1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

România

O fotografie cu mesaj încifrat

Preşedintele Traian Băsescu a lăsat să se vadă că evoluţiile recente din cadrul PDL nu îi sunt deloc indiferente.

Fotografia care îi „surprinde” pe Traian Băsescu, Elena Udrea şi Emil Boc la masa unui restarurant a captivat fireşte atenţia, cu atât mai mult cu cât difuzarea ei pare premeditată. Ba mai mult, protagoniştii întâmplării par să se fi reunit special pentru această fotografie, care aminteşte de epoca de aur a PDL. În orice caz ,este posibil ca imaginea să nu conţină nimic, iar mesajul să se afle în altă parte.

Preşedintele însuşi a oferit un răspuns vineri în cadrul interviului de la televiziunea B1 când, profitând de întrebarea legată de fotografie, a avut grijă să-l decredibilizeze complet pe fostul ministru de justiţie Cătălin Predoiu. Pornind de la pretextul fotografiei, preşedintele a lăsat să-i scape câteva amănunte compromiţătoare pentru caracterul actualului candidat la învestitura pentru alegerile prezidenţiale.

Ne amintim că prima variantă neoficială a guvernului Ponta după moţiunea de cenzură contra guvernului Ungureanu îi cuprindea şi pe doi membri ai cabinetului anterior, Leonard Orban şi Cătălin Predoiu. Dacă prezenţa pe lista favoriţilor a lui L. Orban nu mirase foarte tare pe nimeni, căci fostul comisar european reuşise cu adevărat să-şi conserve imaginea unui tehnocrat independent, cooptarea lui Predoiu păruse un transfer foarte ciudat, cu resorturi îndoielnice.

În ultimă instanţă, transferul nu s-a mai produs, dar acum preşedintele prezintă o versiune care îl pune pe cel mai longegiv ministru al Justiţiei într-o lumină cât se poate de proastă.

Ciudat este cel puţin un aspect, şi anume că îi reproşează lui Predoiu că nu l-a susţinut mereu pe Daniel Morar, cu toate că, de la acel episod care ţine de începuturi, el însuşi ca preşedinte i-a reînnoit mandatul de ministru în repetate rînduri. Mai mult decât atât, Cătălin Predoiu a asigurat interimatul conducerii guvernului, după căderea guvernului Boc în 2009 şi de asemenea a asigurat intermatul la Externe. Aşadar i s-a acordat mereu cea mai înaltă încredere.

Preşedintele a lăsat să se vadă cu această ocazie că nu este deloc indiferent la evoluţiile din sânul PDL. Fotografia pare să nu fi fost altceva decât pretextul care să-i permită preşedintelui să spună lucruri decisive pentru competiţia internă. „Omul ăsta, a spus preşedintele despre Cătălin Predoiu, să nu îndrăznească să-mi dea lecţii publice. Să candideze la preşedinţie, dar să nu mintă”. Aşadar, ce era de spus a fost spus, cu o vehemenţă distrugătoare.

În acest moment, singurul contracandidat cu oarecare suprafaţă politică al lui Predoiu este primarul Aradului, Gheorghe Falcă, care profită cu siguranţă de această neaşteptată, dar promptă intervenţie a preşedintelui. Într-un interviu acordat într-un mod ciudat agenţiei Agerpres, Gheorghe Falcă declară vineri că prioritatea sa este „unificarea forţelor de dreapta, care va produce de fapt candidatul la prezidenţiale”. „Fără unificarea în jurul valorilor tradiţionale de dreapta şi fără promovarea unui proiect de ţară, nu putem spera să fim convingători în viitoarele alegeri”, încheie primarul Aradului.

În principiu, el are dreptate, dar ceea ce este de remarcat aici este că propune deturnarea alegerilor din propriul partid. El candidează tocmai ca să permită regruparea forţelor prezidenţiale sub o unică umbrelă.

Şi totuşi o analiză mai atentă a imaginii nu este cu totul de prisos. În centrul de interes vizual apare Elena Udrea, aşezată în plină lumină, iar celalalte două persoanje (Traian Băsescu şi Emil Boc) par prin plasament să o pună încă o dată în valoare pe adevărata protagonistă. Este un mesaj sau doar o simplă regulă vizuală de compunere a imaginii fotografice? Sau poate o mică diversiune?

Vom vedea mai târziu, dar putem reţine deocamdată că preşedintele a căutat un context care să-i permită să prevină critici virulente uşor de anticipat. Democraţia, cu exigenţele ei constituţionale, se dovedeşte un lucru bun, căci provoacă cel puţin o rafinare a procedeelor.