1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

Revista Presei

O ecuaţie cu prea multe necunoscute

Cum era de aşteptat, summitul G20 de la Cannes şi surpriza pregătită europenilor de premierul elen Papandreou polarizează spiritele, fiind temele dominante al comentariilor publicate azi.

Blogschau 93 Fragezeichen

Fără panică sună recomandarea făcută de FRANKFURTER ALLGEMEINE ZEITUNG spiritelor prea înfierbîntate de caruselul summiturilor în jurul crizei, care se învîrte tot mai ameţitor. Temeinicia are prioritate în faţa grabei – continuă ziarul citat, recurgînd astfel la unul din preceptele de conduită ale cancelarei Angela Merkel, precept a cărui valabilitate nu trebuie să aibă un termen de expirare nici în democraţie, nici în justiţie şi nici în parlament .

Şi, venind vorba de democraţie, de unul din instrumentele ei plebiscitare, invocate de premierul elen, pare legitimă întrebarea formulată de TAGESSPIEGEL - cine se teme de poporul său? Ziarul berlinez aminteşte că Merkel şi Sarkozy s-au cam obişnuit să rezolve problemele în cerc restrîns şi uneori cu uşile închise. Or, conchide comentatorul, respingerea de către majoritatea europenilor a referendumului preconizat de Papandreou, aruncă o lumină tulbure asupra modului nostru de a concepe democraţia.

Felul în care au reacţionat pieţele şi politicienii europeni la propunerea premierului Papandreou dau de înţeles că ar fi primejdios să-i laşi pe cetăţeni să decidă, deduce cotidianul ceh HOSPODARSKE NOVINY şi continuă: să însemne aceasta oare că democraţia ar fi ceva primejdios şi dăunător? Dar atunci în baza cărei legitimităţi îşi exercită politicienii prerogativele? Iar dacă nu avem încredere în capacitatea cetăţenilor de a opta în cazul unui plebiscit pentru soluţia justă, de ce să admitem că în alegeri, cînd mult mai multe teme sunt supuse atenţiei, pot ei lua o decizie bună în favoarea unui partid , a unui program, a unui lider?

Să fie atunci soluţia plebiscitară una la care ar fi preferabil ca nimeni să nu recurgă? Interogaţia este una retorică, sugerată de BERLINER ZEITUNG cu referire la disputa de principiu, colaterală crizei, declanşată de ideea cam năstruşnică a lui Papandreou. Năstruşnică şi contraproductivă fiindcă este greu de înţeles de ce elenii ar avea motive să respingă ajutorul oferit de Uniunea Europeană spre a-i scoate din marasm mai ales că nici nu ştiu la ce întrebări vor trebui să răspundă în decembrie, cînd este preconizat referendumul.

Atena nu are voie să joace poker cu moneda euro, somează de la Madrid, cotidianul LA VANGUARDIA şi continuă: Europa nu are voie să-şi bată capul cu chestiuni de detaliu, cum, cînd şi cu ce rezultate se va desfăşura şi solda referendumul. Nu aceasta este problema. Europa este excedată deja de ţările care au primit destul ajutor deja, dar care continuă să joace poker şi să trişeze cu moneda comună euro.

Deocamdată, supărarea provocată de Papandreou colegilor săi europeni ca şi rezultatul incert al unui referendum despre care încă nu se ştie ce întrebări conţine, pune sub semnul întrebării chiar tranşa de ajutor destinată Greciei constată FRANKFURTER RUNDSCHAU.

Iar de la Paris, în ajunul summitului de la Cannes, LE FIGARO recomandă într-un ton imperativ, pe fundalul unei crize care a devenit permanentă: Soluţionaţi criza monedei Euro! Faceţi-vă ordine în propria ogradă.! Or, restul celor din G-20 care-i somează astfel pe europeni, ignoră că aceştia nu fac de luni de zile altceva decît să restabilească situaţia finanţelor şi să amelioreze performanţele lor economice. Şi o fac cu fermitate şi curaj - adaugă conciliant cotidianul francez.

Cît despre summitul de la Cannes el ar fi, în optica ziarului elveţian TAGES-ANZEIGER, un thriller cu final deschis.

Autor: Rodica Binder
Redactor: Medana Weident