1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

Europa

O şansă ratată

Premierul Ungariei, Victor Orban, a prezentat în plenul Parlamentul European de la Strasbourg programul preşedinţiei ungare, prin rotaţie, a Uniunii Europene.

Prmierul Victor Orban alături de preşedintele Parlamentului European Jerzy Buzek

Prmierul Victor Orban alături de preşedintele Parlamentului European Jerzy Buzek

Toţi critică reglementările privind mijloacele de informare din Ungaria - Organizaţia pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE), Comisia Europeană şi chiar şefii de guverne conservatori, colegi de doctrină cu Victor Orban.

Este evident că prin controversata lege, premierul ungar a depăşit cu mult limitele.

Dezbaterea din Parlamentul European s-a concentrat numai pe noile restricţii afectându-i pe ziarişti, în vreme ce planurile Ungariei, poate bine intenţionate, de conducere a destinelor europene în următoarele şase luni, au trecut aproape neobservate.

Orban, atacat uneori extrem de dur, ar fi putut folosi şansa de a anunţa modificarea legii maghiare a presei. Astfel i-ar fi domolit pe critici şi s-ar fi prezentat ca un bun european.

Legea presei din Ungaria - o chestiune "naţională"

Jean-Paul Besset, parlamentar european care a protestat în timpul discursului lui Victor Orban, de la Strassburg

Jean-Paul Besset, parlamentar european care a protestat în timpul discursului lui Victor Orban, de la Strassburg

Premierul a preferat însă să califice reglementările ca fiind o chestiune naţională şi să susţină că ar fi fost greşit înţeles. "Europa puternică", deviză sub care Ungaria a preluat preşedinţia europeană, nu se poate manifesta în aceste condiţii. Orban pledează pentru ieşirea din oboseala cronică a Uniunii prin stabilirea unei date concrete de aderare a Croaţiei la spaţiul comunitar. O dată care ar putea fi decisă, deşi Orban ar trebui să realizeze că aderarea nu ar fi posibilă în cazul în care Croaţia ar avea o lege a presei similară cu cea din Ungaria.

Iată o greşeală de construcţie a Comunităţii Europene: deşi are o mare influenţă asupra statelor candidate, Bruxellesul nu poate face prea multe atunci când un stat membru se abate de la reglementările politice unionale. Premierul Ungariei a declarat că nu este vanitos şi că legea în cauză nu este o chestiune de prestigiu. Cei care se simt lezaţi de prevederile decise de Budapesta ar trebui să transforme legea într-una compatibilă cu normele europene.

Influenţe fără suport legislativ

Symbolbild Zensur Pressefreiheit

E clar că şi alte guverne occidentale încearcă să influenţeze presa, dar nici unul nu a recurs până acum la schimbarea legii pentru a-şi asigura controlul asupra mediilor de informare.

Victor Orban poate acţiona fără teamă, sprijinit fiind de majoritatea celor două treimi din Parlament. Legea presei este doar un capitol din eforturile sale de a-şi instala acoliţii în poziţii cheie în administraţie şi justiţie. Politica economică va fi construită pe principii "patriotice", după renunţarea la ajutorul oferit de FMI, există tot mai multă propagandă naţională în birourile publice, puterea Curţii Constituţionale este îngrădită.

Toate acestea sunt motive pentru a declanşa alarma în rândul multor parlamentari europeni şi nu doar printre cei ai stângii.

Autor: Bernd Riegert / A.K.
Redactor: Petre M. Iancu