1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

România

O convergenţă surprinzătoare: euro în 2019

Guvernul a anunţat intenţia sa de a pregăti România pentru adoptarea monedei comune la 1 ianuarie 2019.

Potrivit unui comunicat oficial al Ministerului Finanţelor Publice ”ministrul Liviu Voinea a anunţat că, pe baza progreselor realizate în privinţa convergenţei reale şi nominale, a evoluţiei reformelor structurale şi a perspectivelor solide de creştere economică, Guvernul României a stabilit 1 ianuarie 2019 ca dată ţintă pentru aderarea României la zona euro”. Comunicatul reţine şi faptul că ”anunţul a fost primit pozitiv de participanţii la reuniunea Ecofin”.

În România situaţia este relativ bună. Anul trecut economia românească a cunoscut o creştere care a depăşit toate previziunile ajungând la 3,5%, anul acesta ar putea atinge 2,5%, iar anul viitor 2,6%. Aceste estimări aparţin Comisiei Europene, care a anunţat deunăzi că şi-a îmbunătăţit previziunile pentru România luând în calcul creşterea cererii interne şi impulsul pe care îl vor primi investiţiile, sprijinite de o mai bună absorbţie a fondurilor UE şi de avansul proiectelor din infrastructură. (European Economic Forecast, Spring 2014). Intenţia Guvernului se bazează aşadar pe date reale.

În orice caz acest anunţ este un eveniment politic care nu ar trebui subestimat. Chiar dacă obiectivul nu va fi realizat el presupune angajamente guvernamentale ferme încă de pe acum şi până în 2016, când îşi va încheia mandatul. Anunţul ministrului Voinea, cu atât mai serios cu cât a fost făcut într-un cadru extern, surprinde oarecum, deoarece în ţară tot mai multe persoane avizate exprimau un scepticism crescut faţă de oportunitatea unui avans rapid către moneda comună. La începutul acestui an, guvernatorul Mugur Isărescu, cu ocazia primirii unei înalte distincţii academice a rostit un discurs în care, fără să exprime direct o opinie personală, sugera că nu ar fi realistă din punct de vedere social adoptarea monedei comune mai devreme de 10 ani de aici înainte. Pentru acest lucru ar fi nevoie de un avans al creşterii economice de cel puţin 2% pe an, ceea ce ar fi deja o performanţă extrem de mare. Anul trecut în condiţiile prăbuşirii zonei euro, România cu ajutorul unui an agricol excepţional a reuşit un avans de peste 2%, dar odată cu reluarea creşterii în eurozonă, avantajul comparativ se diminuează. Acest calcul pleacă de la premisa că ar fi un şoc prea mare adoptarea monedei euro mai înainte ca nivelul de trai din România să atingă măcar 60% din media UE. Este evident o perspectivă politică care poate fi discutată şi care de fapt ar trebui să reprezinte miezul dezbaterii politice actuale.

Guvernatorul BNR a revenit deunăzi asupra acestui subiect afirmând că va susţine orice obiectiv cât ar fi el de ambiţios, dar a sugerat că ar fi totuşi imprudent ca România să lanseze promisiuni internaţionale mai înainte ca în ţară să existe un consens foarte solid. El a evocat anul 2000 cînd era prim-ministrul României şi când a avansat la Bruxelles obiectivul aderării la UE în 2007 abia după ce obţinuse consensul deplin al tuturor partidelor politice, al sindicatelor, patronatelor şi nu în ultimul rând al cultelor religioase. În pofida scepticismului major care domnea la Bruxelles, România, cu toate problemele cunoscute, a reuşit să atingă acel obiectiv.

Consensul naţional a fost într-adevăr un aspect important, căci după 2000 la guvernare urma să vină opoziţia care a asumat însă toate înţelegerile încheiate de guvernul anterior. Or, astăzi lipsa consensului este tot mai evidentă. PNL de exemplu a rupt tăcerea aşa-zicând şi a propus un program politic care amână adoptarea euro pentru un viitor neprecizat. În Manifestul PNL pentru alegerile europene se propune modificarea pactului de stabilitate şi iniţierea unor consultări cu ţările non-euro pentru stabilirea unei atitudini comune în cadrul UE. În linii mari liberalii susţin că un ritm prea alert al programului de convergenţă nominală ar dăuna convergenţei reale.

Iată aşadar o convergenţă nouă şi neaşteptată între PSD şi PMP. În ciuda opoziţiei sălbatice din ultimile zile şi a limbajului complet nestăpânit, se pare că în subiectele strategice există o mai mare apropiere între PSD şi platforma Traian Băsescu decât între PSD şi PNL (foştii parteneri) sau între PNL şi PMP, (aşa zisele partide de dreapta). Până mai ieri credeam că PSD împărtăşeşte scepticismul liberalilor faţă de moneda comună, dar anuţul ministrului Liviu Voinea schimbă complet perspectiva.

Această convergenţă strategică va continua probabil să producă în politica internă efecte paradoxale.