1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

O catastrofă care depăşeşte cele mai pesimiste previziuni

Rodica Binder29 decembrie 2004

La trei zile după catastrofa abătută asupra Asiei de Sud est, dimensiunile dezastrului depăşesc cu mult şi cele mai pesimiste prognoze. Numărul morţilor creşte cu fiecare oră şi primejdia izbucnirii unor molime a devenit atotprezentă. Organizaţiile de ajutor din întreaga lume se mobilizează, primele transporturi de medicamente spre zonele sinistrate au ajuns la destinaţie, guvernul federal a organizat un comandament de criză , cancelarul federal Gerhard Schroder şi-a întrerupt vacanţa, ministrul federal de externe Joschka Fischer şi-a exprimat profunda îngrijorare faţă de soarta tuturor celor loviţi de cataclism şi de ipoteza ca numărul turiştilor germani morţi sau dispăruţi să se ridice la cîteva sute,

https://p.dw.com/p/B1Zp
Imagine: AP

cifră din nefericire confirmată între timp.

In numai cîteva minute apele Oceanului Indian au transformat ţinuturi paradisiace într-o hecatombă.Nici corespondenţii agenţiilor internaţionale de presă în relatările lor de la faţa locului nu pot estima dimensiunile apocaliptice ale dezastrului provocat de ucigaşul "tsunami". Dar un alt cataclism se anunţă deja , în reigunile nepregătite să facă faţă în general unor catastrofe naturale aşa zis obişnuite - necum uneia de felul urmărilor seismului a cărui magnitutdine - nouă pe scala Richter - a deplasat , fie şi minim, axa Pămîntului, după cum afirmă specialiştii.

Această a doua primejdie care ar putea provoca tot atîtea victime cîte a produs valul ucigaş - o reprezintă molimele şi epidemiile care ar putea izbucni în fiecare moment - după cum opinează cu temere experţii Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii. Imperativul major al momentului este de aceea aprovizionarea supravieţuitorilor cu apă potabilă. Logistica unei astfel de acţiuni este o piatră de încercare pentru eficienţa organizaţiilor mondiale de ajutor - căci afectate de cataclism sunt zece state care au pierdut pînă la ora actuală cel puţin 60 de mii de locuitori ucişi de apele oceanului dezlănţuit.

Dar şi restul ţărilor lumii îşi deplîng morţii în regiunile care treceau pînă duminică 26 decembrie, drept paradisuri turistice.

Ministrul german de externe Joschka Fischer declara plin de îngrijorare referindu-se la turiştii germani din regiune că " numărul celor dispăruţi este de ordinul cîtorva sute ".

Temerea exprimată deunăzi a devenit între timp o tragică certitudine. In Thailanda în localitatea Khao Lak valul devastator a distrus complet un hotel din reţeaua Sofitel, locuit de numeroşi turişti germani.Potrivit administraţiei, cel puţin 280 de turişti trec drept dispăruţi.Un diplomat german a survolat în helicopter locul catastrofei ; relatările acestuia stîrnesc de asemenea maxima îngrijorare, pe care de altfel Joschka Fischer a şi exprimat-o, "există motive să ne temem de ce este mai rău.Insă este peste puterile noastre acum şi dincolo de capacitatea autorităţilor tailandeze să putem furniza în momentul de faţă informaţii confirmate pe deplin. Continuăm să sperăm că totuşi un număr de turişti au reuşit să se salveze fugind în interiorul ţării. Trebuie însă să acceptăm şi premiza că nu toţi au reuşit să se salveze. "

Guvernul federal a trimis specialişti ai oficiului federal de criminalistică în regiunile sinistrate pentru a identifica victimele.Un avion lazaret de tip Airbus a decolat deja ieri spre Phuket şi tot ieri două avioane avînd la bord funcţionari diplomatici, medici, echipament militar şi medicamente şi-au luat zborul spre Thailanda.O echipă a serviciului tehnic în caz de catastrofe face de asemenea parte din echipaj. Ajutorul direct acordat de republica federală a fost majorat cu cîteva milioane. Comandamentul de criză îşi concertează activitatea cu programele de ajutor ale Uniunii Europene.Joschka Fischer a cerut germanilor să doneze în folosul sinistraţilor sumele pe care deobicei le alocau de Revelion, petardelor şi focurilor de artificii.Oricum , sărbătoarea Anului Nou va fi umbrită de catastrofa din Asia de sud Est - ale cărei proporţii inimaginabile ne vor solicita compasiunea, atenţia şi solidaritatea şi în zilele următoare.