O carte eveniment: Atemschaukel - noul roman al Hertei Müller

Purtînd pe cît de sugestivul în germană, pe atît de greu traductibilul titlu Atemschaukel, cel mai proaspăt roman al Hertei Müller, „o operă de artă ieşită din comun, cu o documentaţie atît de neobişnuită încît cu greu scrierea îşi află un egal şi poate fi categorisită” - consideră scriitoarea Ruth Klüger în cronica publicată în suplimentul literar al ziarului DIE WELT- a avut o gestaţie mai îndelungată şi mai dramatică decît restul cărţilor atît de talentatei şi singularei autoare.

În foarte scurta postfaţă a cărţii, Herta Müller face cîteva trimiteri precise la un sistem real, istoric, de referinţă al „naraţiunii”.

În anul 1945, generalul sovietic Vinogradov solicita guvernului României, în numele lui Stalin, deportarea tuturor germanilor din România pentru a reconstrui Uniunea Sovietică, distrusă de război-ceea ce însemna toţi bărbaţii şi toate femeile avînd vîrsta între 17 şi 45 de ani. După această lapidară referinţă, scriitoarea adaugă: şi mama mea a fost 5 ani în lagărul de muncă. Experienţa concentraţionară a etnicilor germani din România a fost ocultată, a fost un tabu după revenirea acestora la casele lor. Doar în familie sau în cercurile părtaşilor la suferinţă se vorbea despre sinistrul capitol.

Aceste „dialoguri pe ascuns” i-au însoţit copilăria - notează autoarea în postfaţa romanului, menţionînd că în 2001 a început să înregistreze convoririle purtate cu foştii deportaţi din satul ei natal.

Herta Müller mai ştia că şi Oskar Pastior, laureat postum al Premiului Büchner, cea mai prestigioasă distincţie literară germană (poetul a decedat în preziua decernării premiului) fusese deportat şi că dorea să scrie despre acest episod. Întîlnirile repetate ale Hertei Müller cu Oskar Pastior au nutrit dorinţa de a scrie împreună această carte.

Moartea l-a răpit în 2006 pe Oskar Pastior, lăsînd-o pe Herta Müller „împietrită”, dar în posesia a patru caiete de însemnări ale poetului şi a cîtorva fragmente ”experimentale” de text. A trebuit să mai treacă o vreme pentru ca autoarea să-şi poată lua „rămas bun de la formula unui text redactat la persoana întîi plural”, pentru a scrie de una singură, romanul. În paranteză fie spus, revista germană DIE HOREN publicase cîteva fragmente din textul scris „la două mîini” de autoare şi de regretatul Oskar Pastior. Ceva mai recent, în ediţia română a revistei LETTRE INTERNATIONALE cititorii au avut parte, în traducerea lui Alexandru Şahighian, de fragmente ale romanului recent apărut la editura HANSER. Cert este că fără însemnările zilnice făcute de Oskar Pastior în lagărul de muncă forţată - acest roman nu ar fi existat, mărturiseşte Herta Müller la finele postfeţei.

Interferenţa realelor experienţe limită cu liniile de forţă ale imaginarului şi creativităţii lingvistice, pe fundalul unei sensibilităţi incandescente, conferă fiecărei scrieri a Hertei Müller şi statutul unei revelaţii.

Deloc întîmplător, Ruth Klüger, o supravieţuitoare a Holocaustului, crede că acest roman „scoate din uitare” o altă experienţă concentraţionară - viaţa de zi cu zi a etnicilor germani din România, deportaţi în lagărele sovietice de muncă - spre a o prezenta unui public pentru care noţiunea ţinuturilor din răsăritul Europei locuite de germani odinioară, este un „termen necunoscut.”

Dar, „indiferent cît de mult sau de puţin familiarizaţi am fi cu istoria deportării şi a vieţii de zi cu zi în lagărele de concentrare", scrie Ruth Krüger în finalul cronicii sale, Atemschaukel - romanul Hertei Müller, cu un atît de poetic titlu, este o carte care „ne cere din nou să reflectăm la suferinţele la care oamenii îşi pot supune semenii, într-o despoţie gratuită, lipsită de explicaţii”. Rămîn în urmă doar „imaginile trecutului, îndurerarea pricinuită de caracterul ireparabil al celor întîmplate.”

Autor: Rodica Binder
Redactor: Robert Schwartz