1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

România

O asociere descalificantă

Potrivit propriilor declaraţii, Gheorghe Becali, actualmente parlamentar european ales pe listele PRM, ar urma să candideze sub semnul USL într-un colegiu din Bucureşti

Gigi Becali

Gigi Becali

USL repetă greşelile pe care le făcea mai demult PDL. Cu 4 ani în urmă, democrat-liberalii, aflaţi într-o bună poziţie în clasamentul popularităţii, intenţionau să-l propună printre alţii şi pe cunoscutul om de fotbal, Mitică Dragomir, şi făceau înţelegeri secrete cu C.V. Tudor la Senat.

Dar, cel puţin au renunţat la o parte a intenţiilor lor în urma unor reacţii critice virulente. A fost remarcabilă atitudinea lui Cătălin Avramescu, actualmente ambasador la Helsinki, care, deşi avea şanse foarte mari, a refuzat să mai candideze în semn de protest faţă de deriva electoralistă a partidului său.

Astăzi USL e pe punctul de a face o greşeală şi mai mare, acceptând candidatura lui Gigi Becali în colegiul 24 din Bucureşti (Drumul Taberei-Ghencea). Este o eroare mai gravă, deoarece Gheorghe Becali are o faimă mai proastă şi mai greu remediabilă. Pare oarecum paradoxal, dar mai primejdios nu ar fi naţionalismul său, cât neadecvarea sa. Gheorghe Becali evoluează cu aplomb într-un plan subcultural, în care orice idee politică se destramă instantaneu, devenind rizibilă şi din care nu pot răzbate decât stridenţe greu de calificat. Or, dacă greşeala poate fi reparată, aşa cum am văzut de multe ori în politică, neadecvarea este pur şi simplu intratabilă.

În ultimii 4 ani, PNG, partidul condus de Gigi Becali, a fost aliatul PDL în cadrul Consiliului general al Capitalei şi există suspiciuni că în 2009 ar fi fost ajutat în mod discret să candideze pentru Parlamentul European. Asocierea PDL cu Gigi Becali a fost totuşi limitată, fiind practic invizibilă. Astăzi însă, Gheorghe Becali anunţă că are o înţelegere cu PNL de a candida pe listele USL într-un colegiu din Sectorul 6. Aflat la un post de televiziune, fostul premier, Călin Popescu Tăriceanu, a dezaprobat această neaşteptată asociere, dar conducerea alianţei nu a adus nicio dezminţire. Moliciunea reacţiilor şi tăcerea liderilor pare să confirme că Gigi Becali are cu adevărat o înţelegere cu conducerea USL.

Este greu de înţeles de ce USL recurge la soluţii electoraliste facile, tocmai în Bucureşti, unde pare să aibă victoria asigurată. Se bănuieşte că Gheorghe Becali va dona mulţi bani în schimbul colegiului oferit, dar pierderile morale(politice) vor fi mai mari decât beneficiile materiale. USL va fi nevoită de acum încolo să dea mereu explicaţii şi, pentru că nu există explicaţii acceptabile, se va încurca în răspunsuri, provocând alte întrebări şi noi solicitări de explicaţii. Şi chiar dacă Gigi Becali nu va juca niciun rol politic, aşa cum este de presupus, prezenţa sa, greu de disimulat pe băncile viitoarei majorităţi, va părea emblematică şi definitorie.

În esenţă, dincolo de oportunismul facil, asocierea cu Gigi Becali trădează o lipsă de exigenţă şi de gust, care riscă să descalifice alianţa chiar şi în ochii susţinătorilor săi.