1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

Societate şi cultură

O şansă pentru micii producători din Grecia

Uleiul de măsline grecesc, de calitate superioară, nu a reuşit să pătrundă în supermarket-urile din Germania. În schimb, rafturile sunt pline cu ulei de măsline importat din Italia.

Uleiul de măsline de producţie italiană deţine monopolul pe piaţa de desfacere din Germania. În timp ce mărfurile importate din Italia acaparează 70% din piaţă, produsele similare din Spania sau Grecia deţin numai 10%. Ţinând cont de calitatea superioară a uleiului produs în Grecia, e o situaţie nedreaptă, susţine Johannes Eisenbach, coordonatorul unei reţele comerciale din care fac parte aproximativ o mie de producători bio, mici şi mijlocii, din Grecia şi Cipru.

Pentru ca uleiul italian să poată fi vândut pe piaţa germană, calitatea acestuia este îmbunătăţită prin adaos de ulei grecesc extra virgin. În aceste condiţii, comercianţii italieni fac afaceri profitabile: uleiul de măsline este achiziţionat din Grecia contra sumei de 1,70 euro/litru şi recomercializat, în amestec, în Germania la preţuri mult mai mari.

Pentru a pune capăt speculei, "producătorii eleni şi asociaţiile de profil ar putea stopa comerţul cu ulei de măsline către italieni, pe o perioadă de patru ani. Astfel, Grecia şi-ar putea desface singură mărfurile pe piaţa germană", propune Johannes Eisenbach.

Pentru Grecia, mult mai realiste ar fi, însă, propriile eforturi menite a-i cuceri pe consumatorii germani. Grecii ar putea învăţa din experienţa distribuitorilor italieni cum să câştige încrederea partenerilor din Republica Federală şi cum să-şi consolideze relaţia de afaceri cu aceştia.

O schimbare de atitudine

Comparativ cu uleiul de măsline din Italia, cel grecesc are marele dezavantaj de a ajunge în rafturi la preţuri destul de piperate din cauza costurilor de producţie şi transport mult mai mari. Dar nu acestea ar fi singurele probleme, spune Konstantin Protoulis, proprietar al unei firme de îmbuteliere a uleiului: "În ultimii 30 de ani, producătorii greci s-au obişnuit să trăiască din subvenţii de la stat şi de la UE. Acum ar trebui să iasă din nou în livezi şi, sub îndrumarea unor ingineri specialişti, să înceapă să cultive aşa cum trebuie."

Sfaturile avizate ar putea duce la sporirea calităţii uleiului grecesc, chiar şi acum un produs foarte bun. Protoulis povesteşte că firma pe care o conduce are contracte cu sute de cultivatori care şi-au luat angajamentul să respecte anumite metode de producţie şi standarde de calitate şi să nu folosească pesticide. Alături de partenerul său de afaceri, Bastian Jordan, Protoulis intenţionează să pătrundă pe piaţa germană.

Acum două decenii, familia Jordan s-a mutat în Grecia. A început să producă ulei de măsline pe care îl comercializează în restaurantele germane de categoria "lux". N-au încercat niciodată să-şi vândă produsul şi în supermarket-uri deoarece cantitatea de ulei obţinută anual e mult prea mică. Singura şansă ar fi fuzionarea cu alţi antreprenori eleni împreună cu care le-ar putea garanta partenerilor din Germania cantitatea şi calitatea stabilite prin contract. În opinia lui Bastian Jordan decisivă este atitudinea faţă de consumatori.

Consumatorul e minţit

"Nu vindem numai ulei extra virgin, ci şi ulei de calitate ceva mai scăzută. Dar cel mai important este să-l vindem ca atare, nu să minţim consumatorul. În supermarket-uri se comercializează aproape numai ulei extra virgin, chiar dacă într-o proporţie foarte mare este amestecat cu ulei ieftin. E o înşelătorie şi cred că prin corectitudine şi sinceritate putem cuceri piaţa", spune Jordan.

Olivenöl

Clienţii ar trebui informaţi, iar acesta este un proces care necesită timp. Distribuţia, logistica şi marketing-ul ar trebui puse la punct. Consumatorul ar trebui să poată urmări traseul produsului de la livadă până la raft. Dacă grecii se vor decide pentru această cale, succesul este garantat - e convins Jordan.

Un alt argument în favoarea exporturilor către Germania ar fi nivelul consumului, încă, extrem de scăzut: fiecare german consumă, anual, doar 0,85 l de ulei de măsline. În acelaşi timp, tot mai mulţi germani au început să prefere mâncarea uşoară şi sănătoasă, produsele bio. Deci loc şi pentru uleiul de măsline de calitate superioară din Grecia ar mai fi destul.