1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

Europa

O criză globală are nevoie de răspunsuri globale

Surprinzător, ţările UE reacţionează pe cont propriu în faţa crizei. De ani buni, la Bruxelles se tot repetă că forţa celor 27 rezidă tocmai în unitate. Dar, se vede că principiul este valabil numai în vremurile bune.

default

Scăderi la unison

Politicienii europeni sunt depăşiţi de evenimente. Principii valabile încă ieri sunt aruncate a doua zi peste bord pentru a se evita intrarea în colaps a propriului sistem bancar. Este vorba de o criză financiară globală, care ar avea nevoie de un răspuns dacă nu tot global, atunci măcar regional.

Cum să restabilească încrederea în rândul depunătorilor şi băncilor diversele planuri de salvare prezentate zilnic de-a valma de guvernele naţionale?

Un semnal unitar din partea UE ar fi fost mult mai folositor. Desigur, fiecare plan de salvare trebuie adaptat în funcţie de particularităţile fiecărei ţări fiindcă problemele diferă. S-ar fi putut însă măcar prezenta împreună cele 27 de planuri puse de acord. Acţiunile armonizate ale celor mai importante bănci emitente prezentate ieri ar putea sluji de exemplu.

Controversa dintre preşedintele Franţei, Nicolas Sarkozy şi cancelarul german, Angela Merkel, izbucnită pe marginea unui eventual fond european de salvare, este inutilă şi dăunătoare.

Şefa guvernului celui mai important contributor la bugetul Uniunii ar participa la un asemenea fond cu o cincime. Adică, dintr-un volum propus de 300 de miliarde, Germania ar acoperi 60 de miliarde. Angela Merkel, nu-şi poate însă permite atâta mărinimie într-o perioadă în care campania electorală bate la uşă. Ea nu vrea să ajungă în situaţia să explice de ce, cu banii contribuabililor germani sunt salvate bănci britanice sau belgiene.

Acuzaţiile preşedintelui francez, care a spus că fiecare se ocupă de mizeriile proprii, prejudiciază grav relaţiile bilaterale. Merkel şi Sarkozy ar trebui să se folosească de noua lor întâlnire, programată sâmbătă, pentru a îngropa securea războiului. Ei trebuie să facă acest efort pentru ca prezenta criză financiară să nu devină o catastrofă.

Presiunile la adresa germanilor, de a accepta o soluţie europeană, cresc. Surprinzător, şi premierul britanic Gordon Brown pledează acum în favoarea unor gigantice pachete europene de sprijin, după ce se vede nevoit să cumpere parţial băncile ţării sale.

Aceasta este o întorsătură dramatică, fiindcă în anii din urmă, Marea Britanie s-a opus oricăror regulamente europene, a respins toate solicitările de transparenţă fiind şi adversara intervenţiei statului pe pieţele financiare. De aici se poate vedea că britanicii se află cu spatele la zid.

În timp ce ţările mari ale Uniunii se ceartă, noii membri se plâng pe drept cuvânt. Încrederea în UE a scăzut de exemplu drastic în Cehia. Iniţiativa multor state de a garanta depunerile din bănci duce, din perspectiva celor mici, la o concurenţă neloaială. Capitalul este tot mereu direcţionat spre locurile care oferă garanţiile cele mai solide. Aşadar, fiecare luptă pentru sine, în dauna idealurilor comunitare.

Pe acest fundal, şefii de stat şi de guvern europeni nici nu mai trebuie să discute de spre viitorul Tratatului de la Lisabona, în cadrul reuniunii la vârf de săptămâna viitoare. Acordul, respins prin referendum de irlandezi, prevede stimularea cooperării între statele membre. Ce valoare are însă un atare acord, când nici prezentul management de criză nu funcţionează?

La sfârşitul acestei săptămâni, UE mai are totuşi o şansă: La Washington se vor reuni miniştrii de finanţe ai celor mai industrializate ţări. La masa tratativelor se vor afla reprezentanţii Franţei, Germaniei, Italiei şi Marii Britanii. Împreună cu americanii, canadienii şi japonezii, ei vor trebui să identifice o soluţie globală.