1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

GLOBAL

O copie a UE în Sud-estul Asiei?

Statele membre ale comunităţii ASEAN şi-au propus să proclame în cadrul reuniunii lor care va începe mâine în oraşul filipinez Cebu, o carta comună, care să permită consolidarea cooperării economice a statelor din Asia de Sud-est precum şi integrarea politică după modelul UE.

Simbolurile ASEAN şi UE

Simbolurile ASEAN şi UE

Adoptarea unei carta comune prevede semnarea unor acorduri pentru o mai strânsă cooperare politică. Aceasta include, de pildă, armonizarea statutului migranţilor pe piaţa muncii şi protejarea acestui statut pe teritoriul statelor ASEAN. O chestiune delicată, deoarece poziţiile celor zece state membre sunt foarte diferite, în funcţie, desigur, dacă pierd sau dacă primesc forţă de muncă din ţările vecine.

Purtătorul de cuvânt al secretariatului organizaţiei ASEAN, Victoriano Lecaros, explică: „Cert este că diversele state membre au adoptat diverse convenţii ale ONU pentru protecţia migranţilor pe piaţa muncii. Aşa că nu ne conformăm cu toţii aceloraşi convenţii. În cazul Insulelor Filipine pot spune că am semnat toate convenţiile corespunzătoare ale ONU, acest lucru nu este însă valabil şi pentru celelalte state ale organizaţiei ASEAN”.

Protecţia drepturilor omului

Anumite organizaţii nonguvernamentale din Asia de Sud-est, precum Comisia indoneziană pentru drepturile omului sau Think-Center-ul din Singapore, s-au pronunţat pentru introducerea unui mecanism de protecţie a drepturilor omului în cadrul ASEAN. Directorul centrului filipinez pentru drepturile omului, Carlo Medina, este însă de părere că nu toate statele în cauză sunt dispuse să coopereze în această privinţă.

„Drepturile omului joacă un rol tot mai important în declaraţiile oficiale ale ASEAN. Dar dacă e vorba de aplicarea lăudabilelor intenţii, multe state se arată în mod tradiţional reticente. Cred că trebuie să găsim o cale de compromis acceptabilă din punctul de vedere al tuturor statelor membre. Deocamdată însă nu există o bază comună pentru un mecanism de protecţie a drepturile omului. Dar toate statele ASEAN au acceptat înfiinţarea unei comisii pentru femei şi copii şi o comisie pentru migranţii pe piaţa muncii”.

Reticenţele statelor ASEAN

Până acum, majoritatea statelor membre ale ASEAN îşi justificau reticenţa la instaurarea unui mecanism pentru apărarea drepturilor omului prin faptul că pe teritoriul lor era garantat acest fapt prin convenţiile ONU. Apoi se respecta astfel principiul de a nu interveni în afacerile interne ale celorlalte state.

Pe măsură, însă, ce a sporit presiunea asupra statului Myanmar, care este de asemenea membru ASEAN, de a accelera procesul de democratizare, statele ASEAN s-au distanţat tot mai mult de principiul neimplicării în orânduirea celorlalte state.

  • Data 12.01.2007
  • Autoare/Autor Bernd Musch-Borowska
  • Imprimaţi Imprimaţi pagina
  • Permalink http://p.dw.com/p/B1GI
  • Data 12.01.2007
  • Autoare/Autor Bernd Musch-Borowska
  • Imprimaţi Imprimaţi pagina
  • Permalink http://p.dw.com/p/B1GI