1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

România

O dezbatere imposibil de evitat

Un aspect neremarcat este că pretinsele dezvăluiri ale preşedintelui Băsescu lovesc difuz nu doar în candidaţi, ci, surprinzător, şi în serviciile secrete însele.

Traian Băsescu a reuşit probabil ceea ce şi-a propus: să creeze confuzie şi să semene o suspiciune şi o anxietate generalizate. Disputele continuă într-o incoerenţă fără egal şi subiectul nu se limpezeşte, ci dimpotrivă se scufundă şi mai mult în confuzie. Ar putea totuşi un ofiţer acoperit să fie membru al parlamentului, magistrat, ministru sau preşedinte?

Practic, după cum vedem, ar putea. Dar nu s-ar cuveni, din motive pe care puţini se străduiesc să le explice. În primul rând, nu are sens să punem apriori la îndoială buna credinţă a ofiţerilor de informaţii. La fel ca oricare alţii, ei pot acţiona corect, cu inteligenţă şi devotament, sau, dimpotrivă ar putea fi corupţi, aşa cum au fost destule cazuri. Nu mai spunem că, în ciuda bunei credinţe, ei pot nutri idei greşite care le-ar putea afecta capacitatea de acţiune.

Dar principala problemă politică este că ofiţerul acoperit ar încălca separaţia puterilor. Serviciile secrete sunt instrumente ale puterii executive, or parlamentul este puterea legislativă, care printre atribuţiile sale o deţine şi pe aceea de a controla executivul. De aceea există comisii parlamentare de control pentru SRI şi SIE, alături, desigur, de toate celelalte instrumente de control a activităţii guvernului. Or, cum ar fi, bunăoară, ca un ofiţer SRI acoperit să facă parte din comisia de control a SRI? Evident controlul ar deveni fictiv şi legislativul nu şi-ar exercita puterea. Ar fi nu imoral, cum sugereaza unii, ci neconstituţional ca un ofiţer acoperit să fie membru al parlamentului. Un ofiţer infiltrat printre membrii legislativului ar putea fi deconspirat cu deplină acoperire legală, ba mai mult, ar putea prilejui, în cazul unui proces, o decizie favorabilă a Curţii Costituţionale. De asemenea, încălcarea separaţiei puterilor este cel puţin la fel de evidentă în cazul unui ofiţer infiltrat în magistratură. Şi în acest caz, Curtea Constituţională ar da acelaşi răspuns.

Ar putea fi însă un ofiţer acoperit membru al Guvernului? Aici lucrurile sunt mai complicate, pentru că guvernul este el însuşi o parte a executivului la fel ca preşedintele. Aici problema este de altă natură. Un ofiţer acoperit este, în virtutea însărcinării sale publice, superior ierarhic celor din servicii, iar ca urmare a apartenenţei sale la servicii este inferior ierarhic şefilor săi. Este limpede că asistăm la un conflict de autoritate, care face ca ofiţerul să nu-şi poată îndeplini funcţiunea sa de ministru. La fel stau lucrurile cu un preşedinte care devine şeful serviciilor secrete fiind totodată subordonatul unui ofiţer din serviciu. Este o aberaţie evidentă şi intolerabilă, care s-ar răsfrânge negativ nu doar asupra mandatului prezidenţial, ci şi asupra serviciilor, scufundate ele însele în confuzie. Ca şi cum un sergent s-ar putea dedubla şi ar fi simultan sergent şi general de brigadă. Problema nu este că agenţii nu ar fi patrioţi, ci că nu a fi liberi să acţioneze nici în calitate de agenţi, nici în cea de înalţi demnitari. E adevărat însă că, în virtutea regulii vechi după care „funcţia bate gradul”, un preşedinte agent secret ar deveni, de facto, şeful serviciilor.

Aşadar, problema are importanţa ei. Aşa cum bine s-a remarcat cu ironie, nici măcar preşedintele Băsescu nu este scutit de bănuiala că ar fi ofiţer acoperit.

În principiu însă situaţia aceasta, pe care civilii nu o pot combate eficient, este ostilă democraţiei liberale. Un ofiţer acoperit ca şef al statului va genera mai curând o ordine politică autoritară, bine camuflată, căci serviciile nu participă la dezbaterea liberă din societate, ci, dimpotrivă, caută să o limiteze, aşa cum s-a văzut, de exemplu, în cazul manifestărilor ecologiste. Problema nu este aceea a patriotismului, ci a libertăţilor.

Revenind însă la scandalul politic, e greu de spus ce urmăreşte în cele din urmă preşedintele. El a ajuns în orice caz la limita de sus a capacităţii sale de a produce fisuri, prin insinuări culpabilizatoare. Aşa cum am văzut, forţa tacticii sale stă în faptul că tema e legitimă, că preocuparea faţă de locul serviciilor secrete într-o ţară demcratică este cât se poate de serioasă. De altfel dezminţirile pe care şefii serviciilor s-au grăbit să le facă arată că problema e mai adâncă.