1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

FOCUS

O campanie marcată de ”populism”

O temă centrală în dezbaterea politică românească este, ca peste tot astăzi în lume, ”populismul”. Ce este el? O patologie care trebuie tratată sau mai mult decât atât?

Campania electorală a început oficial astăzi, dar ea și-a consumat, probabil, partea cea mai consistentă în lunile anterioare, atunci când s-au votat majorările de salarii și legile privitoare la creditele bancare. Analiștii liberali nu au ezitat să definească conduita ambelor partide mari ca fiind ”populistă”. Iată ce scria, deunăzi, Lucian Croitoru, consilier al guvernatorului BNR și fost candidat la funcția de prim-ministru: ”Spre deosebire de alte țări, unde accentul populismului este pus pe naționalism sau pe migrație, în România, populismul este concentrat pe teme economice și este promovat în mod egal de marile partide. Pe de o parte, sunt recentele inițiative privind creșterea salariilor și a unor cheltuieli sociale, dar și unele reduceri de impozite, toate în dezacord cu cerința de a menține dezechilibrele în limite sustenabile. Pe de altă parte, sunt atacurile defăimătoare asupra sistemului bancar și asupra BNR, legea dării în plată și legea conversiei creditelor la cursuri istorice”. (Hotnews, 8 noiembrie)

Neîndoielnic, ”populismul” este și pentru Lucian Croitoru ceva rău, căci, spune el: ”Există, în mod justificat, temerea că aceste măsuri populiste, odată adoptate, ne vor exploda în față chiar în 2017”.

În continuare, economistul de la Banca Națională face o analiză a ipocriziei partidelor care, în ciuda aspectului moral respingător, ar avea totuși meritul că ar salva echilibrele bugetare. Cu alte cuvinte, partidele una spun și alta fac, adoptând, odată ajunse la guvernare, o conduită mult mai precaută până la următorul rând de alegeri, când se vor lăsa din nou în voia pulsiunilor ”populiste”, căutând ”să câștige simpatia populară”.

Numai că analistul lasă tema populismului la jumătatea drumului, ocupându-se de critica morală a partidelor, care nici nu ar fi cu adevărat populiste, chiar dacă dau impresia că sunt. Un populist adevărat, observa cu perspicacitate altcineva, este exact acela care face ce spune și tocmai de aceea ar fi el periculos. Bunăoară, premierul Ungariei, Viktor Orban, ar fi un populist adevărat, în timp ce politicienii români ar fi simpli demagogi, ceea ce nici nu ar fi atât de rău pe cât pare.

Dar întrebarea la care trebuie să răspundă cei care denunță ”populismul” este de ce ”câștigarea simpatiei populare” este ceva greșit? Cum se explică faptul că simpatia populară, care pare să fie,  prin însăși natura sa, reazemul unei politici democratice, a ajuns să însemne ceva negativ ? În Europa de astăzi a căuta, în diferite chipuri, să câștigi simpatia populară a devenit o acţiune politică vinovată  și, paradoxal, cea mai recomandabilă conduită ar fi, dimpotrivă, să devii ”impopular”, așa cum se străduiesc cu mult succes promotorii politicii de austeritate.

Ni se va răspunde că nu atât simpatia populară e în discuție, ci faptul că preferințele celor mulți sunt dictate de ignoranță și că este bine ca cei care dețin cunoașterea să fie investiți cu putere, chiar împotriva voinței populare. Atâta doar că binele pe care îl urmăresc cei care ”știu” și-a pierdut înțelesul democratic, căci nu mai are în vedere prosperitatea celor mai mulți, ci doar administrarea unei lumi amenințate de tot mai multe catastrofe. A devenit tot mai evident pe măsură ce trece timpul (noi cei din Est avem deja perspectiva unui sfert de secol) că prosperitatea generală promisă și micșorarea inegalităților se îndepărtează și că cei care ”știu” se străduiesc doar să țină mecanismele în funcțiune, sperând într-un reviriment viitor. Are cineva curajul să justifice inegalitatea socială ca o stare de bine sau o condiție a unor evoluții pozitive? Evident că nu, cu excepția vechilor discursuri religioase aruncate la coș, inclusiv de către marile autorități teologice, așa cum vedem că se petrece la Vatican.

Ceea ce nu îndrăznesc să spună criticii ”populismului” sau nu sunt capabili să accepte în propria lor conștiință este că prosperitatea generală promisă a devenit tot mai mult o simplă ficțiune mobilizatoare, sau una anesteziantă, după caz, dar a cărei putere de vrajă s-a epuizat. Așa cum spunea cineva, Brexit-ul și victoria lui Trump semnifică ”sfârșitul globalizării fericite”.

Iar una din consecințe ar putea fi că populismul, demonizat de liberali pentru că pune frână globalizării și detestat de stânga marxistă pentru că-i răpește baza socială, iese din ghetoul în care a fost izolat, tinzând să devină, încetul cu încetul, o politică respectabilă.

Autor: Horațiu Pepine, DW-Bucureşti