O conversaţie despre valori

În România campaniile electorale devin triviale. De la minima conversaţie civilizată şi de la micul capital de inteligenţă politică care mai este investit uneori în dezbatera publică se alunecă abrupt în subiectul salariilor din sistemul public.

În SUA, de pildă, campaniile preliminare sunt cel mai adesea o dezbatere despre valori, despre temeiurile cele mai profunde ale societăţii, aşa cum sunt controversele legate de inegalitatea socială, natura familiei, avort, contracepţie şamd. Actuala campanie din cadrul Partidului Republican a fost şi continuă să fie în primul rând un prilej pentru a testa posibilitatea resuscitării unei veritabile gândiri conservatoare. Faptul că al doilea plasat în preferinţele republicanilor, Rick Santorum, continuă să ţină publicul cu sufletul la gură arată că oamenii cred că lupta se dă, în esenţă, pe mai departe pe planul credinţelor şi ideilor.

Însuşi subiectul asigurărilor de sănătate dobândeşte semnificaţie deplină în contextul unei concepţii mai largi despre societate şi al unei viziuni despre om. Cu siguranţă că şi campaniile americane sunt plină de retorisme goale, viclenii tactice, lovituri sub centură, dar oamenii continuă totuşi să discute în primul rând despre identitatea lor politică. A fi republican, conservator sau liberal înseamnă în primul rând o opţiune de viaţă şi nu un fel de a te asocia unei reţele de avantaje clientelare.

În Franţa, prinsă ea însăşi în focul unei campanii prezidenţiale, se găseşte timp şi dispoziţie pentru valori, aşa cum a fost bunăoară dezbaterea despre ierarhia civilizaţiilor provocată de ministrul de interne Claude Guéant. Miniştrii de interne discută nu doar despre infracţionalitate, ci şi despre stiluri de viaţă şi rădăcini culturale. Chiar dacă oponenţii din cadrul PS au fost de părere că dezbaterea despre valori a fost o diversiune menită să-i creeze un avantaj lui Nicolas Sarkozy, este totuşi remarcabil că s-au prins în joc, mobilizând toate argumentele posibile.

Toată lumea a sfârşit prin a admite că valorile sunt importante şi că o dezbatere chiar inoportună nu poate fi eludată sau lăsată pentru mai târziu. Dacă în economie o decizie poate fi amânată, în planul ideilor deciziile se iau întotdeauna “acum”. Candidatul PS, Francois Hollande, a suspendat decizia privitoare la tratatul fiscal, avertizând că doreşte o renegociere, dar intelectualii de stânga nu au amânat nicio zi să dea o replică ministrului care “îndrăznise” să reafirme superioritatea culturii occidentale.

Care sunt valorile care fac obiectul campaniei din România?

Oricât ar fi de apăsătoare problema salariilor mici, a preţurilor tot mai mari la benzină şi gaze naturale sau a locurilor de muncă, oamenii ar trebui să se reunească sau să se separe şi după criterii mai stabile şi, în ciuda aparenţelor, mai concrete. Este oare societatea românească atât de suferindă încât nu mai vede nimic dincolo de planul elementar al vieţii, dincolo de minima supravieţuire?

Este adevărat că o persoană din România cheltuieşte pe alimente, prin raportare la veniturile sale, de două ori şi jumătate mai mult decât media europeană, ceea ce explică în bună măsură preponderenţa temelor legate de venituri şi de salarii. Dar nu este o explicaţie suficientă. În orice context suferinţa imediată poate fi pusă între paranteze măcar o clipă, pentru a discuta şi despre temeiurile însele ale vieţii sau despre ceea ce îi uneşte sau îi separă mai durabil pe oameni.

Este nevoie însă cel puţin de un consens tacit al actorilor politici importanţi pentru ca discuţia să decoleze în planul valorilor. În 2008 a fost un dezastru. Niciodată nu a fost în România o campanie electorală mai unilaterală, mai uniformă, mai trivială decât atunci. Toţi au vorbit despre un singur lucru, convinşi că este şi singurul subiect care îi interesează pe oameni: salariile. Şi “stânga” şi “dreapta” şi “centrul” au promis la unison salarii mai mari în sistemul public, anulând orice diferenţiere politică.

Anul acesta ar fi existat premisele ca lucrurile acestea să nu se mai repete. Ceea ce a reuşit administraţia cu siguranţă a fost ca, prin discursul încăpăţânat axat pe prudenţă şi responsabilitate, să intimideze opoziţia şi să-i reorienteze preocupările. USL a avut o conduită remarcabilă, refuzând să împingă protestele din ianuarie pe panta revendicărilor salariale şi căutând să ridice dezbaterea la nivelul proiectelor pe termen lung.

Era un început promiţător. Dar după anunţul preşedintelui, salariile au revenit în prim-plan, ocupând iarăşi centrul discuţiei. Totul s-a întors în mlaştina iniţială. Preşedintele, care se află la al doilea mandat şi doreşte se pare să rămână în istorie prin ceva semnificativ, ar fi avut acum prilejul nimerit să lanseze campania pe alte direcţii. Nu a făcut-o, ratând de fapt ceea ce-şi doreşte mai mult: să lase la sfârşit măcar o imagine pozitivă.

Autor: Horaţiu Pepine
Redactor: Ovidiu Suciu