1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

GLOBAL

O confuzie pioasă

Să nu ne lăsăm înșelați de aparențe. Între politica migraționistă a cancelarei Merkel și viziunea paradiziacă a Papei Francisc nu sunt multe puncte de contact. Amândoi au profitat de confuzie ca să-și promoveze mesajul.

Angela Merkel și Papa Francisc, la Vatican

Angela Merkel și Papa Francisc, la Vatican

În cadrul unei ceremonii organizate vineri la Vatican, Papei Franscisc i s-a decernat premiul Carol cel Mare, o distincție oferită anual de orașul Aachen pentru merite în unificarea europeană. La ceremonie au participat liderii Uniunii Europene, Jean-Claude Juncker, Donald Tusk și Martin Schulz, dar și cancelara Germaniei, Angela Merkel sau regele Spaniei, Felipe al VI-lea și, bineînțeles, premierul Italiei, Matteo Renzi, care fusese cu o zi înainte amfitrionul unei reuniuni restrânse pe tema migrației.

Prezentarea invitaților a ținut seama, într-o manieră căutată, de ”ierarhia europeană”, primii anunțați fiind președinții instituțiilor europene numiți mai sus, după care, într-o ordine dictată de politețe, președinta Lituaniei, Dalia Grybauskaitė, cancelara Angela Merkel și, în fine, premierul gazdă, Matteo Renzi. Dar, ca întotdeauna, pe lângă protocolul formal, funcționează cel informal, căci Angela Merkel și-a făcut intrarea mult după ce toată lumea își ocupase locurile, cu o întârziere regizată, menită să-i pună în lumină, în fața tuturor, adevăratul rang în contextul evenimentului.

De altfel, ca să înțelegem mai bine natura situației, premiul Carol cel Mare a părut să fie în primul rând o afacere germană, căci în afara premierului Renzi, gazdă inevitabilă câtă vreme decernarea a fost mutată la Vatican, niciun alt lider politic european nu a participat la ceremonie. Franța, de exemplu, a delegat-o pe Najat Vallaud-Belkacem, ministrul Educației, care se plasează la extrema anticatolică a spectrului politic și care, după președintele Francois Hollande, este cea mai puțin respectuoasă față de ideea de tradiție creștină.

Împactul acestui premiu a fost așadar mult diminuat, căci întreaga Europă ar fi trebuit să fie de față pentru a da inițiativei întreaga greutate pe care a dorit-o. Papa Francisc a făcut numeroase apeluri la generozitate în favoarea emigranților și a părut să fie aliatul cel mai de preț al cancelarei Angela Merkel, cu atât mai mult cu cât opoziția antimigrație a venit cu precădere din partea cercurilor politice conservatoare din întreaga Europă și din Germania, unde creștin-socialii bavarezi au făcut o disidență, mai mult sau mai puțin discretă, în sânul majorității guvernamentale.

În fine, nu putem măsura cu adevărat efectele acestui premiu, dar putem spune de pe acum că am asistat la o confuzie de semnificații întreținută cu mare grijă și nu doar de cercurile politice germane, ci și de Vatican. Fiecare a contribuit la confuzie cu zel și cu bună știință, căutând să câștige puncte pe seama celeilalte.

Dar discursul cel mai încărcat de ambiguități a fost cu siguranță discursul Papei Francisc, căci de-a lungul întregului text, foarte lung, a făcut o singură trimitere la Evanghelie, în rest împrumutând cu tot dinadinsul lexicul up-to-date al politicii laice. A vorbit de evitarea ”excluziunii”, de ”integrare”, ”multiculturalism”, de ”politica dialogului”, a condamnat șomajul tinerilor, a citat din Elie Wiesel, Robert Schumann sau Konrad Adenauer. În afară de final, aproape nimic nu a amintit de tradiția religioasă pe care Papa o reprezintă în afara ”liniilor de fugă” nevăzute care au făcut ca totul să conveargă către un punct nerostit.

Pare să fie adevărat însă și faptul că Papa cultivă idei social-politice mai puțin conservatoare și care ar putea fi asimilate unui soi de socialism-creștin, că el crede într-o ”sănătoasă și omenească utopie” capabilă să guverneze afacerile pământești ale omului. Aceste înclinații l-au ajutat să manipuleze cu mare agerime și naturalețe limbajul politicii laice și să poată integra cu ușurință într-o ambianță creștină, extrem de discretă, problema refugiaților, a șomajului tinerilor, a diversității culturale etc.

Totuși citatele sale și modul în care a legat ansamblul a rămas fidel unei perspective pe care majoritatea celor de față la solemnitate nu ar asuma-o cu adevărat. De exemplu, a citat pe Elie Wiesel, care spunea că lumea ”are nevoie de o transfuzie de memorie”, utilizând citatul într-un chip personal. Memoria trimite la mesajul fondator al celor care au gândit Uniunea Europeană, dar și la Tradiție într-un sens mai larg.

Papa a vorbit de un nou umanism european, bazat pe trei capacități: de integrare; de dialog; de generare. Toate acestea ar fi menite să creeze o societate în care săracii și bogații, europenii indigeni și emigranții și-ar găsi locul și posibilitatea de a trăi în deplină demnitate, grație unei ”convivialități senine”, în cadrul unei ”identități dinamice și multiculturale”. Dar, în același timp, Papa a criticat soluțiile politice grăbite, prezenteiste, consumismul lumii de astăzi, ridicând, ușor-ușor, cortina de pe sensul ascuns al acestui mesaj, care vizează o solidaritate umană pusă sub semnul Creatorului. În realitate, puțini din cei prezenți ar asuma aceste idei până la capăt, în ciuda reverențelor făcute la despărțire, iar zâmbetul ușor pieziș al Federicăi Mogherini ne-ar putea ajuta să înțelegem. De fapt Papei Francisc i s-a oferit ocazia de a dezvolta filosofia sa socială universalistă, care, dacă dăm cu grijă la o parte lexicul politic post-modern, propune o viziune paradiziacă sau ”utopia ultimă a omului” de care a vorbit chiar la final.

Să nu ne lăsăm înșelați de aparențe. Între politica globalistă a cancelarului Angela Merkel și universalismul paradiziac al Papei Francisc nu sunt multe puncte de contact. Dar amândoi au profitat de confuzie ca să-și promoveze mai bine mesajul.

Vă mai recomandăm