu i-a întărit prin nimic afirmația, l-a lăsat complet singur și e de reținut că nu a făcut niciun angajament public pentru susținerea României. Este președintele Klaus Iohannis un naiv sau François Hollande a făcut promisiuni doar între patru ochi?

Al doilea subiect care a agitat mult politica franceză în ultimul an, prilejuind și declarații belicoase din partea premierului Manuel Valls, este cel referitor la detașarea lucrătorilor în spațiul Uniunii. În luna iulie anul acesta, prim-ministrul Valls spunea că asistăm ”la un mecanism european care face ravagii uriașe, teribile, pe piața forței de muncă, în lumea muncitorească”, după care amenința pur și simplu că va înceta să aplice directiva europeană, dacă nu va fi modificată.

Subiectul a făcut obiectul unei largi dezbateri în Franța și a fost abordat și de o carte recentă foarte bine primită care analizează situația economiei franceze, propunând măsuri protecționiste. Este vorba de cartea lui François Lenglet, al cărui titlu, ”Tant pis ! Nos enfants paieront” (”Cu atât mai rău! O să plătească copiii noștri”), spune totul despre dramatismul cu care e percepută situația. Detașarea lucrătorilor a fost nu doar denunțată în multe feluri și de stânga și de dreapta, dar a făcut și obiectul unei legi (a lui Emmanuel Macron) menită să combată fraudele pe care le prilejuiește.

În România, în schimb, s-a discutat, firește, prea puțin și de aceea sunt necesare câteva precizări. Directiva europeană cu pricina (Directiva 96/71/CE) prevede posibilitatea ca o firmă sau o agenție de recrutare să plaseze muncitori în spațiul Uniunii, care să fie plătiți după regula țării de origine. Nu pe de-a-ntregul, dar suficient cât costul forței de muncă să scadă simțitor. Dacă pe un șantier din Franța sunt aduși muncitori detașați din România, ei vor primi cel puțin salariul minim din Franța (nu cel pe care l-ar primi un zidar francez), contribuțiile sociale fiind la fel ca în România. Așadar un antreprenor francez trage de aici un beneficiu foarte mare, iar lucrătorii români, deși nu sunt la fel de bine plătiți ca cei francezi, belgieni, germani etc., câștigă totuși mai bine ca acasă.

Fenomenul invizibil în România a luat în Franța proporții. Anul trecut fuseseră declarați în Franța 286.000 de lucrători detașați, cu 20% mai mult decât în 2014 și curba este mereu ascendentă. Nu toți vin din România desigur, mulți sunt polonezi, portughezi sau spanioli, dar România e o țară importantă de proveniență.

Scandalul s-a amplificat enorm atunci când s-a descoperit că mulți antreprenori francezi aduc lucrători ”la negru”, așa cum s-a întâmplat, culmea, cu organizatorii universității de vară a Partidului Socialist, care foloseau muncitori din România fără să-i declare. În același timp însă șomajul rămâne în Franța la cote foarte înalte, primul care a plătit prețul politic al acestei situații fiind chiar președintele François Hollande.

Acesta este contextul. Președintele României a enumerat doar subiectul lucrătorilor detașați printre ”dosarele sensibile”, fără să spună nimic altceva, cu excepția poate a sugestiei vagi că s-ar putea găsi un compromis. Care ar fi poziția oficialilor de la București? Nu am aflat nici acum, după cum nu aflaserăm absolut nimic nici de la prim-ministrul Dacian Cioloș.

Președintele Franței nu a făcut însă niciun secret din indignarea sa împotriva acestei Directive. Ba, am putut descifra o ușoară notă pasională atunci când a spus că ”nu putem accepta fraudele, abuzurile,” și că ” trebuie să-i pedepsim pe cei care abuzează!”. În prima clipă am putut crede că se referă doar la abuz și nu la Directiva în sine, dar în fraza următoare a spulberat orice speranță privind găsirea unui compromis, spunând că ”Directiva trebuie revizuită, modificată”.

Prin urmare Franța nu discută cu România pe acest subiect, manifestând dorința de a cere Comisiei Europene să revizuiască legislația în așa fel, încât să nu mai îngăduie ”dumpingul social”. Poziția lui Hollande era previzbilă, căci și declarația summit-ului țărilor mediteraneene a conținut o frază în acest sens: ”să luptăm împotriva dumpingului social prin măsuri care să țintească frauda, abuzurile și deturnarea regulilor.”

Există însă și intelectuali francezi liberali (ca doctrină) care au luat partea românilor, așa cum a făcut-o recent, comentând cartea lui François Lenglet, tânărul eseist Gaspard Koenig, care asuma o perspectivă antiprotecționistă: ”Scriu aceste rânduri, în satul din Carpați unde vin de zece ani, adică chiar la originea acestor lucrători detașați pe care îi combate Lenglet. Anul acesta totul s-a schimbat: șoseaua care trece prin sat a fost asfaltată, aeroportul din Iași și-a deschis un nou terminal pentru zboruri internaționale și în marginea orașului se construiește un cinema multiplex. Îl pot asigura pe François Lenglet că lucrătorii detașați care se întorc aici în vacanță, departe de a trăi într-un «infern social», sunt fericiți să-și poată construi frumoase case de familie”. (Le Point, nr, 2295, septembrie 2016)

În fine, să mai spunem doar atât: cetățenii României ar fi fost, poate, bucuroși să audă aceste cuvinte sau altele asemănătoare din gura președintelui pe care îl votaseră cu entuziasm. Președintele Iohannis se declară un ferm susținător al Europei, dar nu ne spune niciodată despre ce Europă vorbește și care ar fi în opinia sa locul României. Și chiar ar fi loc de mai multe variante.