1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

Revista Presei

O formulă bîntuie Germania

De 8 săptămîni încoace, o formulă bîntuie Germania: Hartz IV sau, cu alte cuvinte, reformarea pieţii muncii. Nici atăzi tema nu lipseşte din oferta de subiecte comentate în paginile ziarelor germane şi străine, deşi ea este abordată sub unghiul ceva mai special al viitoarelor modele de asigurări de sănătate sau al revoltei est - germanilor faţă de noile prevederi . Din acest motiv cancelarul Schröder este avertizat , nu de ministerul de externe cum se întîmplă îndeobşte ci de unul din prim miniştrii noilor landuri, să nu se deplaseze prea curînd din nou în fosta RDG. În schimb, sosirea lui Al Sistani aidoma unui deus ex machina de la Londra la Nadjaf, pare a îndeptăţi speranţele într-o pacificare a regiu

Peter Hartz, iniţiatorul actualului plan de reforme ce-i poartă numele

Peter Hartz, iniţiatorul actualului plan de reforme ce-i poartă numele

nii. Nu mai puţin legată de speranţe este şi o iminentă angajare a Europei, respectiv a Bundeswehrului, armata federală germană, în soluţionarea crizelor de pe continentul african. Acestea ar fi, în cîteva cuvinte, subiectele asupra cărora se opresc azi ceva mai intens, comentatorii de presă.

Spiritele în estul Germaniei sunt într-atît de încinse încît fac imposibilă orice dezbatere raţională în jurul pachetului de reforme Hartz IV, după cum o demonstrează şi ouăle lansate împotriva cancelarului Schröder de către cetăţenii revoltaţi şi dezamăgiţi. Numai că atacurile verbale sau chiar gesturile violente nu constituie o modalitate de reală defulare a frustrărilor şi nici nu înlătură şomajul în masă din noile landuri scrie SÄCHISCHE ZEITUNG din Dresda salutînd concomitent iniţiativa partidelor unionale, aflate în opoziţie, de a căuta soluţii la actualul conflict social. Un conflict care dă apă la moara populismului şi a partidelor radicale cum este PSD - succesor al comuniştilor est- germani notează PFORZHEIMER ZEITUNG, nu fără a atrage atenţia şi asupra unei noi scindări a Germaniei , prin chiar pătrunderea pe uşa din dos a acestei formaţiuni , pe scena politică. Pe scena est - germană însă, cancelarul Schröder rămîne în continuare un oaspete nedorit, revolta locuitorilor noilor landuri federale îndreptîndu-se în special împotriva social - democraţilor constată SCHWARZWÄLDER BOTE.

Şi ce-i de făcut? Cotidianul citat oferă o soluţie: guvernul Schröder este dator ca pe termen mijlociu să explice şi prezinte în aşa fel reformele încît ele să se bucure de acceptanţa populaţiei.

În momentul de faţă este importantă calmarea celor revoltaţi, încurajarea celor dezamăgiţi şi dezarmarea celor violenţi scrie azi FRANKFURTER RUNDSCHAU referindu-se de astă dată la rolul pe care l-ar putea juca aiatolahul Al Sistani în Irak unde autoritatea liderului religios va fi determinată şi de îndeplinirea misiunii sale. O misiune care, prin ricoşeu , demonstrează, actualului guvern de tranziţie şi cît de fragilă este puterea pe care o deţine notează FRÄNKISCHE TAG - ziar care apare la Bamberg. Felul în care se va soluţiona criza din Nadjaf va influenţa fundamental întreaga lume şiită crede MITTELDEUTSCHE ZEITUNG, făcînd o analogie între misiunea istorică a lui Ghandi, eliberatorul prin non - violenţă al Indiei de sub colonialismul britanic şi între ceea ce ar putea să însemne acum în Irak, cu consecinţe asemănătoare pentru americani, prezenţa şi influenţa lui Al Sistani. Oricum, actualul guvern irakian nu a trecut proba de foc la care a fost supus prin criza din Nadjaf observă ziarul elveţian BASLER ZEITUNG, o criză care dă serioasă bătaie de cap Casei Albe opinează de la Moscova ziarul KOMMERSANT, tocmai fiindcă al Sistani îşi revendică dar şi deţine o anume autoritate la nivelul întregului Irak. Europei în schimb îi mai dă bătaie de cap şi situaţia din Africa se poate citi în ediţia de azi a cotidianului SÜDDEUTSCHE ZEITUNG care invocă şi cel mai dramatic şi flagrant exemplu: bărcile pline de zeci de africani care ajung pe coastele bătrînului continent. Africa trebuie stabilizată politic la nevoie cu mijloace militare şi pentru a eradica pauperitatea endemică - recomandă marele ziar german nu fără a menţiona că în această misiune Germaniei îi revine un rol major. Aceasta mai ales după ce - aşa cum notează NEUES DEUTSCHLAND din Berlin - ministra germană a dezvoltării şi-a cerut scuze pentru genocidul din Namibia şi ministrul german al apărării s-a grăbit să asume în numele republicii federale o responsabilitate nu numai faţă de fosta colonie ci faţă de întreg continentul african. Iar de la Londra - referindu-se la situaţia din Darfur - FINANCIAL TIMES crede că, dat fiind antioccidentalismul care există în Sudan, cel mai bine ar fi ca Statele Unite şi Europa să dea o mînă de ajutor Uniunii Africane în eforturile ei de a aduce pacea pe continent.

  • Data 27.08.2004
  • Autoare/Autor Rodica Binder
  • Imprimaţi Imprimaţi pagina
  • Permalink http://p.dw.com/p/B182
  • Data 27.08.2004
  • Autoare/Autor Rodica Binder
  • Imprimaţi Imprimaţi pagina
  • Permalink http://p.dw.com/p/B182